Am înșelat și am fost înșelat. Am fost și amant. O singură dată. Nu-i de mine. M-am simțit umilit, fără demnitate, murdar, trist, negat. Nu aș mai face-o pentru că vreau o femeie doar a mea. Merit asta. Dar cine știe unde mă aduce viața? M-am și întâlnit cu doi amanți ai fostelor mele. Nu ne-am scuipat, nici bătut în mijlocul străzii. Am vorbit. La cavei. Față în față. I-am ascultat și înțeles. Și mai ales pe mine. Nu suntem prieteni. Dar nu le port pică. Nu am de ce. Dacă ne întâlnim pe stradă, ne zâmbim și ne salutăm. Am fost de ambele părți ale baricadelor. Și mă bucur nespus că a fost așa. Acum e clar. Tocmai de aceea, înșelaților, vă spun: vă înfuriați, le blestemați, le-ați scoate ochii și le-ați arde pe rug degeaba.
Unu la mână, nu a furat-o, că s-a dus singură ca proasta. De ce? Am explicat în prima abatere.
Doi la mână, v-a trecut vreun moment prin cap că nu-i «nenorocita dracu', curvă ordinară» ci o femeie îndrăgostită? Hopa! Dar tu ce ai? Ești șchiop, orb, strâmb? Ești așa cum te-a luat. Doar că amantu' i-a «amintit» că ești vai de capul tău comparativ cu el.
Amantu' e un mascul cu pulă, mușchi, cur, ochi, păr, nas și corp bine format. Unii-s luați, alții singuri cuc. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt la fel. Toți. Singuri. Unii-s singuri în doi, ceilalți își cară proteinele, își schimbă becurile, își plătesc facturile și desfundă chiuveta singuri. Nu voi vorbi nicio clipă despre amantul mârșav care nu vrea altceva decât să își îndeplinească obiective meschine, cum ar fi nevoia primară de pizdă, trofeu ori mașină scumpă. Dar nici ăia nu-s curve. Așa au văzut, așa fac. Mai mult nu pot. În ceea ce mă privește, sunt nevertebrate, așadar las în grija celor de la National Geographic acest subiect de interes.
Amantul adevărat nu va dori niciodată să ia femeia altuia. El se îndrăgostește, poate și rezistă puternic pe baricade o perioadă, după care cedează. Că-i prea singur. Își spune: «Ce pula mea? O viață am. O fac și apoi văd eu.» Știe tot, de la început. Că-i deștept. Trăiește ce i-a fost dor să trăiască, după care plătește. Amantul e singur și neiubit. Vrea să îl mângâie cineva, să îi spună că-i feroce, să mai simtă o mână de femeie adormită pe pula lui. Să îl mângâie cineva pe bicepși și, după ce se fut, să se spele la reproductivitate împreună. Iar el o strânge în brațe și îi mulțumește. Îi dă atenție. O face să se simtă importantă, nu o piesă de mobilier. Amantul nu-i mai frumos decât tine. El pur și simplu nu a uitat că-i bărbat. Și, urmând un raționament logic, cum vrea femeia să se simtă? Virilă, puternică, dorită, utilă. Și când se simte femeia așa? În preajma unui mascul. Pentru că masculinitatea se manifestă în totalitatea ei doar în prezența femeii. Altfel, ambele sunt trunchiate. O parte rămâne în umbră, iar omul sau oama simt că nu-s întregi. Că lipsește ceva. Și atunci pleacă în lume să găsească partea ce lipsește. Citatele ălea cu Yin și Yang, cu jumătățile de măr, completare, pe care le tot trântiți pe Facebook. Se aplică tuturor. Nu doar vouă.
Amantul e bărbatul care îi spune femeii tale că îi e dragă, că se simte om lângă ea. Apărată, îngrijită. Că în brațele lui simte că nimic rău nu i se poate întâmpla. O ascultă, din tot sufletul. Și îi povestește tot ce are prin suflet. Îi spune femeii tale că îi place nespus cum o fute. Că e curva lui și doar a lui. Că vrea încă odată. Și are orgasm. Ba mai multe. Iar lui îi place, cum nu? Se simte zeu. Și tu poți să faci astea. Dar nu știu cum și de ce ori nu ai timp ori nu ai chef. Că hâm, că pula mea. Am o prietenă care, atunci când fii-su a împlinit cinci luni, l-a înțărcat și a plecat în vacanță cu soțul ei. Vacanța era surpriză. Pentru soț, nu pentru ea. Și au plecat. Să se iubească. Departe de griji. O săptămână. Copilul are 14 ani, e mare, sănătos și futăcios. Mai am una care, o seară pe săptămână, lasă copilul la părinți, socri ori cu bona. Rezervă masă la restaurant și cameră la hotel și ALLAHU AKBAR, să vezi chirăituri și veselii. Sunt căsătoriți de șapte ani. Și acum e însărcinată din nou. Băieții se mai uită, mai chicotesc, mai zâmbesc în stânga-dreapta, dar nu ar pleca de acasă nici bătuți. Că au de toate acolo. Îi știu. Adevăr grăiesc.
Dar mai există o situație. Și acolo, omule, nu ai ce face. Că acolo-i un foc MARE MARE. Știi cât e Pământul de mare? Focul ăla e de un infinit de ori mai mare. Întâlnește femeia ta un fraier și moare de dragul lui. Poți să stai tu în cap. Să fii mândrețe de om. Să faci echilibristică în pat, sarmalele să-ți fie mai bune decât ale mamă-sii și ea tot pe el o să-l vrea. Atunci nu ai ce face. Le-a fost scris să se întâlnească și să se iubească. Și vai de capul tău dacă mai ești și deștept, înțelegător și o iubești ca pe ochii din cap.
Două posibilități ai: aștepți să îi treacă (la orizontală se tratează, ca răceala) sau pleci. Nu știu cum e mai bine. Eu, unul aș rămâne, de mi-ar fi iubirea vieții. Prima oară. Oricine merită a doua șansă. A treia oară nu. Cât aș vedea cu ochii aș pleca. Nu aduc odă trădării. Eu sunt fan înfocat a iubirii în doi, aia, pe viață. Dar nici nu cred în monogamie. Nici a trupului, nici a gândului, nici a ochiului. Însă iubirea alege iubire, mereu. Nu iluzii. Nu partide înfocate de sex și nici craci lungi, până în gât. Iubirea merge mereu acasă. Iar acasă nu e locul unde are mâncare, chiloți, sutiene și parfumuri. Ci unde îi e bine. Altfel nu-i iubire.
