Puterea Celor Trei

Bine ati venit, prost ati nimerit.

Sophia Pov.

In casa e liniste.Paloma a adormit acum o ora dupa ce si-a pregatit hainele pentru maine,prima noastra zi de liceu.Singura lumina din casa este cea de la lampa Camillei.Usa camerei sale este pe jumatate deschisa lasand-o la vedere pe bruneta ce privea o foaie,pare sa fie planul de lupta.Am stat cateva minute in prag, privind-o.Pare extenuata,se chinuie sa inteleaga ceva ce stie deja,priveste acea bucata de hartie sperand ca si misiunea asta va fi ca celalalte,dar nu va fi nevoie de un plan de lupta.Acum,mai mult ca niciodata,trebuie sa demonstreze ca poate sa poarte o lupta sufleteasca,caci loviturile si armele nu vor fi necesare, cel putin asta este parerea mea.
Ma indepartez de camera ei si cobor in bucatarie.Deschid frigiderul si iau de acolo sucul de portocale.Imi torn in pahar si ma asez la masa.Am de gand sa pierd putin vremea de una singura aici pentru ca nu pot sa dorm.Ma tot gandesc la cum va fi toata chestia asta.Sunt agitata,si ma sperie gandul ca sunt ingrozita de faptul ca trebuie sa fiu o adolescenta normala in loc sa folosesc arme letale.De ce am un gol in stomac ? Asta se intampla foarte rar,numai atunci cand ceva urmeaza sa ma distruga.
O mana rece mi se aseaza pe umar.Tresar.Camille ocupa scaunul de langa mine si priveste absenta spre fereastra.Intr-adevar,luna e foarte frumoasa in aceasta noapte.

- Nici tu nu poti sa dormi ? ma intreaba ea bland,ca de obicei.

- Imi este teama,Cami ! spun, simtindu-mi ochii plini de lacrimi,dar nu le las sa cada.

- De ce ? ma intreaba in soapta privindu-ma cu o intensitate cutremuratoare.

- E-eu,incep,dar imi e greu sa-mi gasesc cuvintele.Pur si simplu simt ceva,ceva ce ma inspaimanta.Nu va fi bine, sunt sigura !

- Nu ai de ce sa-ti faci atatea griji,ai mai simtit ca totul va fi rau,iti amintesti ?

-Si chiar a fost.Am fost impuscata !

- Dar ai supravietui,te-ai facut bine si ai mers mai departe,exact ca o luptatoare ce esti,imi spune ea imbarbatandu-ma.

Ii zambesc.Poate ca are dreptate sau poate nu, dar cuvintele ei mi-au amintit cat de puternica sunt.Nu trebuie sa mai uit asta niciodata.

★ ★ ★

Paloma Pov.
Alarma anunta prima zi de cosmar.E prima data cand nervii ma acapareaza la primele ore ale diminetii.Fac cativa pasi apasati spre baie.Pornesc apa si imi ud fata cu lichidul rece ca gheata.Dupa ce ma spal pe dinti ma pozitionez in fata dulapului si il deschid cu frica.Ceea ce vad inauntru nu ma incanta deloc.Rochi,fuste si bluze in culori vii si pantofi cu toc,argh,o gramada de pantofi cu toc.Privirea imi cade pe perechea de pantofi negrii de care m-am indragostit si decid ca azi ii voi incalta.Imi iau o rochie roz cu trandafiri negri si o completez cu minunatii pantofi.Imediat ce-i incalt ma simt ca un struț șpanchi si ma incrunt in oglinda.Sunt ridicola ! Cum credeam eu ca voi putea merge incaltata cu asa ceva ? Asta e sinucidere curata ! Prudenta,fac cativa pasi marunti,nu pare greu.Imi fac curaj si maresc pasul,stau dreapta cu privirea inainte si merg.Un zambet imi apare pe chip cand reusesc sa fac cateva ture fara sa cad.Merit un premiu pentru asta.Imi iau geanta neagra si cobor in bucatarie.Fetele sunt deja la masa.O farfurie plina cu clatite ma asteapta si nu m-ai satu nicio secunda inainte sa incep sa mananc.Cele doua fete ma priveste amuzate.

- Ce ? intreb cu gura plina, iar Sophia izbugneste in ras.

- Mananci ca o scroafa, imi spune Camille.

- Ti-as tranti clatita asta pe fata acum, dar nu mai este timp ca tu sa-ti refaci machiajul.

Se incrunta si imi arata degetul mijlociu.Oare cat timp a trecut de cand nu l-a mai aratat cuiva ? A stai....doua ore.Degetul mijlociu pare sa fie semnatura ei la cat de des il foloseste.