Profesorul de biologie +viața mea

Excursie 2014

   Dintr-o întâmplare întâmplătoare mi-am adus aminte de o excursie de acum doi ani cu școala la Costinești. Eram în cameră patru fete și mai veneau din când în când și doi colegi (printre care și Dragoș deci pluteam de fericire, sau nu, atunci nu prea-mi păsa). Prima zi n-a fost tocmai plăcută. Am plecat echipați pentru plajă, însă când am ajuns a început ploaia cu tunete și fulgere, deci ne-am adăpostit sub un fel de streașină. Am stat acolo până când am găsit o terasă unde fiecare și-a cumpărat câte ceva. Cred că am stat acolo aproape 2 ore și ploaia tot nu se oprea. (Jos puteți vedea o poză din excursie *față fericită*  Se văd norii ăia blestemați care mi-au stricat excursia *față tristă* ) Dar noi trebuia să ne întoarcem la pensiune, chiar dacă era la 1 km și ceva depărtare... Și ghiciți ce, am alergat prin ploaie în picioarele goale fiindcă șlapii mă deranjau. Și cimentul înțepa și erau sute de bălți și mai era îngrozitor de rece. 

   Seara când am mers să mâncăm era perfect afară. Nu, nu era cald și nici soare, dar nu ploua. Am trecut pe lângă o pensiune intitulată "Casa Alex". Am făcut poză cu acea clădire însă nu am să v-o arăt, fiindcă arăt îngrozitor. Am ajuns. Ne-a fost adusă mâncarea, însă eu nici nu m-am atins de ea. Mâncare era bună, sau cel puțin așa cred, nu arăta dubios, dar nu a fost pe placul meu. Însă i-am făcut o poză chiar dacă aveam cea mai prostă calitate la camera foto.  Cât sos avea, Doamnee!!! 

   Și a venit seara. Dragoș a cumpărat cinci pungi de chipsuri (dintre care patru au fost mâncate de noi, logic) și a venit cu Laurențiu în camera noastră, a fetelor. După jumătate de oră o profesoară a venit la noi să ne anunță că s-a dat stingerea. Băieții au intrat în baie, căci nu am fi vrut să-i găsească acolo. Eram tâmpiți rău, căci închideam lumina, Dragoț țipa din toți rărunchii și fetele se urcau una peste cealaltă, iar Laurențiu... chiar n-am idee unde era. Pare totuși ceva normal, dar când în stânga e camera profesoarelor, iar în dreapta camera profesorului de mate, numai este. Am repetat asta de vreo cinci ori până când două profesoare au venit nervoase la noi să ne anunțe că trebuie să ne liniștim. Trebuie să vă anunț că eram cea mai liniștită cameră, doar că ele stăteau lângă noi și nu-i auzeau și pe ceilalți. Îmi amintesc că am mai închis lumina și înainte de asta Laurențiu vorbea la telefon, dar apoi nu l-am mai văzut. Nu am auzit nicio ușă care să ne spună că ar fi ieșit pe balcon sau în hol, deci ne-am speriat. Și când am văzut (defapt ne-am imaginat că am văzut) cum se mișca ușa de la dulap am țipat ca nebunii și nimeni nu s-a mai ridicat din pat, exceptându-mă pe mine, dar până acolo mai am de povestit.

   După acest ultim țipăt scos de noi, a mai venit o profesoară foarte nervoasă și l-am scos pe Dragoș pe balcon, închizându-l acolo. După câteva ore în care noi, fetele, am stat ca babele în șanț, cum spuneam noi, băieții s-au ivit la ușa care dădea spre balcon cerându-ne să-i lăsăm înăuntru. Nu-i primeam, până când a venit doar Dragoș și Dănuța a scos replica minunată.

   Dănuța: Hai, lasă-l să intre. Mi-e milă de el. 

   Până la urmă ne-am gândit să-l lăsăm. Ne-am uitat unii la alții și Larisa s-a culcat. Era trecut de ora 00:00, deci eu eram în perioada mea de nebunie. Încă mai aveam ceva cu dulapul ăla, dar eu, marea eroină, m-am apropiat de el. Țipete și urlete. Nu era nimic, iar eu mare creață am crezut că pot să le fac pe toate, deci am stins lumina și gălăgia a devenit mai intensă. Noroc că de data asta profesoarele dormeau. Pe la vreo 2 noaptea, eu am spus:

   Eu: Cred că am să-l sun pe Marius. Sunt sigură că nu s-ar supăra. 

   Toți mi-au spus să nu fac asta că sunt nebună și că poate băiatul doarme, dar eu nu și nu și nu. L-am sunat o dată, de două ori, nu răspundea. Însă nu m-am lăsat și l-am sunat și a treia oară. Și de data asta a răspuns... mama lui...

   Mama lui: Cine e acolo?

   Eu: o prietenă de-a lui Marius.

   Mama lui: dar ce prietenă are Marius de-l sună la două dimineața*Și a început predica...*

   Oana a început să-mi spună că mama lui e super rea, că-i va spune și o să fie vai de capul meu. *Apropo, a doua zi i-am dat mesaj în care-mi cerem scuze, dar el nu știa absolut nimic.* 

    S-au mai întâmplat câteva chestii în acea zi (și seară). Ca de exemplu, am rupt două paturi. Unul a fost rupt când ne-am instalat în camere. Dănuța s-a trântit în el și s-a făcut o adâncitură în mijlocul patului, iar în capete s-a ridicat în sus, n-am idee cum să vă explic. L-am numit "pat de spital" și Oana s-a culcat în el. Apoi seara s-a așezat Dragoș pe o margine a altui pat și s-a aplecat puțin, apoi după vreo două ore m-am pus și eu și a căzut jumătate de saltea. Apropo, chiar erau paturi de spital alea două, de aceea s-au stricat în halul ăla.

   După mine a fost cea mai amuzantă excursie pe care am avut-o. Eram și mai mici și nu ne păsa de nimic. Anul următor după acela n-a mai fost chiar atât de distractiv, exceptând o petrecere, însă n-am chef să mai povestesc. 

P.S. Îmi place melodia asta de jos și aia de sus, de la media *zâmbet laaaarg*  

P.P.S. Ne mai scriem în septembrie!

P.P.P.S Scuze pentru eventualele greșeli, mi-e lene să corectez.

Și aici remix-ul: