Profesorul de biologie +viața mea

Hai să discutăm #1

   Nu am mai scris absolut nimic din cauza... lenei? Ce?? Nu, nu a fost chiar așa. A fost ceva care m-a făcut și mai tare să numai scriu un capitol, plictiseala totală cu cremă de lene. 

   Și la cât de tare m-am plictisit în acesta zile, am început să fiu și melancolică. Mi-am amintit de momentele când eram mică împreună cu Alina și Lăcrămioara și făceam tot felul de chestii sau cântam diferite piese visând că vom deveni cântărețe. Eram afonă, ca și acum, dar în comparație cu mândrele celelalte puteam să spun că mă pricep (sau aceasta era părerea mea pe atunci, acum numai vorbesc deloc cu ele). Și câte talente mai aveam pe atunci!

  Făceam cu ele diferite scenete care nu aveau sens, însă noi visam ca la ziua mea să le arătăm tuturor (chiar dacă nu reușeam să facem asta niciodată). Mereu ne certam din diferite motive copilărești care nu aveau niciun sens, însă ne împăcam abia după ce aruncam toate hârtiile la gunoi... Eram actrițe toate și visam la o carieră de actriță. 

   O altă amintire legată de talentele mele ascunse de copilărie, a fost când mă plimbam mereu prin grădină și cântam tot felul de melodii compuse de mine. Deci eram și compozitoare pe lângă celelalte. Adunam melci și cântam despre tot ce-mi venea. Îmi amintesc că adunam toți melcii și-i punem într-un loc special cu iarbă și nisip. Făceam colecții întregi care ajungeau călcate de verișorul meu. Și plângeam atât de tare!

   Gata! Mi-am mai amintit ceva! După ce a vându tata vaca, mereu mă băgam în aia unde-i punea mâncarea/paiele și cântam despre bărci sau mare. Mă așezam mereu pe o scândură și adunam paiele din jurul meu și mă jucam cu ele... Oh, ce-mi mai plăceau acele momente când eram singură și-mi vedeam de treabă cu iarbă, melci și paie și, bineînțeles, toate talentele mele.

Acum, dacă tot capitolul se numește "Hai să discutăm" vreau să văd și ce talente ascunse aveați și prin ce împrejurimi "le-ați descoperit" 

Ce-mi place melodia de sus și cea de jos