Who am I?

Capitolul 12

Durerea e poate cel mai greu lucru pe care un om il poate simti. Te oboseste atat de tare incat iti doresti doar sa mori. Insa nimic nu se compara cu tristetea pe care o simti cand citesti in ochii celor ce îi iubesti, durerea. Durerea ce îi macină pe ei, si ti-ai dori sa nu se confrunte cu asa ceva. Chiar daca niciodata nu as fi crezut ca sunt capabila de asa ceva, astazi sunt motivul pentru care prietenii mei sufera.

- Arthur, devine din ce in ce mai rau! Nu ai vazut cum arata? Nu mai are nicio roseata in obraji, nimic! Arata ca un mort!

- Doris, eu nu am sa o las sa moara asa! Plec chiar acum! Ma duc sa nu stiu, ma duc sa caut un leac, ceva, orice, dar nu pot sa o las sa moara sub ochii mei.

Aud parca atat de vag vocile ce se ridica in afara cortului. Cu greu imi ridic privirea si il vad pe Doris intrând în cort.

- Nu te îngrijora, Arly, voi avea grija de tine cat se întoarce Arthur.

- Unde pleaca? intreb aproape in soaptă.

- Sa caute un leac, ceva ce te-ar face bine, imi raspunde el cu privire caldă. Iti voi aduce ceva de mâncare, bine? Doar stai linistita.

Il vad cu privirea incetosata pe Doris iesind din cort. Nu imi este deloc foame si nu inteleg de ce ma presează atat de mult sa mănânc. Dar nu vreau sa il fac sa sufere mai mult decat o face deja..

- M-am intors. Uite, asta o sa te ajute, spune el ducându-mi la gura o lingura de ciorba.

Parca o vesnicie desparte lingura de buzele mele albe si uscate. Insa gustul bun starneste înăuntrul meu un sentiment ciudat. Stiam gustul asta de undeva, parca ma ducea undeva acasa....

Desi a trecut in jur de un an jumatate de cand m-am trezit pentru "prima oara" in casa lui Garen, un an jumatate in care s-au intamplat atat de multe lucruri ciudate si in care nu am reusit sa imi amintesc nimic din trecutul meu, ceva ma face sa ma simt ca si cum undeva, exista ceva ce pot numi acasă.

*Un înger alb, luminos, ma imbratiseaza cald. Imi zambeste si ma priveste ca si cum eu sunt singurul lucru ce exista pe fata pământului. Imi da mana, ma ridica de pe pământ si imi vorbeste cu o voce calma:

- Haide, Arly, aceasta va fi prima ta zi de antrenament. Vom merge pana in casa si pentru ca e cel mai putin periculos, am sa imi tai putin de tot palma. Tot ce trebuie sa faci e sa stai la cativa metri de mine, sa intinzi mâinile spre mine si sa vrei sa ma vindeci. Ai sa vezi ca totul va veni de la sine!

Intrăm intr-o casuta micuta de lemn, cu acoperis de paie. Miroase a mâncare, dar nu orice fel de mâncare, ci a ciorba.

Imi îndrept mânutele mici spre el si mii de luminite ii înconjoară palma. Imi zambeste si zice:

- Uite, nu mai e nici urma de tăietură! Bravo, esti o fata buna. Acum trebuie să înveti sa te aperi. Cand vin spre tine cu acest cutit tot ce trebuie sa faci e sa întinzi mâinile si sa iti doresti sa ma opresc.

Ia un cutit aproape cat mine de mare si speriată, il vad ca se apropie. Întind imediat mâinile si imi doresc din toata inima sa se oprească. Atunci il vad cum cade la pământ si un zâmbet larg ii apare din nou pe fata. Văzând ca sunt in siguranta, imi las mâinile în jos si îngerul imi spune:

- Bravo, Arly, te descurci minunat. Tine minte, aceasta putere o vei folosi cand vrei sa opresti pe cineva: il orbesti, il surzesti si ii iei toate celelalte simturi necesare pentru a putea face macar un pas. Esti foarte puternica, sa stii, iar cu puterea ta de vindecare ai putea tine in viata o intreaga armata! Doar sa exersezi.. scumpa mea..

Ma conduce in bucătărie unde ma asteapta un castron mare cu ciorba, pe care o mănânc cu pofta. Ce gust familiar... El ma priveste iar si ma pupa pe frunte.

- Unchiul tau, Garen, isi construieste o armata impotriva mea. Tu o vei conduce pe a noastra impreuna cu mine si vom lupta pe Rift of the Dragon cand va veni timpul ca el si tot ce este rau sa dispară. El stie ca ai aceste puteri, si va incerca sa te foloseasca. Stiu ca la un moment dat, nu te voi mai putea proteja, asa ca nu il lasa niciodata sa profite de darurile tale, fiica mea, Arly..*