The change

Capitolul 23

Adevarul 1
Capitolul 23-Adevarul

Evie P.o.v.
(porniti melodia neaparaaat!-Don't let me down)
Ok...trebuie sa ma opresc din a ma gandii la el...
Adica, sunt in casa lui Niall...si ma gândesc la Luke...
Asta nu e bine, e o imbarligatura de sentimente iar starea pe care o am ma face sa vreau sa ma arunc pe geam...
Dar toti stim ca asa ceva nu e posibil...as face o gresala cu toate ca nu am nici un motiv ca sa mai trăiesc.
Ce motiv as avea? Toate persoanele pe care le cunosc sunt extrem de bipolare...Luke ieri ma ura iar astazi imi spune ca nu poate traii fara mine, Evelyn parca nu ma mai cunoaste si ma simt straina de tot si de toate. Cred ca toti avem momente in care uram o persoana, dar totusi nu ne putem imagina viata fara ea...
Lumea e plina de o chestie numaita ura, cateodata ura ne face bine...de cele mai multe ori ne face bine dar cateodata ne dam seama ca nu trebuia sa uram o anunita persoana si atunci constiinta se trezeste si normal ca ne trezeste si pe noi iar dupa aceea, socul ne plezneste si ne intrebam "de ce am ranit persoana aceea?"
Suntem oameni...aceasta este cea mai buna explicatie...
Dar am luat o decizie...si aceea este de a-i mai acorda o sansa lui Luke...trebuie sa-i mai acord o sansa...el e viata mea.
Cobor scările in fuga, nepasandu-mi ca sunt in sosete.
-Hei, unde pleci? Nu te incalti? il aud pe Niall intreband.
-Pana in parc! Nu stau mult! tip si deschid usa, trantind-o dupa ce ies.
Incep sa alerg zambind, bucuroasa de decizia pe care am luat-o.
Intru in parc, si imediat îl zaresc pe Luke stand pe banca si privind in gol.
Ma apropii de el, talpile picioarelor mele pasind peste frunzele uscate de le jos.
Luke isi ridica privirea din pamant, incruntandu-se cand ma priveste.
-Evie? Ce faci aici? De ce esti in sosete? intrebarile lui ma fac sa zambesc.
Ma asez langa el iar el isi mareste ochii, ridicandu-se de pe baca.