The change

Capitolul 9

Luke p.o.v.
Buzele mele s.au lipit de ale ei. Pur si simplu nu am putut rezista, fata ei era prea aproape de a mea. In plus, e frumoasa, trebuie sa recunosc...
Iar micuta ei pierdere de memorie ma ajuta enorm de mult.
Inca din scoala primara o placeam, nimic gresit, ah?
Ei bine, ea mereu obișnuia sa fie fata buna, care invata la orice materie, era deșteaptă, frumoasa si toti baietii se uitau dupa ea. Si cel mai greu a fost atunci cand si.a facut un nou iubitel, pe Thomas. Nume de tâmpit, fata de tâmpit.
Eram inexistent pentru ea. In fiecare zi incercam sa vorbesc cu ea, iar ea se comporta de parca nici nu existam. Pana intr.o zi, cand am pleznit.o. Mi.a placut. Mi.a plăcut enorm ca după ce ea ma ranit 4 ani la rand, eu sa pot sa.i intorc favoarea.
Asa ca, după ziua aceea, am inceput sa ii fac cate ceva pana astazi. Nu ma puteam oprii. Dar acum, acum ca a uitat totul, e sansa mea sa schimb si trecutul, cel putin in mintea ei, dar si viitorul.
M.am departat usor de ea, ca sa o pot privii. E asa frumoasa. E ca si cum nici macar nu ma merita, e ca si cum e atat de pura incat nu as merta nici sa ma uit la ea. E un inger, iar eu am sa.i infig aripi ca sa o invat sa zboare orice ar fii. (poza de la media-(Ahs)) Am sa.i spun tot ce va trebui ca sa o tin departe de adevar si am sa o invat sa "zboare" peste trecut.
Inca o iubesc, dar nu știu cum sa ii arat. Mi.e frica sa nu o ating si sa o sparg. Mi.e frica sa nu o ranesc mai mult decat am facut.o.
Nu sunt bun la exprimat sentimente, oare o va deranja? Tatuajele sunt singurele sentimente pe care le.am exprimat...intr.un mod indirect.
Ma uit la ea si apoi la mine. Parca sunt un alt om.
Pana acum ii faceam zilele praf, iar acum mi.e frica sa o ating. Ce naiba e gresit cu mine?!
-Luke? ma intreaba ea, trezindu.ma din visare.
-Da babygirl? intreb zambind.
-Ma...ma doare capul...vocea ei subtire si usor ragusita imi trimite fiori pe sirea spinarii.
O vai...
-Potim? Stai...eu, ma duc sa chem doctorul, nu...nu te misca de.aici! Bine? intreb speriat.
Ea aproba incet prin miscarea capului iar eu ies pe usa.
Sunt patetic...pe bune.."nu te misca de.aici"..nu e ca si cum ar avea unde sa plece.
Daca i se va face mai rau de.atat?! Daca va ramane cu cicatrice?! Daca va murii?! Sau...daca isi va amintii tot?! Alerg pe holul spitalului si ajung jos.
-Aaa, asistente! Oricine! Nu, doctori! ce naiba am?!
Imi dres vocea si ma rastesc.
-Veniti dracu sus, pacientii mor naibii si voi va beti cafeaua?! Miscati.va!
Imediat, o asistenta bruneta vine spre mine.
-E ceva neinregula? ma intreaba arcuindu.si o spranceana.
Doamne, am ajuns cumva la spitalul de nebuni?!
-Da! E o fata care moare la etajul 2 si nimeni nu se cara dragului sa vada ce are!
Imediat, bruneta se intoarce si urca scările, eu urmand.o.
Ajunsi in salon, o privesc din nou pe Evie, care isi tine ochii strans inchisi.
Asistenta ii face o anestezie si se intoarce spre mine.
-Domnișoara va adormii, daca vreti, puteti pleca. imi spune ea.
-Voi sta aici. spun, si imi scot telefonul din buzunar tastând.
"Auziti, daca cumva va mai atinge.ti cu un deget de Evie, o sa va bat de.o sa va sara mucii. Si daca o sa intrebati ceva o sa va las fara dinti. Sa nu cumva sa pomeniti despre zilele in care o agresam. De acum ea e a mea." Mesaj redirecționat catre
-Sam
-Jace
-Louis
-Harry
Bun. Acum ca mi.am terminat treaba pot sa ma uit la Evie.
E adorabila. Singurul lucru care ma deranjeaza e bandajul enorm incolacit in jurul fruntii.
