Who am I?

Capitolul 3

Am luat-o la fuga pe unde am vazut cu ochii. Daca as fi avut bani, as fi cumparat macar o harta si ceva de mancat, insa cine ar fi crezut ca iesi pentru a te plimba si dai peste o babuta care iti spune adevarul, fiind nevoita sa fugi? Asadar, fug de cateva ore. Popasurile sunt mici, deoarece teama din suflet ma ucide si ma forteaza sa ma indepartez cat pot de tare de cetate.

Soarele a apus iar foamea incepe sa isi faca prezenta. In fata mea se inalta un copac gigantic si, obosita, ma asez la umbra lui. Ma gandesc la ziua de azi: am fost tradata de singurele persoane pe care le cunosc si in care mi-am pus toata increderea. "Esti puternica", imi rasuna cuvintele batranei in minte. Puternica? Cine sunt? De ce nu stiu nimic despre mine? De ce sunt nevoita sa fug de singurele persoane pe care le stiu? Unde ma voi duce? Nici nu imi dau seama cand lacrimile incep sa curga ca niste perle pe obrajii mei rosii. De ce, de ce, de ce..!?

- Ce s-a intamplat? aud o voce langa mine.

Incerc sa privesc pe cel ce mi-a adresat intrebarea, insa lacrimile imi incetoseaza privirea. Renunt sa ma mai feresc de pericole si de oameni.. nu mai are oricum niciun rost..

- Nu mai are rost sa zic ce s-a intamplat! ma trezesc gandind cu voce tare.

- Din cate vad, nu e o situatie prea draguta.. dar nu-i nimic.. niciodata nu e atat de groaznic incat sa renunti. Totdeauna se gaseste o rezolvare. Deci, ce s-a intamplat?

- Oh.. suspin, incercand sa privesc in ochi strainul. Nu ii pot vedea chipul, gluga neagra ii acopera in totalitate capul. Si totusi.. vocea lui e atat de linistitoare...

- Hei, linisteste-te, imi sopteste. Nu esti singura ratacita pe aici. Imi poti spune.

Cu lacrimi in ochi, ma las invinsa:

- Ei bine.. am fugit din Harmvale.. faceam parte dintr-un clan al unui anume Garen, care m-a gazduit pana acum si care mi-a dat armura de pe mine si sabia pe care o port la brau. Dar astazi am aflat ca am fost pacalita.. si a trebuit sa fug. Dar nu stiu incotro ma indrept si nu am nimic ce ma poate ajuta.

- Vino cu mine, stiu un loc in care putem sa ramanem peste noapte.

Ma uit cu umilinta la silueta cu gluga. Sa ma duc? Ce altceva mi se poate intampla mai rau de atat... ma uit in trecere la talisman. Si de aceasta data este verde. Poate s-a stricat..
Anonimul imi intinde o mana ca sa ma ajute sa ma ridic de pe pamantul rece.

- Sa mergem, imi spune incurajator, si in acel moment ii zaresc in umbra zambetul cald ce probabil fusese ascuns pana acum.

<< Fie ce-o fi >> zic in sinea mea, dandu-i o mana necunoscutului.

- Sa mergem.. soptesc, dand drumul ultimei lacrime sa coboare pe obraz.