Incurcat cu italianca!

Primele 7 zile ale Familiei Morelli-IV

Monalise

Notă imaginară: sunt o idioată! Ăsta e primul lucru care îmi vine în minte dacă fac o recapitulare a zilelor mele de "nevastă".
Ziua 1...teribil, m-am îmbătat; ziua 2...am concediat nemernica aia de menajeră și am șmotruit toată casa; ziua3...aproape am incendiat aceeași casă pe care am curățat-o; în ziua 4 a fost chiar mai rău, mi-am urmărit soțul și am căzut dintr-un pom! Nici măcar nu o să reamintesc ziua 5! Nenorocita de zi 5 nu există pentru mine! Măcar peste a 6-a zi am trecut cu bine.
7 zile...168 de ore, din care am petrecut mai mult de 100 terorizându-mi soțul!
Giulio, probabil exasperat, și-a anulat toate întâlnirile pentru weekend și am hotărât să stăm singuri, acasă. Personal, cred că și-a eliberat programul pentru a se gândi serios la un divorț. Bietul de el, aproape a făcut apoplexie din cauza mea.
A fost un lucru bun, faptul că am petrecut ziua de sâmbătă împreună. Urmarea a fost una singură: liniște! Ziua 6, oficial o zi fără evenimente, sau cel puțin așa văd eu lucrurile. Gio s-ar putea să gândească puțin altfel, căci am găsit doi pui de câine hoinărind pe lângă gardul nostru și nu am putut să îi las pe stradă. Nu am putut.
Bine înțeles că soțul meu care urăște animăluțele și tot ce este frumos în lumea asta nu a vrut să audă așa că am sfârșit prin a fixa un culcuș pentru cățeluși pe verandă...și unul pentru mine, căci nu am vrut să îi abandonez.
Asta l-a înduplecat, am fost acceptați în casă și eu și cei doi puricoși. King și Kora, frumoase nume le-am găsit!
Bine înțeles, trebuie respectată regula de aur: câinii nu au voie la etaj și mai ales în dormitorul nostru.
Per total, ziua 6, un succes. Și așa o să fie și ziua 7, deoarece garda mea de corp e încă prin preajmă.
M-am trezit prima și pregătesc micul dejun pentru mine și Giulio. Să nu mai comenteze cu privire la talentul meu la cratiță.
---Bună dimineața, păpușico.
Vocea lui sexy de dimineață mă mângâie și mă face să mă înfior.
---Bună dimineața, marito! Ai venit la țanc, tocmai am terminat micul dejun.
---Hmm, nu mai spune, miroase minunat. Ce avem?
Îmi plasează un sărut pe frunte în timp ce eu aranjam mâncarea pe farfurii.
---Omletă spaniolă cu cartofi și un capucino așa cum trebuie, după metoda italienească. Hai, stai jos odată.
---Arată perfect. Știi ce ar face astea mai bune? Să gătești dezbrăcată, doar cu un șorț sau ceva.
---Știm amândoi că daca așa ar sta lucrurile, nu am mai lua niciun mic dejun, dacă nu îl prepară Flora.
A oftat adânc și a mormăit ceva în timp ce se așeza la masă. O să îi îndeplinesc și fantezia asta într-o zi!
---Iubito, unde sunt javrele? Sper că nu stau sub masă.
---Liniștește-te, îi țin în curte pe timpul zilei.
Nu a zis mimic, dar am văzut cum i s-au relaxat umerii. Oare de ce e așa încrâncenat?
---Ce ai cu ei? De fapt, ce ai cu animalele în general? Și pisica din Sicila te deranja?
---Iubito, aia nu era o pisică, era ceva hidos, o entitate genetică, un ...
---Am înțeles, dar cățelușii cu ce te încurcă? Sunt chiar simpatici.
---Tu ai zis-o, cățelușii, sunt ditamai bărbatul, când o să afle cineva că am în casă două corcituri de Caniche o să ajung de râs.
---Ah,și o să ajungi de râs și pentru că ai o nevastă micuță? Ți-ar face mai mare cinste să ieși în lume cu o culturistă, să știe toți cât de puternică e?
---Eu...vorbeam despre câini, dar acum că ai menționat, nevestele nu sunt evaluate după forță. Ne raportăm la alte calități.
