Știți de câte ori am auzit eu că-s psihopat, egoist sau paranoic? Cred că mai des decât ați futut voi. Serios. Și ce-i cu adevărat amuzant e că e pe-aproape de adevăr. Una din chestiile despre care nu discut e cum am ajuns la stadiul ăsta, chit că probabil ar fi mai amuzant decât toate fazele pe care vi le-am zis. Cert e că într-o bună zi, am ajuns așa cum sunt acum. Ceea ce lumea numește «paranoic, psihopat, egoist, anormal etc.» Știți ce-am descoperit eu la momentul respectiv? Că absolut nimeni nu-ți vrea binele, cu excepția părinților.
Din păcate, părinții au talentul de-a fi expirați ca gândire și înțelegere, așa că binele pe care ți-l vor ei... tinde să cam sugă pula, în general. Mă amuză faptul că puteam fi un contabil, cum îmi dorea mie binele unul din părinți. Am mecla de orice, mai puțin de contabil în pula mea. E cineva aici care și-ar lăsa partea financiară a afacerii pe mâinile mele? Serios? Asta mă face pe mine, aparent, «paranoic». Dar ce-am descoperit eu (și poate mi se pare, să mă corectați dacă-i cazul) e că nimic nu înfurie lumea din jur mai mult decât faptul că-ți iese o chestie. Indiferent despre ce-i vorba. Se aplică treaba asta la aproape orice. Nimic nu înfurie lumea mai mult decât succesul altora. Ferească dumniezo să ai baftă de vreo gagică mișto, c-o să vezi cum începe lumea să te evite. Că n-au chef să apară cu strâmbele lor și să se simtă prost când se uită la a ta. Eu m-am prins de treburile astea cam prin liceu. Aveam un coleg absolut epic. La toate materiile la care eram eu bun, urla. Dă-mi să copiez, ajută-mă, fă-mi, fute-mă. Când venea rândul meu să copiez ca un zeu de la el: «Man, nu aveam cum, se uita profa, dacă-mi dădea un G (2, în țară), ce zicea maică-mea?»
Așa că-ntr-o bună zi am început să-i dau muie în loc de fițuici. Ia cu pâine, fraiere. Și normal că s-a supărat, dar la fel de normal că treaba asta n-a schimbat nimic în rău pentru mine, dimpotrivă. Că acum, fiind supărat, nu mai vorbea cu mine, așa că nu mai putea să-mi ceară gume Orbit. Și puteam să fut liniștit gagicile după care-i curgeau balele pentru că na, suntem supărați, am voie să fac orice. Înainte nu puteam pentru că eram "prieteni". Dar după... era ok. Păi, nu?
Bă, dacă vă treziți așa într-o zi că nu prea sunteți fericiți, ia uitați-vă cu atenție în jur și vedeți dacă nu cumva de vină-s cei din jur, nu ghinionul constant. Dacă nu cumva vă fute fericirea faptul că vă chinuiți să le faceți altora pe plac sau cel puțin să nu-i «supărați». Dacă nu cumva sunteți nefericiți pentru că nu vă rămân suficiente resurse pentru voi, că le futeți constant pe alții. Dacă se-ntâmplă să fie cumva ăla cazul, ia încercați să vă băgați pula-n morții lor din când în când. Nu zic să faceți asta tot timpul și cu toată lumea, dar puteți începe așa, cu ăia mai puțin importanți. Că eu vă garantez că nu se face gaură-n cer. Cel mult în cur. Primul pas e să te gândești întotdeauna la tine și aproape niciodată la alții.
Vă pup!
