E ger în suflet și în gând,
Când viața, doar ca o stafie,
Îți dă târcoale zdrăngănind
Zalele lanțului de dezamăgire.
Cu glasul iernii prins la gât
Și suflul rece, ca o fiară
Ai încolțit copilul blând,
L-ai învățat cum e să doară.
Dintre cioburi ascuțite,
Ale gheții mici cuțite,
Se ridică puiul mic,
Războinic acum devenit,
Și privește îndurerat
Spritul tău sfărâmat.
Copilul plânge în tăcere,
Durere pentru durere,
Slăbiciune și putere,
Dorință de mângâiere,
Toate se zbat agitate
În inima îngerașului fără păcate.
Agresor și victimă,
Două suflete sfărâmate,
Două destine legate
De a dreptății subită moarte.
