Incurcat cu italianca!

Capitolul 9

Monalise
Viața mea e un dezastru! Cum e posibil să ajung din al nouălea cer la doi metri sub pământ în mai puțin de un minut?
Nici măcar nu am curaj să mă uit la Giulio, căci îi simt mânia. Stă pur și simplu lângă mine și clocotește.
---Care e numele tău de familie?
Am intrat în horă, trebuie să joc!
---Capriosa.
Da, păi...vocea mea nu sună atât de încrezătoare.
---Capriosa? A șoptit amenințător. Capriosa?! De data asta a fost un urlet, însoțit de un pumn în masă. Am simțit toți ochii din încăpere îndreptându-se spre noi, lucru normal, ținând cont de scena pe care o făceam. Eu, spășită și cu privirea în pământ stând în fața tornadei dezlănțuite: Giulio Morelli...iubitul meu. De fapt, cred că este fostul iubit! La naiba!
---Vreau nota! S-a răstit atât de tare încât chelnerul a fugit spre casa de marcat. Bagă spaima în mine și în toți cei din jur!
Am părăsit restaurantul și ne-am îndreptat spre casă în tăcere profundă, el e prea furios și eu nu îndrăznesc să spun ceva. Conduce ca un descreierat și inima mi s-a ridicat în gât de teamă ca vom intra în cine știe ce stâlp!
Eram sigură că ne îndreptăm spre casa lui s-ă discutăm, să ne certăm, să imi spună ceva! În schimb am vazut că intrăm în parcarea hotelului în care sunt cazată.
Ce galant, m-a condus până aici.
---Da-te jos, îmi zice rece și lipsit de inflexiuni.
Nu am putere să mă cert cu el. Și în plus, are dreptate, i-am ascuns în mod deliberat adevărul. Acum că familia mă caută, Gio este în pericol din vina mea.
Fac așa cum îmi spune, cobor și o iau la pas spre intrare. Spre surprinderea mea, l-am auzit coborând din mașină.
Când intrăm în hotel, Giulio mă prinde de cot și mă târăște după el. Nu se oprește pânâ nu ajungem în fața camerei mele.
Scoate din buzunar cartela de acces, de unde o are numai el știe, după care intrăm la fel de tăcuți.
---Ce legătură e între tine și Capo Tonyo?
La naiba! La naiba! La naiba!
---Eu...și Capo...adică...
---La dracu, nu te mai prosti și răspunde-mi!
A țipat la mine din nou și am tresărit de teamă.
---Dacă zbieri, te poftesc afară.
Spre surprinderea mea el s-a apropiat și m-a tras într-un sărut dezlănțuit. Plin de furie, dar probabil cel mai savuros sărut de care o să am vreodată parte.
---Vorbește.
Cum e posibil să mă înspăimânte mai mult o șoaptă decât țipetele lui?
Am oftat capitulând, trebuie să afle mai devreme sau mai târziu.
---Tonyo Capriosa este bunicul meu, Gio.
Ochii lui s-au mărit. Nu e de bine.
---Știe că ești aici?
---Nu, tot cei de acasă știu doar că am nevoie de timp pentru mine!
---Câți oameni a trimis familia ta să te caute?
---Nu știu. Tot ce știu e că au început să mă caute recent și va mai dura până să dea de mine.
---Vor da de tine foarte repede. Fă-ți bagajul, te urci în primul avion spre Palermo.
Glumește!
---Gio, asta e alegerea mea. O să plec atunci când...
---O să pleci imediat ce Casian îți cumpără un bilet, ai înțeles? Nu știu cât de bine îți cunoști tu familia, dar bunicului tau nu o să îi placă să știe că ești în compania mea. Ce crezi că o să se întâmple când o să afle că ești în New York, prefăcându-te că ești târfa mea personală? Situația asta ne pune în pericol pe toți, pe mine, pe tine și pe toți din jurul nostru. Pleci.
---Te rog, așteaptă în recepție până îmi strâng lucrurile.
S-a întors să plece fără să mai zică nimic și mediat ce am auzit ușa închizându-se am căzut în genunchi și am dat voie lacrimilor să curgă.
La naiba Gio, cum ai putut să îmi spui așa ceva? "Târfa mea personală" . Ești o proasta Monalise Capriosa! Asta ești! Pentru că l-ai lăsat să te ducă de nas cu vorbele lui frumoase.
Îmi fac bagajul și nu mă opresc din plâns. Nu pot să cred că mă alungă. La dracu, nici măcar nu mă dă afară din casă sau din viața lui, mă dă afară din oraș, din țară! Cine face așa ceva?
Când cobor îl găsesc vorbind cu tipa de la recepție, care așteaptă cel mai mic gest și sare peste pupitru direct în brațele lui.
