The change

Capitolul 15

JENN p.o.v
-Domnule, calmati.va! Va trebuii sa ieșiți afara daca nu va calmati! un țipat ascutit ma face sa.mi deschid ochii.
Cum fac asta, il zaresc pe Luke certandu.se cu o asistenta.
Luke se uita la mjne, si imediat ochii lui se maresc.
(Porniti melodia de la media--Shoulders)
-Slava Domnului, Evie! Te.ai trezit...rasufla usurat, apropiindu.se de mine.
Ochii mei se maresc.
Daca ma va lovii din nou? Oare crede ca am uitat? Oare el a uitat ce a spus despre mine? M.a ranit...adanc...
-Stop. soptesc, iar el se opreste.
-Ce? întreabă, facand inca un pas.
-Nu! tip speriata.
Sigur ma va lovii!
-Nu te apropia! tip si mai tare, si simt lacrimi curgând pe obrajii mei.
Ochii lui sunt traversa.ti de soc panica si tristete. Nu are de ce sa fie trist. Eu sunt cea sparta. Si la propriu si la figurat. Capul meu e facut praf.
Nici nu vreau sa imi imaginez cum arata...oare am un bandaj si mai mare decat cel precedent??
-Evie...eu...
-Du.te la ea si lasa.ma in pace! ma rastesc intrerupandu.l.
-Poftim?! La care "ea"?! Tu esti cea pe care o iubesc! tipa si el.
Poftim?!
-Poftim?! tip si mai tare complet enervata. Te.ai sarutat cu ea! Mai putin si i.o trageai in fata mea! urlu, si lacrimile curg neincetat.
S.au oprit vreodată?
-Ce?! Nu! Tu esti a mea! Nu ea! tipa el revoltat.
-Sa.ti amintesc cum m.ai facut sa ma simt ieri?! Ca un rahat Luke! Te urasc! Te urasc! Te urasc! tip, si simt ca nu mai am pot respira din cauza nervilor.
-Taci din gura! tipa si el.
-Te urasc!
-Nu! Nu, nu ,nu, nu! Nu mai spune asta, te rog, te implor! Nu ma urasti! vocea lui scade, iar nervozitatea ii e inlocuita de panica.
-Te urasc, Luke! Te urasc cum nu am mai urat pe nimeni. de data aceasta vorbesc cat pot eu de calm, si ii sunt profund recunoscatoare asistentei pentru ca a plecat.
-Nu, nu, nu! blondul sopteste, tragandu.se de parul lui perfect.
Incet, lacrimi mici i se scurg pe obraji si imi dau seama ca plange.
Il doare cum ma doare si pe mine?
Plangem amandoi ca niste copii mici, constienti ca acesta este sfarsitul...nu mai pot contiuna asa...
Cu toate ca il cunosc de doua zile, se simte ca si cum ar fi fost un an... intreg.
Cum se poate intampla asta?! De ce mie?!
-Luke, trebuie sa pleci. spun, incercand sa par puternica.
-Nu...nu pot. sopteste vocea lui stinsa si putin ragusita trimitandu.mi fiori pe sirea spinarii...
-Luke. Mi.ai spus sa plec, n.am vrut dar se pare ca am plecat. Trebuie si tu sa pleci. Nu mai pot contiuna asa. reusesc sa spun, in timp ce ii studiez expresia fetei.
-Ce? Renunti la mine? Deja? intreaba el, deodata mai multe lacrimi curgand din ochii lui minunati albastrii.
-Trebuie Luke...imi pare rau...soptesc, nevrand sa.l privesc in ochi.
-Nu! Nu trebuie! țipă el disperat.
-Luke! Trebie sa ma mai gandesc! Sunt foarte confuza! Mai întâi spui ca ma iubesti, dupa ti.o tragi cu o roscata in fata mea in timp ce ma jignesti, si dupa imi spargi capui, si, colac peste pupaza, dupa toate astea vii la mine si imi spui ca ma iubesti! Ce sa înțeleg eu de aici, Luke?! Spune.mi, ce?! tip revoltata, stergsndu.mi lacrimile ce continuau sa cada.
Usa salonului se deschode brusc, si pe ea intra Evelyn disperata, ochii marindu.se cand il vede pe Luke.
Isi ascunde privirea, si sopteste:
-E-eu..doar voi astepta afara pana terminati voi dou.
-Am terminat! spun repede, iar blondul tresare parca ceva lovindu.l.
-Doar...doar gandeste.te, bine? Poate...poate mai merit inca o sansa...ultima...doar, doar gandeste.te.
Spune si pleaca.
Evelyn vine spre mine, si se apleaca la patul meu.
-Dictorul a spus ca nu a fost atat de grava cazatura si ca poti pleca acasa. Vei veni la mine. imi explica holbandu.se la capul meu.
-Arata rau? intreb speriata.
-Nu...doar ca bandajul e cat jumatate din fata ta...imi raspunde ea sincera.
Oftez, si ochii mei se indreapta spre micuta fereastra din salon.
O lacrima calda mi se rastogoleste pe obraz facandu.ma sa scancesc.
-Haide, nu plânge. Luke nu se va apropia de tine...sopteste ea, trecandu.si liniștitor mana prin parul meu.
Sper...adica, vreau sa.l vad...nu pot sa.mi imaginez ce greu imi va fi fara el...
Dar daca prezenta lui imi cauzeaza atata durere, atunci va trebui sa ma mai gandesc...

