Prima dragoste

5

Până la urmă am fost externată pe propria semnătură... Glumeam, nu am putut să ies pe propria semnătură, aşa că am aşteptat să mă externeze medicii, luni.

După externare, Adi era mult mai grijuliu cu mine, dar eu n-am încetat să-l necajesc, refuzând să mănânc.

-Hai mă, Lexy, vino la masă.
Eram palidă, dar nu simțeam nevoia să mănânc.

Puțini frați şi-ar creşte sora, în situația dată, iar eu... eu nu-i eram recunoscătoare.

M-am ascuns într-o pătură, în vârful patului şi am început să plâng din cauza asta.

-Lexy, ieşi de acolo şi vorbeşte cu mine.
-Ce e? l-am întrebat scoțând capul de sub pătură.
-Te iubesc!
-Şi eu, dar...
-Dar- ce, Lexy?
- Te-ai gândit vreodată în ultimul an că poate sunt o povară?
-Nu! Bineînțeles că nu!
-De ce am impresia că minți?
-Viața e grea şi nu pentru că te cresc şi pe tine, mi-a răspuns punându-se lângă mine.

Acel " şi pe tine" suna ca dracu şi am început să plâng şi mai rău.

-Va fi bine!
-Hei, e replica mea, m-am smiorcăit, gâdilându-l.
-Asta e surioara mea, acum treci la masă.
-Nu mănânc! m-am încăpățânat.
-Nici dacă primeşti clătite în vârful patului?
-Vreau să pap tot în pat, i-am zis cu un ton de fetiță răsfățată.
-Dacă doar aşa mănânci...

A iesit din cameră şi mi-a adus tava cu mâncare.

-Ştii că glumeam, dar dacă ai adus mâncarea, nu mă supăr.

Restul zilei l-am petrecut mai mult în pat. Prietenii au venit pe la mine să vadă cum mă simt şi mai nimeni nu l-a băgat pe Adi în seamă. Nu stiu ce-am făcut să am lângă mine aşa persoane, dar Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu.

Nici marți n-am fost la liceu, din cauză că Adi şi Buni au fost foarte protectori, aşa că miercuri colegii s-au strâns ciorchine la banca mea.
-Da, n-am fost la şcoală nici vineri şi nici astea două zile, am zis exasperată. Lăsați-mă în pace!
Era o atenție negativă... Dacă luam vreun premiu la matematică, fizică sau chimie ar fi fost cu totul altceva, căci nu mă omor cu ele, dar aşa nu văd rostul curiozității excesive.

Nici să chiulesc nu-mi stă în fire, însă dacă e musai, plec şi am grijă şi la absențe.

Ziua a fost grea, dând test la aproape fiecare oră şi cireaşa de pe tort, în pauza mare, când mă grăbeam spre clasă de la bibliotecă, m-am întâlnit cu tipul dubios de la a douăsprezecea.

  Venea fix pe unde mergeam eu, şi m-am dat într-o parte să treacă, dar ce să vezi? Şi el tot pe partea aia s-a dat. S-a oprit în fața mea, apoi am încercat amândoi să ne dăm la o parte pentru celălalt, dar am reuşit să ne enervam, caci voiam să trecem şi practic celălalt se punea în fața noastră.

Am stat asa câteva secunde şi când voiam să-i zic să mă lase să trec, s-a uitat la mine de sus până jos şi apoi a pufnit disprețuitor şi s-a dat la o parte fără să-i mai zic eu să facă asta.

-Boule! am murmurat trecând pe lângă el.

Nu înțeleg cum crede că va primi numărul meu, având atitudinea asta.

Mi-am cerut scuze profesoarei că am întârziat şi am luat loc în bancă.
-Ce dracu' ai pățit? m-a întrebat colega mea.
-Nimic, de ce?
-Strângi ca disperata cartea aia la piept!

Ups!

M-am prefăcut că nu-i aşa şi am băgat-o în rucsac.

După toate cele întâmplate, când am ajuns acasă, m-a luat şi Adi la întrebări. Unde am fost, cu cine si de ce au fost cele mai importante întrebări.
-Cu prietenii la bibliotecă.
Pe naiba! Fusesem în parc, mă bucurasem de aerul de primăvară. Şi serios, cât poate conta o minciună nevinovată?
-Ciudat. Am trecut pe lângă liceul tău şi mi s-a părut că erai pe o bancă, în parcul de vizavi, nu cel dintre blocuri. Aşa să fie?
Eh! Conta o minciună.
-Ok. Ai dreptate, am fost în parc cu colegii...
-Şi de ce mă minți?
-Ştii ce? Lasă-mă! Nu eşti mama! Vrei mereu să ştii ce fac
Am dat să plec în camera mea, dar m-a prins uşor de braț şi m-a tras la pieptul lui, într-o îmbrătisare.
-Într-adevăr nu-s mama şi chiar a durut când ai zis asta, dar sunt fratele tău şi am dreptul să stiu adevărul.

M-am uitat lung la el. Era cu mult mai înalt decât mine, la fel ca băiatul ăla de la a douăsprezecea.

-Scuză-mă, Adi, dar am impresia că vrei să ştii totul. E viața mea până la urmă...
-Da, surioară, e viața ta, dar dacă pățeai ceva, eu eram devină pentru că n-am avut grijă de tine. -Ce rău se poate întâmplă într-o jumatate de oră în parc?

A doua zi am aflat!

Suspans!
Stiu e mic si l-am pus si greu, dar am trecut prin multe stări emotionale si nu m-am simțit în stare să scriu. Capitolul 6 va fi mai palpitant si vă astept cu un vot si un comentariu. Bisous! :**