A zâmbit ca un pervers și m-a ciupit de fund în timp ce îi aranjam tacâmurile. L-am lovit și eu și așa am mai pierdut 10 minute din viață ciupindu-ne unul pe altul. Ce e asta, căsnicie sau creșă?
Am avut o dimineață liniștită, după masă am stat puțin în curtea din spate, Gio a citit ziarul și eu m-am bălăcit cu picioarele în piscină...arătam ca un cuplu de pensionari! Aș putea să mă obișnuiesc cu rutina asta...senzația asta de liniște...de siguranță.
...și tocmai când îmi admiram soțul și contemplam posibilitatea unei vieți sedentare, soneria a spart liniștea.
---Răspund eu, zice Giulio, tu stai și ai grijă să nu intre patrupedele în piscină! Și eu intru în apa aia.
Îl iubesc, dar e așa un urâcios din când în când.
Am auzit un murmur din casă, dar nu am dat atenție. Atâta timp cât nu e Gloria cea blondă și cu sânii mari, sunt liniștită.
Giulio a apărut în cadrul ușii puțin încruntat.
---Iubito...e ceva ce trebuie să rezolvi tu.
Ce mai e?
Pe canapea ne așteptau un domn între două vârste, îmbrăcat cu cămașă ecosez și blugi tociți, după care se ascundea o mogâldeață.
---Bună ziua, îi salut pe amândoi, puțin confuză.
---Bună ziua, doamnă Morelli! Eu sunt Bruce Sterling. Ămm...vedeți doamnă, eu și fiul meu tocmai ne-am mutat aici, în zona rezidențală, la vreo două sute de metri de aici și...păi în timp ce căram cutiile în casă am uitat ușa deschisă. Fiul meu are doi cățeluși și au fugit. Îi căutăm de ieri dimineață și soțul dumneavoastră spune că sunt aici.
Nu....nu spune ce cred eu că spune. Mă uit disperată la Giulio, dar el se preface că scrie un mesaj. O, Doamne!
---Păi, domnule Sterling, noi am găsit întradevăr doi câini, dar erau liberi și fără zgardă. Nu putem fi siguri că...
---O, pentru numele lui Dumnezeu, iubito! Dă-i copilului animalele înapoi.
Ah, acum s-a hotărât să deschidă gura! Minunat! Pur și simplu MINUNAT!
---De unde știm că sunt ai lor de drept, iubitule? Am accentuat intenționat ultimul cuvânt, pentru a-i reaminti trădătorului de ce parte a baricadei se află el de fapt!
---Monalise, s-a apropiat de mine și m-a prins de umeri, care sunt șansele ca două perechi de pui de câine să bântuie pe aici? E un cartier închis, nu sunt câini vagabonzi în zonă. Știu că vrei un animal, dar uităte la bietul băiat. Adu-i potăile, te rog.
Am oftat. Gio are dreptate. Ce naibi tot fac? Încerc să deposedez un copil de animalele de companie. Asta e doar vina mamei, dacă m-ar fi lăsat să am un câine, o pisică sau măcar un hamster când eram copil, nu aș mai fi acum așa disperată să adăpostesc viețuitoare.
M-am îndreptat spre ușa din spate și i-am chemat pe King și Kora sau care le-o fi numele de fapt. Am venit, s-au gudurat pe la picioarele mele și imediat cum l-au văzut pe tânărul meu musafir și-au pierdut interesul pentru mine. Puștiul s-a așezat și el în genunchi și a început să se joace cu cățeii.
Pe toți dracii! Sunt câinii lui și eu am încercat să îi sechestrez. Groaznică persoană am mai devenit...America mă schimbă.
Am terminat și cu asta, domnul Sterling a plecat împreunâ cu fiul lui și cu câinii mei. Ba chiar ne-a invitat la o petrecere cu grătar.
Giulio m-a luat în brațe și m-a ținut așa minute bune, poate chiar ore.
---Chiar așa mult vrei un animal în casă?
---Nu e vorba de asta. Adică da, vreau. Am o atracție nativă spre copii și animale, dar aș putea rezista fără. Doar că...îmi place să am o ocupație. Știi tu, în afară de artă, cumpărături și sex. Adevărul e că mă simt cam inutilă, Giulio. Tu mă tratezi ca pe o mare doamnă, am menajeră și bucătăreasă și șofer. Presupun că nu ai nevoie nici de ajutor în afaceri. Tot ce vreau e să fac ceva.