***
Ma holbez la peretii rosiatici.
Mda...sunt in camera la Evelyn. Unde e ea? La scoala...
Eu stau intinsa pe pat plangandu.mi singura de mila...
Pe Luke nu l.am mai vazut, stiu ca a trecut doar o zi, dar ma simt goala fara el...

Ma ridic incet de pe pat, si imi indrept spatele.
Imi trebuie la toaleta...
Ma indrept cu pasi micuti pana la usa camerei pe care o deschid incet, ea provocând un scârțâit.
Trec pe lângă celelalte camere, dar una cu usa neagra si o pancarda rosie cu "nu intra ca.ti rup gatul" mi.a atras atentia...
Sunt curoasa, mor de curiozitate...dar nu am curajul sa intru singura...plus ca nu e casa mea iar vezica mea sta sa explodeze.
Trec pe langa usa si intru in baie.
Dupa ce termin, ma spăl linsitita pe maini, si ma uit in oglinda uriasa agatata de perete.
Imi privesc bandajul si o curiozitate brusca pune stăpânire pe mine..oare cum arata capul meu? Nu am vazut pana acum decat bandajul enorm alb.
Cu grija, ii apuc colturile, si le desfac incet, tragand de ele cu frica.
In sfârșit, incep sa dezrolez panza alba si groasa din jurul capului meu, miscandu.mi mana care tinea strans coltul bandajul deasupra capului fara oprire.
Ajung la ultimul strat, care sta lipit de carnea fruntii.
Il dezlipesc ușor, si raman fara cuvinte.
Imediat, imi simt lacrimile inundandu.mi obrajii.
Fruntea mea este in totalitate neagra-albastruie, o gaura uriasa rosie imi ascunde tampla, inauntru carnea rosie imbibata cu sange fiind complet vizibila. O urma usor visinie de betadina si alte dezinfectante se vedeau, iar eu imi priveam tampla mea care era sfaramitata intr.o gramada de bucatele. O crapatura mov-sangerie langa gaura uriasa ma face sa imi pun mana gura, fiind constienta ca vroiam sa tip mai tare ca oricand...
Lacrimile continua sa.mi inunde obrajii, eu fiind disperata...
Sunt un monstru, arat ca un zobmie...
Incep sa plang, spatele meu scururandu.se usor, in timp ce eu îmi priveam ranile sperand sa fie o iluzie...
Usa baii se deschide brusc, pe ea intrand Luke.
Stai, ce? Luke?
Ma opresc din plans, si incerc sa imi ascund fata. Daca ma va vedea asa si i se va face scarba de mine??
-Evie, ce faci?! Esti bine?! De ce plangi?! Evie, raspunde.mi.
Imi dreg vocea, si răspund incet:
-Tu ce cauti aici?
-Aici locuieste un...prieten. nu contează doar, de ce stai cu spatele la mine, Evie...
Umarul meu este cuprins de palma lui mare și calda, care incerca sa ma intoarca cu fata spre el.
-Luke, lasa.ma, te rog. spun, incepand din nou sa plang.

Arat ca o bestie!
-Evie, intoarce.te babe, vreau sa.ti vad fata de inger inainte de a pleca. sopteste trist.
Stii ceva?! Ma voi intoarce! Daca el ma iubeste asa cum sustine, atunci ma va iubii si cu capul spart, cu atat mai mult ca el mi.a provocat a doua cazatura!
Ma întorc incet, inchizandu.mi ochii si pregatindu.ma mintal si sentimental pentru ceea ce va urma...
-Rahat Evie, ce ai patit??
Si de.aici începem...