Abordez azi un subiect sau mai bine zis o lecție de viață pe care am trăit-o recent cu ultima parteneră. Din punctul meu de vedere, o relație (oricare ar fi ea) presupune dragoste și susținere reciprocă. Voi încerca să-ți înșir elementele necesare să identifici o relație toxică încă de la început și cum să te ferești de astfel de legături dacă vrei să înflorești lângă persoana potrivită. Încă o dată, chestia asta am trăit-o pe pielea mea și abia astăzi am realizat cât de fucked up sunt eu ca persoană.
Mai întâi vom defini termenii: o relație toxică se bazează pe manipulare. O persoană care se folosește de lacrimi, crize și amenințări pentru a obține ceea ce dorește de la tine nu este un bun companion de drum. Tot timpul o vei minți și vei fi de acord cu absolut tot ce va spune atât despre tine cât și despre alte persoane chiar dacă lucrul acesta te umilește și pot răni diverse persoane în cazul în care apar repercusiunile relației toxice. Te vei simți constrâns și obligat să-i spui ceea ce vrea ea să audă. Persoana toxică nu este niciodată disponibilă atunci când ai nevoie de ea, pentru că nu are timp. Pentru ea este mai importantă viața ei decât a ta. Iar asta doare, doare foarte mult.
Toată lumea are vise, hai să fim serioși. Chiar și tu. Persoana toxică îți va aduce toate argumentele pentru a demonta fiecare vis la care aspiri. În schimb, va încerca constant să te "îmbunătățească", te va critica continuu, nimic din ceea ce faci nu este bine. O relație toxică te izolează întotdeauna de familie și prieteni. Crede-mă. Leac pentru așa ceva există. Vindecarea după o relație toxică poate dura o viață dacă nu-ți dai seama de faptul că te atrag tocmai astfel de relații. Slăbiciunea ta pentru astfel de relații devine din ce în ce mai puternică. Dacă relația în care te afli scoate ce-i mai rău din tine, dă-ți două palme, privește în jur, încearcă să-ți revii în fire și să te regăsești.
Genul ăsta de relație te împinge în depresie iar stima de sine are de suferit. Pentru a-ți crește stima de sine este nevoie să-ți amintești ce-ți plăcea să faci până a intra în relația toxică din care tocmai ai ieșit și să-ți focusezi întreaga energie pe acele activități. Îți vei da seama că te-ai vindecat după schimbările din viața ta. Nu vei mai confunda iubirea cu poveștile dramatice, nu vei mai fi de părere că a trăi în tensiune și într-un conflict continuu înseamnă că trăiești o poveste de dragoste.
O relație sănătoasă scoate ce-i mai bun din tine. O relație sănătoasă te ajută să crești, să te dezvolți și să ai ambiția nebună de a progresa.
Amin.
![](https://img.wattpad.com/cover/56557218-288-k632793.jpg)