Aș vrea să pot să plec
De tot,
Să uiți c-am fost,
Să pot să mor fără regret,
Fără povara că-mi duci dorul.
Aș vrea, doar tu, să uiți c-am existat,
Să rămâi neatins de amintirea mea
Și doar atunci aș putea să nu mai fiu,
Să plec
De tot.
Dar nu pot pleca știindu-te în urmă...
Aș vrea să poți ierta că am venit
Și poate atunci ai uita...
Aș fi vrut să nu fi fost nicicând,
Dar nu știu dacă te-aș fi putut lăsa așa...