Geloasă? Categoric! Voi comenta pe acest subiect? Nu, Morelli e în stare să îmi rupă gâtul. Nu îmi e frică de el, dar furia lui nu e un lucru pe care vreau să îl simt. Și așa o să am destul de tras când dau ochii cu mama!
---Giulio, sunt gata.
---Văd că te-ai și schimbat. Foarte bine, rochia aia ar fi fost incomodă atâtea ore, în avion.
Acum port pantaloni, o cămașă și sacou. Normal că m-am schimbat, doar nu se aștepta să rămân în rochia de la el după tot ce a spus. 
Am plecat spre ieșire și am auzit recepționera spunând ceva de "sunat" și "sfârșitul programului". Simt o nevoie viscerală să o lovesc cu un scaun în față. Curva!
În mașină, domnul Morelli are buna voință să îmi spună ce are de gând cu mine.
---Ai noroc, am găsit un zbor spre Palermo care pleacă peste două ore. Casian a luat biletul și ne așteaptă la aeroport.
---Da, noroc.
Nu mi-a mai vorbit până la aeroport. A refuzat să se uite măcar în direcția mea. Doamne, oare ce am făcut atât de rău?
Notă pentru sine: data viitoare când întâlnești un bărbat, arată-i buletinul pentru a evita astfel de situații.
Pe cine păcălesc, l-am decepționat intrnționat! Dacă așa a reacționat acum, nu vreau să mă gândesc la cum ar fi fugit de la petrecerea bunicului.
Nu regret nimic, dar se pare că el e de altă părere.
În parcarea aeroportului Casian aștepta deja cu un bilet de avion în mână. Blestemată să fie bucata aia de hârtie!
---Bună seara Gio, domnișoară Capriosa.
"Domnișoară Capriosa" ...până acum m-a numit Miss Italia. Se pare că nici el nu mă mai are la inimă. Ce nu știu ei e că și eu pot să lovesc.
---Bună seara Casian. Doar Capriosa, domnișoară nu mai sunt.
Bietul om s-a înroșit, îmi pare rau că el e prins în mizeria asta pe care am creat-o.
Am tras cu ochiul spre fața lui Giulio și am văzut că este chiar mai încruntat decât în mașină...nu credeam că e posibil. Dacă o ține tot așa o să i se strângă fața, dar nu cred că e momentul să îi atrag atenția asupra ridurilor.
Următoarea jumătate de oră a fost o agonie pentru mine. Așteptam îmbarcarea stând bosumflată și cu mâinile în sân în timp ce Giulio și Casian vorbeau pe șoptite la câțiva metri de mine. Firar a dracului de viață! Oare îmi va spune la revedere sau o să se încrunte în continuare.
---Haide, Monalise, e timpul să mergem. Te conduc până la poarta de îmbarcare.
---Nu e nevoie. Mulțumesc.
---Nu te mai încăpățâna și hai să mergem.
Nu mă contrazic cu el. Nu are rost. O să mă ia pe sus până la poartă dacă nu mă supun.
Nu mi-am dat seama până acum, dar tremur toată. Viața mea e dezastruoasă și nu mă pot învinovăți decât pe mine pentru asta. Bărbatul pe care îl iubesc nu mă iubește, nici măcar nu îi pasă de mine, iar pe cealaltă parte de ocean mă așteaptă o familie furibundă care o să mă trimită direct la altar cu nemernicul ăla de Santana Jr.
Sper să ne prăbușim cu avionul!
La poartă, stewardesa verifica biletele celorlalți . Am lăsat toți pasagerii în fața mea și când mi-a venit rândul,într-un final, mi-am întors fața spre Gio cu o ultimă speranță.
---Ai grijă pe drum.
O să îl strâng de gât! Aici în vazul tuturor.
---Nu cred că îți pasă cu adevărat cum călătorește târfa ta personală.
Am dat să plec, dar m-a prins de mână.
---Eram mervos.
---Și acum nu mai ești?
---Ba da, dar știi că nu cred asta, păpușico!
Ce rost mai are ranchiuna? M-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat pe obraz, dar el mi-a mișcat capul în așa fel încât gura mea să o găsească pe a lui. Eram în mijlocul unui sărut de pomină când am auzit stewardesa:
---Nu vreau să vă întrerup, dar este timpul să urcați în avion.
A fost frumos cât a durat.
---La revedere Gio, să nu mă uiți, bine?
Și uite jumătatea lui de zâmbet, de care o să-mi fie cel mai dor.
---La revedere iubito. Acum du-te.
Și așa am făcut. Am plecat cu inima strânsă și cu lacrimile în barbă. Cu riscul de a mă repeta: firar a dracului de viață!
Când am pus piciorul pe scara avionului am avut un fior, un sentiment ciudat. Ca și cum aș uita ceva în New York. E inima mea, care o să rămână mereu la bărbatul care mi-a cucerito. Bărbatul meu, Giulio Morelli.