M-a privit lung, după care a zâmbit drăgăstos și a început să îmi mângâie părul.
---Păi, putem să începem să lucrăm mai intensiv la un copil, eu sunt de acord.
---Morelli!
---Și știu exact ce ai putea face. Mă ajuți și pe mine și sunt convins că o să îți placă la nebunie. Îmbracă-te în ceva lejer iubito, mergem pe șantier.
Am un sentiment bun legat de asta! Am dat fuga în dormitor și m-am îmbrăcat în blugi, un tricou cu imprimeu milităresc și teneși. Sunt gata să inspectez o construcție.
Mustangul soțului meu era deja pornit și am plecat imediat cum am fost eu gata. Mor de curiozitate.
---Haide, iubirea mea, dă-mi un indiciu. O să mă pui să supraveghiez muncitorii? O să trebuiască să fac angajări? Vrei să țin eu contabilitatea?
---Iubito, e mai bine de atât. O să adori asta. Doar ai puțină răbdare.
Câtă răbdare să mai am? Suntem pe drum de douăzeci de minute și simt că o să o iau razna. În sfârșit mașina încetinește în fața unui gard înalt, improvizat, care se întinde pe o suprafață uriașă de pe o stradă lăturalnică din Queens, pe care erau lipite pancarte cu "șantier în lucru". Nu e o zonă chiar selectă, am observat că la vreo cinci minute în spate se află restaurantul Lucky Charm.
---Giulio, ce e asta?
---Ăsta, iubito, e noul tău proiect. Vrei să trecem de gard să îl vedem?
---Îmi dai un bloc? Să îl construiesc și să îl amenajez?
---Poți să nu îți mai dai cu presupusul și să aștepți până îți explic despre ce e vorba. Te rog, iubito!
---Bine...
Am trecut dincolo de gard și am rămas uimită. Eram la periferia cartierului și nu mai erau alte clădiri pe partea asta de stradă, iar parcela îngrădită era uriașă.
---Gio, ce se petrece? Ce construești aici?
---Iubire, pe acești 8000 de metri pătrați se va afla centrul de într-ajutorare pentru copii, tineri și familii sărace din Queens. O fundație pe care o sponsorizez îl construiește.
...
...
...
Morelli, te iubesc al dracului de tare!
---Un centru de ajutor? Gio, e cel mai frumos...
---Ascultă la mine doamnă Morelli, dacă cineva află că fac acte de caritate o să te arunc în piscină! Știm asta numai eu, tu și Casian. Și așa o să rămână.
Nu e adorabil?
---Ce iubitule, îți e frică să nu te ia peste picior prietenii tăi gangsteri?
---Păi, da!
---Promit să nu spun nimic. Poți să invoci Omerta dacă vrei.
---Legea tăcerii?
---Exact. Acum spune-mi mai multe despre asta.
---Planul a fost al lui Casian, eu doar am plătit. Aici se va construi un cămin, o școală privată și terenuri de sport. Va mai fi și o cantină și un mic centru de sănătate. Pe scurt, tot ce au nevoie niște puști pentru a nu intra în închisoare. Le ofer o alternativă.
---Le oferi o șansă unică de a-și schimba viitorul.
Am simțit cum lacrimile se strâng în ochii mei și cum mândria se răspândește dinspre piept în fiecare părticică a trupului meu. Bunicul meu ar fi apreciat asta. Cosa-Nostra își protejază oamenii...un lider se îngrijește de sua famiglia di mafia.
---Să știi că în Sicilia ai fi foarte respectat pentru asta. Un mafiosi își ține curate străzile.
---Mda, păi, chiar nu vreau să știe băieții de la poker că am o fundație caritabilă.
---Ai o fundație, credeam că doar o sponsorizezi.
A oftat și și-a împreunat mâinile în spatele capului.
