Who am I?

Capitolul 4

La jumatate de ora de mers pe jos, am ajus intr-un sat. Ne-am oprit la primul han pe care l-am vazut si m-am impiedicat cand am intrat , datorita ploii de lumina care a aparut de nicaieri cand usa s-a deschis. Noroc ca cineva m-a prins de mana inainte sa atrag atentia tuturor satenilor de la mese.

- Multumesc, ii spun baiatului cu gluga.

- Cu placere. Aseaza-te la o masa, cred ca iti e foame. Ma duc sa iau ceva de mancare.

Peste 5 minute, se intoarce cu doua sandwich-uri mari si apetisante si doua cani de ciocolata calda.

- Nu mi-ai spus cum te cheama, imi atrage el atentia.

- Arly ma cheama, raspund incercand un zambet.

- Al meu este Arthur, incantat de cunostinta.

Dupa ce terminam de mancat si ne oprim asupra canilor cu ciocolata calda, soseste a doua intrebare, stanjenitoare de data aceasta:

- Si.. imi poti spune cate ceva despre tine? spune de sub gluga cu voce strengareasca.

- Um.. problema e ca...

- Oh, nu-i nimic daca nu vrei sa imi spui..

- Nu.. nu asta.. eu.. MI-AM PIERDUT MEMORIA! strig fara sa imi dau seama, atragand privirile celorlalti.

- Haide in camera, il aud si simt cum ma ia de mana si ma trage pe scari.

Camera? A inchiriat o camera? Wow... nu ma asteptam la asta..
Intram intr-o camera micuta cu doua paturi. Nu pare a fi cel mai moale pat, insa dupa o zi atat de obositoare, perna ma atrage ca un magnet.

- Vorbim maine dimineata despre asta, Arly. Acum e tarziu si as vrea sa dormi, sigur esti foarte obosita.

- Multumesc, zic eu cu jumatate de gura. Noapte buna.

- Noapte buna, Arly.

Ma asez in pat. Ce zi ciudata.. mai bine zis.. ce viata ciudata.. insa ma bucur ca l-am intalnit pe Arthur, are o voce asa calda, si e asa de bun cu mine chiar si daca ii sunt o necunoscuta. Tare ma intreb ce chip se ascunde sub pelerina sa.
Imi inchid ochii.

..

- Trezeste-te! Arly, deschide ochii!!

- Ce.. *aaaah*.. ce s-a intam..

Nu apuc sa intreb. Arthur ma ia brusc de mana si ma trage din pat. Cred ca am dormit cam vreo 4 ore, soarele inca nu a rasarit.
Il vad pe Arthur cum strange toate lucrurile din camera.

- Repede, trebuie sa plecam imediat! Nu am timp sa iti explic. Hai dupa mine.

Ma iau dupa el, coborand scarile cat pot de incet, ca sa nu trezim pe nimeni. Odata iesiti din han, simt cum sunt trasa de mana din nou. O luam la fuga in directia cealalta celei din care am venit cu cateva ore inainte.
Am alergat asa cam o ora, dupa care am intrat intr-o padure si am facut un popas.

- Ieri, cand ai zis ca ti-ai pierdut memoria, nu am fost singurii care au auzit asta, incepe Arthur sa imi explice. Clanul lui Garen nu e format numai din cei pe care i-ai intalnit. Mai este format si dintr-o multime de spioni, iar tu fiind disparuta, esti acum principalul lor obiectiv. Fiindca nu puteam pleca imediat dupa ce ai strigat, asta pentru ca eram obositi si am fi starnit si vanzoleala, a trebuit sa innoptam. Insa nu puteam ramane pana la rasaritul soarelui. Ar fi fost periculos. Nu planuisem sa plecam asa devreme, dar imediat ce m-am trezit, am iesit pe culoar si am vazut o usa intredeschisa, prin care se auzeau voci vorbind despre noi. Am asteptat ca usa sa se inchida si te-am trezit ca apoi sa plecam cat se poate de repede.

- ..