Lumi Paralele » editare

Vol. I : Capitolul 16

Stăteam turcește pe un covor dintr-o cameră in care am simtit niste susoteli. Incercam sa contactez spiritele, sau macar spiritul acela care a omorât omul.

Au trecut cinci minute. Si nimic.

Am incercat sa simt prezenta cuiva. Am pornit-o usor. Usor. Nimic.

Apoi, dintr-o data, am simtit prezenta a ceva care imi facea capul sa plesneasca. O durere de la care nu mai puteam gandi. Si a trecut.

Inca simteam valuri de durere peste tot in cap. Simteam prezenta a ceva mai mult decat un spirit.

Am iesit din cameră, si m-am indreptat in locul de unde venea semnalul.

Am intrat intr-o cameră întunecoasă. Un miros urât mi-a cuprins nările. Era un miros care persista. Am aprins lumina.

M-am şocat cand am vazut un corp in descompunere in fata mea.

Un cadavru.

Asta trimitea semnale atat de puternice.

-Iti e frică de intuneric?

-Cine a intrebat asta? am spus pe un ton nervos.

-Eu.

Din umbră a iesit un spirit, un spirit batran, după cum se vedea. Nu mă refer la aspectul feţei si a mâinilor, ci la liniile verzi care se vedeau pe fantasmă.

-Nu ai ce cauta aici, copilă. Esti prea puternică.

-Doamnă, ma scuzati, dar m-am pierdut aici.

-Tu esti. Acum. Tu ai venit. Trebuie sa plec.

Rapiditatea cu care a spus toate astea m-a surprins. Fantoma era speriata.

M-am apropiat cativa pasi de cadavru. Adevărul era că nu suportam mirosul si nici nu prea imi plăcea sa il vad.

Dar chiar si asa, am vrut sa vad cum mă simt.

Simteam .. Un mare gol care isi facea loc in mine. Adică nimic. Nu ma simteam goală. Pur si simplu, scarbită.

Si totusi, am îngenuncheat. Daca eram atat de puternică pe cat spune toata lumea, atunci ar trebui sa pot chema inapoi spiritul care a fugit, sa imi spună cum a murit omul ăsta.

Asa ca m-am concentrat, si l-am chemat. Mi-am imaginat o siluetă de femeie plinută, imbracata in ceva simplu, cu un batic pe cap si părul prins. Mi-am imaginat bariera dintre lumea oamenilor si lume spiritelor.

Am tras-o. Dar in loc sa apară cineva in fata mea, am simtit o durere cumplită de cap. Din nou. Dar de data aceasta durerea a rămas, si am putut simti prezenta unui spirit care striga după ajutor.

Am văzut cum omul din fata mea isi miscă mana. Apoi isi intoarce privirea goală si neagră inspre mine.

M-am panicată atunci cand am vazut privirea aceea, si m-am simtit dintr-o dată foarte vinovată.

Omul mort .. -sau ar trebui sa ii spun invitat?- s-a pus pe burtă, si  intins mana catre mine. M-am ridicat incet, cu fiecare miscare de a lui ma riscam si eu. Ce trebuia sa fac?

Acesta se târg după mine oriunde m-aş fi dus. Mirosul a devenit dintr-o dată si mai insuportabil, asa ca mi-am astupat nările cu maneca de la haină si am respirat pe gură.

Am auzit si mârâituri. Dinspre om. Se târa cu o mână inspre mine, cealaltă si-o tinea pe langa corp, iar privirea lui mă urmărea orice as face.

Se apropriase destul de tare de mine, si cum mirosul parcă oprea oxigenul sa ajunga pana la mine, m-am lipit cu spatele de uşă.

Dintr-o dată toate luminile s-au stins.