---De fapt eu sunt sponsorul principal și fondatorul. Am creeat-o pentru a putea face asta, făcu un gest larg spre zona în construnție, și să nu îmi pun numele pe nicăieri. Asta vreau să faci, dacă vrei și tu, bine înțeles. Să lucrezi cu echipa de la fundație și să pui pe picioare proiectul asta: să te ocupi de terminarea construcțiilor, de amenajarea gradinilor și mobilarea clădirilor, tot ce vrei tu să faci, exacta așa cum vrei. Dacă ești interesată...
Nu l-am mai lăsat să termine. Am sărit direct în brațele lui și l-am sărutat.
---Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! Ești cel mai bun om...soț! Normal că vreau. E cel mai minunat lucru la care te puteai gândi.
---Să te văd atât de fericită e cel mai frumos lucru, păpușico.
---Cum se numește fundația asta?
Pauză...
---Se...se numește Monalise.
Cred că tocmai mi-am înghițit limba, inima mea bate prea tare și nu sunt sigură dacă mă mai țin picioarele sau m-am prăbușit pe jos.
---Măi măi, dacă baieții de la poker nu te iau în râs pentru că ai o fundație, sigur o să te ia pentru că ai numit-o după soția ta. Am râs și   i-am mângâiat fața.
---De fapt și de drept, nu poartă numele soției mele. Poartă numele unei tipe trăznet cu ochi blânzi și cele mai mișto picioare, care e grozavă în pat, pe care am cunoscut-o în Sicilia și pe care nu am putut să mi-o scot din minte. Sau cel puțin așa stăteau lucrurile când am numit fundația. Între timp e posibil să fi fost destul de norocos încât să mă însor cu ea.
Cel. Mai. Bun. Soț. Cea. Mai. Norocoasă. Soție.
Am stat ceva timp pe șantier; Giulio mi-a arătat scheletele clădirilor, mi-a făcut cunoștință cu doi ingineri și un arhitect și mi-a explicat viziunea lui despre centrul de ajutor.
Când a parcat mustangul din nou în curtea casei deja nu mai exista urmă de lumină.
Mi-am privit soțul în timp ce parca și se uita concentrat în oglinzile mașinii.
E deștept, e rău, e bun în afaceri și e blestemat se frumos. Și încă odată trezește femeia din mine.
Am trecut peste schimbător și l-am încălecat. Nici măcar nu a tresărit,m-a prins de talie și a început să mă pipăie febril. Printre săruturi pasionale și umede am reușit să îi spun să mergem în pat.
Am pornit spre dormitor, mișcându-ne ca unul, oprindu-ne pe fiecare spațiu disponibil pentru a adânci săruturile. Asta mi-a adus în minte prima noastră noapte împreună. Atunci erau pereții din scara unui bloc, acum sunt pereții casei noastre.
Când am ajuns la etaj, Gio s-a trântit cu spatele în ușa dormitorului, cu mine în brațe și aproape că a dărâmat-o. M-a ridicat de pe podea și i-am înconjurat talia cu brațele. Dorința mea pentru el nu poate fi exprimată, este mai intensă decât o rază de soare.
Am ajuns la pat într-un final. M-am întins pe spate, încercând cu disperare să scot bluza de pe Giulio, dar ceva nu se simțea bine. Îmi simțeam hainele ude.
---Gio, stai puțin. Patul e ud.
S-a oprit și i-am vazut silueta ridicându-se în întuneric.
---Cum adică ud.
A aprins lumina și am vazut cum toată culoarea i s-a scurs din obraji. A rămas înțepenit privind la patul din spatele meu.
Și când i-am urmărit privirea i-am înțeles reacția. Patul nostru care era îmbrăcat în cuverturi albe era acum pătat. Atâtea pete imense de roșu...sânge. Am început să mă retrag până m-am izbit de trupul lui Giulio.
---Monalise, du-te jos! Camera asta arată ca și cum un nefericit s-a sinucis în ea. Nu vreau să mai privești asta.
---Iubitule, ăsta nu e sângele unui om. E de animal. De cal...
Nu a mi-a luat mult să îmi dau seama. Cutia neagră legată cu panglică aurie vorbea pentru sine. Era un mesaj, care spunea tare și clar...
---Război. Din partea familiei mele,Gio.

Scuza-ți-mi absența mult prea lungă! Încerc să mă revanșez. :) :*

O copertă superbă, făcută cadou de _Monserath   Mii de mulțumiri!