Who am I?

Capitolul 14

Razele soarelui ce străbat cortul imi desprind pleoapele incet. Deschid ochii si constat niste zgomote ca zdranganitul de săbii. Curios.. Înecată in somnul dulce al diminetii, uit cu desăvârsire ca astazi este ziua cea mare si pentru ca asa ma apuca pe mine, ma ridic in picioare si incep sa ma aranjez. Imi piepten parul lung si in loc sa imi fac vesnica coafura, decid să îl las pe umeri si sa imi prind doua suvite la spate. Ma spăl pe fata, ma dau cu uleiul parfumat pe care l-am primit în dar de la Arthur si imi indes cizmele mele lungi obisnuite. Ma uit in oglinda mea micuta si sunt multumită de cum arăt. Genele mele lungi si negre ma fac sa arat foarte dragut, la fel si buzele mele rosii. Dar nu cred ca mi-ar strica putin bronz, motiv pentru care ar fi un inceput minunat de zi sa stau putin întinsă la soare. Oricum imi e putin somn inca. Ies din cort si mirată, vad ca e pustiu. Corturile stau tăcute la locul lor, insa nimeni nu este afara si nu se aude niciun zgomot. M-oi fi trezit atat de dimineata? Imi asez pătura pe iarba plina de roua si ma întind la soare.
Exact in momentul acela atat de frumos in care am adormit, cineva ma trage de mana.

- Doamne fereste, Arly, te-am cautat peste tot! spune disperat Arthur. Nu vezi ca au plecat toti? Ce mai astepti? Invitatie speciala? Hai mai repede, Garen o sa apara imediat si tu nu esti acolo sa ne ajuti! Haide mai repede!!

Brusc imi pica fata. Astazi e marea batalie si eu am uitat de la mana pana la gura. Arthur fuge si ma trage de mana spre Rift of the Dragon. Noroc ca nu e departe.
Dupa cateva minute in care Arthur m-a strâns puternic de mana si aproape ca mi-a facut o vanataie la încheietura fugind ca disperatul si trăgându-ma dupa el, ajungem la Rift. Clanul este strâns acolo de ceva vreme si se aliniază pentru batalie.

- Cum de stie Garen ca vom lupta? intreb intr-un final.

- Am fost acolo noaptea trecută si i-am omorât cel mai bun soldat. Stiu ca suna îngrozitor, dar trebuia sa il fac cumva sa vina dupa noi. Si iata ca a mers, spune Doris arătând cu degetul în zărea care se umple rapid cu oastea celui mai mare dusman al nostru.

In fata noastra se aduna Garen si armata lui. Insa acum nu ne mai este frica, pentru ca acum avem solutia si stim ca ce facem este bine. Arthur sta in randul din fata, in mijloc, iar eu stau in spatele lui. Doris sta in dreapta iar pistruiatul la stanga. Un strigăt de luptă se aude din clanul lui Garen iar 500 se aud inapoi din clanul nostru. Înaintăm cu incredere si lupta incepe. Aceleasi săbii, aceeasi cruzime, insa e de data asta, zâmbetul se afla pe buzele noastre iar sângele tasneste din rănile dusmanilor. Eu ii vindec neîncetat pe aliatii mei si opresc simturile adversarilor. Totul pare ca un joc in care victoria dansează in fata ochilor nostri.
Dupa ceva timp in care doboram toti soldatii, înaintăm catre Garen, ce sta înfricosat intr-o parte.

- Imposibil, inadmisibil, nu asa trebuie sa fie.. zice el in absurd. NUU! Te rog, lasa-ma in viata, te rog!.. striga la Arthur ce acum se afla in fata lui si tine sabia la gâtul sau.

Cateva clipe in care in ochii lui Arthur joaca flăcările urii si in inima se zbate milă trec pe neasteptate si vocea lui sparge tăcerea:

- Pentru ce i-ai facut lui Arly, nu meriti nici un strop de milă! Astă ti-a fost..!

Sunetul săbii frânge orice idee ca Garen sa ramana viu si capul sau cade la pamant.

Razele soarelui se aduna pe Rift of the Dragon si fac toate rubinele de pe stâlpi si de pe jos sa strălucească la fel ca sângele dusmanilor ce acum zac morti la picioarele noastre.

- Razboinicule! se aude o voce din cer. Profetia a fost împlinită! Binecuvântarea sta acum in mâinile tale si ale detinatoarei celor doua puteri.

- Nu te-ai aranjat degeaba, frumoaso, azi chiar e o zi mare! imi sopteste Arthur cald in ureche în timp ce ma ia de mana si tot ce pot sa fac e sa ma inrosesc si sa zambesc larg.