Încep prin a spune că fiecare femeie este frumoasă în felul ei. Da, ați mai auzit asta de nenumărate ori. O femeie foarte frumoasă FIZIC întotdeauna va atrage prejudecăți pentru că na, așa sunt bărbații. Începutul este întotdeauna cel mai greu și nu știm cum să reacționăm. Instinctul masculin râvnește la frumusețea ei... dar care frumusețe? Putem spune că ne lăsăm cuprinşi de nevoia elementară de a cuprinde totul cu voinţa noastră sentimentală. Este forța naturii. E efectiv o dorinţă ce se lasă violată de însăşi miza cu care se prepară, cu iluzia că putem prinde totul sub papucul steril al raţiunii noastre. De fapt, nici nu avem un instrument, avem doar frânturi rupte de realitate. Însă, de realitatea compusă de noi, căci fiecare aduce în soarta persoanei iubite un rol care se lasă, în ultimă instanţă, sedus de voinţa noastră goală, dar şi ideală. Şi atunci, noi exprimăm în persoana de lângă noi un fior ce se lasă greu de atins. Mai bine spus, sufletul nostru se revarsă tacit în dorinţele aşa-zis "obscure", ca apoi să se concretizeze în darul din faţa noastră.
Bun, destul cu furtul de curent că se cam lasă lumina. Când o femeie este într-adevăr naturală?
Nu este tocmai atunci când nu ţine "morţiş" să se perfecţioneze pentru o lume ce oricum o falsifică? Oglinda în care se scaldă este doar un pretext pentru imperfecţiunile pe care le ascunde cu ardoare. O femeie este naturală atunci când lumea ei arată ca o oglindă; atunci când reuşeşte să-şi ascundă însăşi slăbiciunile, doar pentru a erupe în golul care o desparte de peronul concret al vieţii sale. O femeie naturală nu aşteaptă niciodată în gară. O femeie naturală nu-şi ascunde cu ardoare imperfecţiunile. Dimpotrivă, face haz de necaz. O femeie este naturală atunci când este vulnerabilă, căci puterea ei derivă tocmai din această nebuloasă ascunsă bărbaţilor. O femeie este naturală atunci când zâmbeşte ca o lacrimă, dar şi invers. O femeie este naturală atunci când erupe cu frumusețea ei pură. O femeie este naturală atunci când se joacă cu cuvintele la fel cum se joacă şi cu sufletele celor din jurul ei. O femeie este naturală atunci când îți strigă numele cu ardoare în dormitor.
O femeie naturală, pentru cei din jurul ei, o să fie mereu rea! O femeie este naturală atunci când dansează ca o sirenă, când se pliază genuin în raza muzicii. Când se identifică cu muzica. O femeie este naturală atunci când ştie ce vrea, chiar dacă nu ştie, whatever... doar e femeie. O femeie este naturală atunci când se luptă ca o leoaică. O leoaică este foarte naturală când vânează pentru leul ei, mrrr!
Şi nu în ultimul rând, o femeie este naturală atunci când ştie să fie frumoasă.
Am încheiat citatul.