DIFERIT

Pădurea

Nu puteam să cred că după mult timp am o prietenă. Îmi părea rău că nu puteam să mă atașez de nimeni. Nu voiam să fac asta, pentru că anul următor i-aș părăsit pe toți și aș fi suferit prea mult.

Încerc să fiu o persoană cât mai rece și să nu pun suflet în nimic, dar... nu-mi stă în fire.

M-am dus în camera mea și am așteptat să vină tata ca să-mi pregătească cina și m-am aruncat în pat.

Mă tot gândeam la cei doi băieți total opuși. Niciodată nu mi-a plăcut genul lui Kail, dar de data asta era diferit, căci mă simțeam bine în prezența lui, dar Tim era perfect.

Tim era băiatul la care visam, și nu știam dacă să-i spun ce începusem să simt pentru el, sau să continui cu Kail. De fapt, nici nu știu dacă eram cu Kail... .

Aveam nevoie de cineva să-i spun tot ce simt, dar nu știam cui, iar Roxi sigur ar fi vorbit cu gașca..., doar erau prieteni... .

Între timp, a sosit și tata și am coborât la masă, iar înainte de asta am lăsat ușa de la cameră deschisă, ca să văd dacă se închide din nou.

- Ia zi-mi, Eve. Îți place la școală? m-a întrebat tata.

- E mai bine decât în restul liceelor de până acum.

Tatăl meu zâmbise ca și cum ar fi știut că îmi place. Eram așa de evidentă? Oricum de când ne-am mutat, s-a schimbat radical. E vesel tot timpul, și atent la mine..., poate îi merge bine la serviciu sau a întâlnit pe cineva.

- Dar tu? Cum ești cu munca?

În acel momet s-a ridicat trântind farfuria, apoi a țipat la mine:

- Evelyn, ți-am zis să nu vorbești despre asta niciodată. Ești exact la fel ca mama ta!!!

M-am ridicat brusc, lăsându-mi mâncarea în farfurie, și am plecat în camera mea, neînțelegând acea reacție... .

Ușa era deschisă, așa că am închis-o și m-am băgat sunt pătură.

Pe obrazul meu au început să apară lacrimi îndurerate. Nu întelegeam de ce se comportă așa cu mine. De ce naiba nu voia să-mi zică unde lucrează? Mă simțeam singură din nou, și nu suportam să fiu comparată cu mama mea. Printre suspinuri lungi si consecutive, și lacrimi curgătoare precum râurile, am închis ochii.

Dimineața aveam aceeași stare ciudată, nu mă puteam trezi, nu puteam deschide ochii, iar lumina aceea apăruse din nou, mai puternică. De data asta văzusem niște mâini.

Doamnee, era foarte ciudat totul! Nu puteam să-mi dau seama dacă visam sau nu, și ce era aia, dar sfârșeam cu spaimă îngrozitoare.

Reușisem să mă dau jos și din pat, m-am pregătit de școală, și am plecat trecând pe lângă tata, fără să-i spun vreo vorbă.

Mi-era frică să fie iar Kail afară, dar trebuia să ajung la ore, așa că am ieșit brusc din casă.

Nu era acolo. Am mers singură pe drum, iar pe la jumătatea acestuia, m-au lovit alte lacrimi.

Nu știam exact de ce plâng, dar nu voiam să merg la școală.

De pe o straduță ciudată se ivise Tim.

-Hei, hei! Ce ai pățit?

Si am auzit din nou acea voce blândită, dar îngrijorată.

Am încercat să ma opresc din plâns și i-am răspuns:

- E complicat. N-am chef de asta acum.

Tim se încruntase un pic, dar sper că a înteles starea mea...