Poate doar copilul mai ştie să trăiască,
Poate doar căţelul mai ştie să iubească.
Poate s-a pierdut sentimentul pe jumătate,
Poate nu suntem decât într-un alt fel de moarte.
Poate mâine o altă zi începe
Dacă azi viaţa o să ne ierte.
Poate am uitat de mult cine suntem,
Dar asta nu contează dacă nu ne vedem.
Poate oglinda vieţii nu s-a spart,
Conştiinţa e cea care s-a sfărâmat
Şi încercăm să uităm cât de mult putem
Pentru ca schimbarea să n-o vrem.
În ultima clipă de visare
Cerem inimii iertare,
Dar o lăsăm în camera închisă,
Fără ferestre şi uşă, respinsă,
În timp ce căutăm, în loc de salvare,
O piatră albă de nepăsare.
