Seful Meu Harvey Horan (Harvey Horan Story)

1. La Multi Ani!

Cand am intrat in apartamentul meu am simtit cum un val de caldura  ma cuprinde si ma arunca intr-un abis de placere. Oh, acea placere atat de rar intalnita in ultima perioada de cand cu cursurile muzicale de vara…

Mirosul mancarii facuta in casa ma anunta ca mama era acasa. Am fugit repede pana in camera ca sa ma schimb si apoi repede inapoi in bucatarie. Dar acolo nu era nimeni. Mancarea era in cuptor, apa curgea in nestire iar usa de la frigider era deschisa. La vedera bucatariei devastate un fior m-a cuprins. Ceva nu era in regula! Simteam asta in fiecare particica din corpul meu. Pe masa, scris grabit, era un bilet. Cu mana tremurand l-am luat si l-am citit.

“Niall, suna-l pe Greg si veniti urgent la spital. Tata are probleme. Va pup, Mama.”

Mai departe nu imi mai aduc aminte ce s-a intamplat in ziua aceea dar nici in cele ce au urmat. Doar ceva vag, negru, dureros si plin de lacrimi.

Apoi m-am trezit in fata unui mormant gri, cu o mama distrusa de durere, un frate care disparuse in cine stie ce loc de pe pamant si o tona de avocati pe urma mea. Si aveam doar 16 ani…

~IN PREZENT~

Am intrat in cladirea imensa cu o tinta clara, biroul meu.

-La multi ani domnule Gallagher!

-Multumesc, Amanda. Am dosarul Hemming pe birou?

-Da domnule!

Mai muti dintre subalterni mi-au urat ‘La multi ani!’ pe drumul meu spre birou. Cand am intrat inauntru eram inca (,) cu capul intr-un dosar asa ca nu am observat ca mai multe persoane ma asteptau pana cand nu au inceput sa-mi cante. Langa ei era un tort imens cu glazura verde de mere pe care in frisca scria ceea ce am presupus eu ca este un  ‘La multi ani Domnule Harvey!’ cuvantul ‘ani’ era sctricat de lumanarile sub forma de 48.

Cand au terminat de cantat si mi-au dat cadourile, fiecare dintre ‘prietenii’ mei de la munca au plecat pe rand lasandu-ma singur in biroul imens. M-am intors spre peretele meu de sticla care imi arata Londra in splendoarea sa. Puteam vedea toate partea de nord a Londrei din propriul meu birou si asta ma ajuta foarte mult in momentele in care eram nervos sau obosit. Si asta se intampla des in ultimul timp.

O bataie usoara in usa m-a trezit din reverie. M-am intors cu scaunul spre usa si acolo am vazut-o pe Marcy. O doamna batrana care ii fusese tatalui meu secretara din prima zi si care mi-a servit si mie tot ca secretara in ultimi doi ani de cand conduc Horan Industries.

-Marcy, i-am zambit eu, cu ce te pot ajuta?

-Am venit sa va aduc ultimele doua dosare cel cu petrolul si cel cu magazinele acelea din mall.

-Dar nu trebuia sa te deranjezi sa vii pana aici. Il puteai trimite pe Pete!

-Stiu, si va multumesc pentru acest privilegiu, dar am vrut sa vin eu ca sa va pot da si acest dosar.

Era un dosar subtire intr-o coperta maro din material reciclabil legat cu o funda rosie din matase. In timp ce il deschideam cu grija ca sa nu stric nimic am intrebat-o pe Marcy.

-Ce este acesta?

-Este dosarul pentru pensionarea mea. Am lucrat in aceasta firma de aproape 40 de ani. Am 62 de ani si nu mai pot lucra la acelasi nivel ca la 24 de ani. Stiti cat de mult am tinut la cumnatul dumneavoastra, domnule Gallagher si ar fi fost o onoare sa lucrez cu fiul lui, sper ca nu va deranjeaza ca spun asta. Cred ca e timpul sa ma retrag.

-Marcy, ai fost una dintre cele mai bune secretare, si tu stii asta. Nu ma voi impotrivi dar vreau sa stii ca esti oricand bine venita niapoi daca o sa te razgandesti. Iti poti pastra biroul pana cand doresti dumneata.