DIFERIT

Mesajele

Nu puteam să cred că în spatele acelor uși era tata. A venit tocmai când spectacolul s-a terminat. Pentru ce a mai venit în acest caz? Simțeam că mi-a stricat moment, încât am fugit în spatele scenei și am început să mă schimb. De ce oare nu mai era nimeni aici și de ce era așa de întuneric? Mi-am pus lucrurile în ghiozdan și am ieșit în sala. Sala era goală, câțiva tineri mai erau la uși, iar tata stăteam posomorât pe un scaun.

- Îmi pare rau, Eve!

- N-are de ce! Știam că nu vei veni.

- Am încercat.

Nu voiam să-i vorbesc. Știa cât înseamnă pentru mine să fiu pe scena, mai ales, că am început să cânt din nou după moartea mamei. Trebuia, totuși, să-i răspund, căci altfel, ne-am fi certat și mai rău.

- Unde pleci?

- Mă duc acasă.

- Eve, ce ai pe spate?

Simțeam cum o arsură puternică mă înțepa pe spinare, dar nu credeam că loviturile lui Kail se vor vedea dacă se simt.

- Am alunecat înainte să intru pe scenă și m-am lovit.

A trebuit să mint. Nu voiam să știe de acel incident. Nu m-ar fi lăsat niciodată să mai fiu într-un program artistic. Suspect e că nu a spus, ci a schimbat subiectul.

- Mergem cu mașina. Afară plouă.

- Perfect! i-am spus ironic.

În drum spre casă mă gândeam la acel moment sadic. Nu înțelegeam ce am făcut să merit asta. Îmi era frică să mai dau pe la școală, dar nu puteam să nu merg. Cum puteam să mă ascund de tata? Nu aveam nicio soluție, nicio idee... așteptam doar să-mi treacă durerea, să ajung acasă, să fac un duș fierbinte și să mă culc.

Acasă, mă gândeam la mama... la acea lumină, de fapt. Nu mai suportam lumea în care mă aflam. Oricât de mult aș fi ținut la mama mea, nu voiam să o mai văd precum o lumină. Nu voiam să mai merg nici la acel liceu în care se aflau băieți răi și rebeli care mă agresau. Nu voiam nici să mai locuiesc aproape de această pădure înspăimântătoare despre care se zvonea că a adus moartea multor oameni. Simțeam cum frica de a trăi mă pătrunde din ce în ce mai mult. Voiam să scap, să ne mutăm din nou, însă tata a spus că acest loc va fi diferit. Așa simțisem și eu la început. Acum intuițiile noastre s-au adeverit. Dar nu mai pot. Nu mai pot continua așa. Trebuie să îi spun tatălui meu totul. Am să port o discuție cu el, mâine la micul de jun.

M-am pus în pat și mă uitam la stele. De data asta i-am vorbit lui Dumnezeu, nu mamei și i-am spus :

Te rog, ai grijă de mine! Nu știu ce să mai fac ca să fie bine ! Nu vreau să mă mai confrunt cu fenomenele paranormale ! Vreau să fiu un om de rând.

De dimineață, mă simțeam mai bine. M-am dat jos din pat și am coborât direct să mânânc. Era o zi de weekend, deci tata trebuia să fie acasă, dar, spre surprinderea mea, nu era.

O dată în viață, am nevoie să-I comunic ceva și fix atunci nu este present. Mi-am preparat micul de jun, apoi m-am apucat să-mi fac temele pentru liceu. Deja mă plictiseam acasă. Voiam să ies cu noii mei prieteni, dar nu îi mai puteam numi așa. Fostul nostrum grup era destrămat, încăt fiecare își vedea de treaba lui. Kail și Teo m-au agresat sexual, ceilalți doi din gașca lor, Ianis și Moris trebuiau să fie la fel ca ei, iar cu Tim mă certasem. Mi-am luat telefonul, vrând s-o sun pe Roxi, pe când văd chiar un mesaj de la ea: