Accidental (Volumul 2 Din Greșeală) Pauză

Capitolul 2 - Retardat!

M.J...

Stau de ceva vreme pe scaunul de pe hol, în dreapta mea se află un domn iar în stânga junghiul adică șoferița grăbită care mi-a distrus mașina. Nu a scos un sunet de când am ajuns aici. Am văzut-o însă la un moment dat vorbind la telefon dar era cam departe și nu am auzit prea bine ce spunea.

Cred însă că am auzit destul, adjectivele precum necioplit și retardat probabil îmi erau rezervate mie, dar nu bag mâna în foc. Adică de ce m-ar jigni pe mine, nu i-am făcut nimic.

Aproape.

Poate i-am șoptit câteva lucruri obraznice prin geamul portierei, până să ajungă poliția, dar nu cred că "te-aș tunde" sau "ai mierlit-o" pot fi considerate prea neadecvate.

Sau da?

Toată lumea mă cunoaște pe aici, a fost o vreme când eram "de-al casei" cum s-ar zice și deși a trecut mai bine de un an polițiștii încă mă știu. Am avut o reputație adică, eram un "vizitator" săptămânal, dacă nu mai mult.

Încă nu știu cum o cheamă pe bruneta distrugătoare de mașini, declarațiile ne-au fost luate separat și deși aș fi putut să întreb unul din polițiști nu am făcut-o.

Mă uit la ceasul de pe încheietura mâinii și observ că am întârziat cam mult, mama o să facă o criză când va afla că sunt la secție. Mă mir cum de nu m-a sunat deja, probabil e mult prea ocupată acum cu micuţa Jasmine. Pe de-o parte mă bucur că s-a întâmplat asta, decât să fiu nevoit să zâmbesc și să mă port ireproșabil în fața Jasminei prefer să mai stau aici câteva ore.

Nu termin bine de gândit ideea că simt cum telefonul îmi vibrează în buzunar.

Ei drăcie, am vorbit prea repede!

Îl scot alene și privesc ecranul.

O să regret asta.

— Da mamă! S-a întâmplat ceva?

— Nu, spune cu jumătate de gură. Vroiam să te întreb dacă mai vii acasă?

— Ahm, nu știu exact, e cam aglomerat drumul, mint eu cu seninătate, s-ar putea să mai întârzii puțin.

— Bine, bine, nici o problemă!

Nici o problemă? Ceva nu-mi miroase a bine.

— Mamă, totul e ok? întreb preventiv.

— Sigur că e ok! spune repede, poate prea repede.

Nu am chef să stau să o descos pe mama așa că închid după ce mă disculp rapid.

Am nervi, sunt enervat la culme de atitudinea mamei și trebuie să mă descarc cumva. Deși pe de-o parte mă bucur că nu am fost interogat de mama mai ceva ca pe vremea când eram arestat, o urmă de gelozie pune stăpânire pe mine. Mama a avut mereu o slăbiciune pentru Jasmine, sunt unicul ei copil. Deși și-a dorit încă unul, o fată mai exact, nu a mai putut rămâne însărcinată după accident.

În raza mea vizuală apare bruneta iar ea devine rapid ținta mea.

— Nu pot să cred! spun apropiindu-mă. Era o mașină nouă! Acum, din cauza ta, este doar fier vechi!

— Se mai întâmplă accidente, spune ea simplu.

— Cum poți fi așa de nepăsătoare? Dumnezeule, cât de nebuni sunt ăștia să îți dea ție carnetul de conducere? Cu cine ai făcut școala de șoferi? Cu femeia de serviciu? rostesc ridicând mâinile exasperat.

— Scutește-mă, te plângi de parcă ai fi un bebeluș! pufneşte ea. Nu am nici o vină, tu conduci ca un retardat. Vreau să îmi plătești reparațiile, susură ea dulce.