Nu știu dacă ar trebui să tac sau să vorbesc,
Nu știu dacă mai merită să sper că izbăvesc,
Nu știu ce rost mai are să fiu acum aici,
Când tot ce mi-am dorit e înecat mereu în frici.
Nu știu dacă am voie să mai sper la iertare,
Nu știu dacă va mai exista o dată viitoare,
Știu doar răceala în ochi cum îți arde
De câte ori intenția cade.
Am vrut atât de mult să te știu mulțumit
Încât am uitat ce parte te făcea fericit.
Am crezut că pot să fac să fie perfect
Măcar pentru tine, să nu mă simți ca pe-un defect.
Aș vrea să-ți mai pot cerși iertarea,
Dar sunt nedemn de ea.
Aș vrea să pot să-ți fiu alinare,
Dar eu sunt durerea de care te-aș scăpa.
