Mă jucam într-o noapte,
Încercând să modelez
Şi din ale focului şoapte
Viaţă să creez...
Dar undeva, departe,
Un suflet se zbătea,
Cu aripi sfâşiate
Durerea şi-o plângea.
Mâhnit, el, mărturisea
C-a fost cândva de piatră,
O stâncă des călcată
De-a lumii povară,
Mereu îngreunată.
Prea târziu a aflat
Cum este să trăieşti
Având un gând curat,
Semn că izbăveşti.
Dar lacrimile uscate
Marchează timp pierdut.
Clipele furate
Tristeţii l-au vândut.
O ultimă şansă
Spiritul primi,
Scânteia mult prea arsă,
Flacără deveni.
