Nu știam ce să mai cred despre Tim. Se comporta drăguț cu mine, iar apoi, brusc, devenea rece.
Chiar era o persoană misterioasă, iar chestia asta mă atrăgea oarecum la el.Acasă mă aștepta tata supărat:
- Nu-mi place că vii târziu și umbli cu băieți. De când ne-am mutat, te-ai schimbat radical, Evelyn. Nu te mai recunosc! a țipat la mine.
- Tata, n-am întârziat chiar așa mult. Cât despre Tim, tu mi-ai zis să merg cu el acasă!
- Da, ți-am zis să mergeți spre casă, spre școală, nu prin PĂDURI.
Am izbucnit în plâns și m-am dus în camera mea. Mă așteptam ca tata să vină si să mă liniștească, dar nu a venit.
Mă cuprindea iarăși starea de singurătate. Simteam ca intru în panică. Nu mă puteam opri din a gândi tot felul de chestii tulburătoare, care se amplificat, incat se transformau într-un monstru uriaș și negru, din care ieșeau fețe întunecate și pline de ură. Simteam ca și cum intram complet în întuneric. Machiajul îmi era întins pe față, aveam dâre negre pe obraji, iar ochii îmi erau mari și aveau o privire demonica.N-am mai simtit asa ceva niciodata. Imi era frica, o frica cumplita, de neexplicat .
Dar la un moment dat, o caldura m-a cuprins, ca si cum cineva m-ar fi învelit. Nu stiam daca visez. Totul era prea vag. Simteam doar acea caldura care devenea din ce in ce mai puternica, iar cand am deschis ochii mei inalacrimati am vazut acea lumină liniștitoare . Parca din acea lumina, ieșeau niste mâini care se îndreptau spre mine încet și parcă făceau un fel de dans. Mă simteam în întuneric, iar mâinile alea încercau să mă scoată, sa ma ducă spre ceva mai calm.
Nu am avut nicio reacție, continuam să privesc cum se aproprie de mine, dar la un moment dat, am vazut o fața, si m-am dezvelit.
Lumina a dispărut.
CITEȘTI
DIFERIT
RomanceEvelyn, o fată frumoasă, blondă, cu ochii ciocolatii, este sătulă de schimbările anuale pe care trebuie să le suporte din cauza tatălui ei, dar de data aceasta simte că va fi diferit... .