Expir trist, stiind ca eu sunt de vina caci acum o doare. Eu sunt de vina caci acum nu e acasa probabil urandu.ma. Eu sunt de vina pentru ca am stricat totul inca din acea zi. Eu sunt de vina.
-Luke? vocea ei de ingeras răsuna incet in încăpere.
-Da babygirl? intreb ridicandu.ma de pe scaun si aplecandu.ma spre patul ei.
-Vreau, vraeu acasa.
Pff, si cum o voi duce acasa? Mama sa e plecata in delegatie, fratele ei practic nu exista si bunica sa ii o scorpie. N.am încredere in femeia aia.
-Babygirl, esti mai in siguranta aici. soptesc cu părere de rau.
Chiar imi pare rau ca nu are unde sa mearga.
-Cum adica? întreabă ea.
-Pai...e...complicat...
-Dar urasc sa stau aici.
-Pai, poti venii la mine...banuiesc, daca nu te va deranja mama mea, e...umpic cam prea vorbareata si...
-E perfect. imi spune si zambeste.
Zambesc si eu si ii prind mana.
-Pai, merg sa vorbesc cu medicul. Bine? intreb zambind.
Nu stiu de ce continui sa zambesc ca un idiot.
-Ok.
-Mai, mai, mai, mai...pe cine avem noi aici? Micuta care si.a spart capul? o voce pitigaiata ne face sa intoarcem capul.
La naiba Sam!
-Sam, daca stii ce e bine pentru tine pleaca in momentul asta! ma răstește la ea, iar ea ranjeste.
-De ce? O, vai Evie! Dar ce ti s.a întâmplat?! Vai, saraca de tine, te simti bine draguta? inteaba Sam apropiindu.se de Evie.
-A, da...cred. răspunde blonda mea si zambeste.
-Nu te apropia de ea, Sam. marai iar Sam rade.
-Bine cavalerule, am plecat. Ah, Evie, am vrut sa.ti spun...ai grija pe cine crezi...acum, ca ti.ai pierdut memoria. Sam se intoarce spre mine ranjind. Am plecat. La revedere! spune roscata si iese le usa.
-Luke? Cine e ea? intreaba Evie imediat.
-Pai...ea e...nimeni important, doar cineva de care ar trebuii sa te feresti. Eu, merg sa vorbesc cu, cu medicul. Vin imediat. spun si ies din salon imediat.
Cobor scarile in fuga si ajung la parter, zarind parul roșcat ce ma enerveaza la culme.
-Sam! tip.
Roscata se întoarce zambind si vine spre mine.
-Da, Luke?
-Nu te mai vreu prin preajma ei. Nu te apropia de ea. Niciodata.
Privirea i se schimba si ranjetul de pe fata i se sterge.
-Luke, intr.o zi va afla totul. Nu poti sa o minti! tipa ea.
-Taci naibii din gura! Pleaca acum! tip si eu.
-Plec!
Imediat, Sam iese pe usa spitalului iar eu respir usurat.
-Domnule Hemmings, s.a intamplat ceva? ma intorc si il vad pe medic intreband.
-Da, Evie pleaca acasa. spun repede si ma indrept spre scari.
Nu va mai sta aici nici o secunda.
-Nu, nu se poate! Ea-
-Ba da se poate! Voi avea eu grija de ea! marai si urc scarile in graba.
-Evie, plecam. spun si intru in salon.
-Gata? Plecam?
-Da, haide. spun si o prind de mana, ajutand.o sa se ridice in picioare.
-Te duc in masina si voi veni si eu cu ghiozdanul tau, bine? intreb iar ea da din cap.
Imi incolacesc mainile in jurul ei ridicand.o si pozitionand.o la mine in brate. Cobor cu grija scările iar doctorul continua sa țipe in spatele meu.
-Nu puteti!
-Ba da pot.
-Dar...e inca-
-Nu.mi pasa! tip intrerupandu.l.
Ies din spital si merg cu pasi grabiti pana in parcare.
O pun pe Evie pe picioare, si ii deschid portiera.
-Haide, urca. ii spun iar ea da aprobator din cap.
Inchid portiera si intru in spital in fuga.
Urc scările, intru in salon, apuc ghiozdanul, si ies din spital tot atat de repede.
Ajung in masina, aruncand ghiozdanul pe locul din spate.
-Luke?
-Da babygirl?
-Nu derajnez, daca vin la tine, nu? întreabă ea.
Asta e iubita mea, cu capul spart dar tousi cu o grija imensa.
-Nu, Doamne, baby, nu sigur ca nu.
-Multumesc. sopteste ea.
-Nu, eu iti multumesc. Ne vom distra asa bine babygirl. ii raspund ranjind.