DIFERIT

Secrete

De dimineață, eu și Tim ne-am trezit și am pornit pe drumul spre casele noastre. Mi-era tare frică să mă certe tata. Nu mai plecasem de acasă pentru o noapte niciodată. Nici nu l-am anunțat. Ce o crede el? Dar până să văd, am început să mă bucur de micile raze calde de soare care se împrăștiau la răsărit printre copacii adormiți. Cu cât mergeam mai mult, cu atât razele se înmulțeau și se loveu de fețele noastre. Eram mângâiați de lumina soarelui și mă simțeam protejată în prezența lui Tim. Pădurea era schimbată dimineața. Părea foarte calmă, intimă și adormită. Din când în când se auzeau păsărelele și tresăriturile veverițelor. La un moment dat, am văzut și câteva căprioare care zburdau pașnice și câțiva arici care se ascundeau sub frunzele linse de rouă.

- Tim, nu mi-ai răspuns aseară. Pentru ce îți trebuie pistolul?

- Acela?! Nu-mi mai trebuie. Este al tău.

- De ce al meu? Nu o mai lungi și spune-mi, te rog, ce se întâmplă?

- Evelyn, este foarte complicat.

- Deci?

- Deci, eu am făcut un pact.

- Ce pact?

- Despre asta chiar nu-ți pot spune.

- Atunci de ce ai început să-mi spui?

- Findca... . Eve, este greu. Nici nu știu dacă am voie să-ți spun.

- Dacă ai voie? Cum adică? Cine te reține?

- Nu știu... .

- Bine. În acest caz, am să ți-l dau înapoi. Nu vreau să ne mai certăm și nu vreau să comit vreo infracțiune din neatenție.

- Haha! Nu vei comite nimic... sper. Și dacă va fi, va fi spre binele tău.

- Spune-mi ce știi! E clar că știi ceva, Tim.

Începusem să-l suspectez. Sigur îmi ascundea ceva și mă tem că acest ceva era foarte grav. Oare chiar era un criminal? Oare intrase într-o încurcătură cu cineva?

- Evelyn, situația stă în felul următor. Sunt lucruri pe care tu nu trebuie să le aflii niciodată.

- Știi că cu cât îmi spui asta mai mult, cu atât vreau să știu mai mult, nu ?

- Îți spun doar ca să-ti iei gândul și să-l îndrepți spre chestii uzuale pe care le faceți voi fetele.

- Eu nu sunt ca orice fată... .

- Știu, Evelyn. Ești specială, de asta vreau să te cunosc și să te apăr.

- Multumesc... . Să mă aperi? De cine? De ce?...

- Lasă-mă să-ți spun... .

- Păi, asta și aștept de când am intrat în pădurea asta.

În timp ce mergeam, m-a luat de mână și privea înainte. Apoi, a început să vorbească pe tonul pe care mi l-a promis, acela calm și dulce. Se vedea categoric că ține la mine și că vrea să fiu bine. Nu mai aveam dubii că ar putea fi vreun criminal. Sau cel puțin nu avea intenții rele cu mine... .

- Evelyn, cum ai spus că ți se pare acest oraș?

- Diferit. Ce legătură are asta cu pistolul?

- Într-adevăr este foarte diferit. Nu te speria... .

- Ăăă, am stat o noapte în pădurea asta, am văzut niște fantome... . Poți fi sigur că nu mă voi speria... .

- Bine, Evelyn. În orașul ăsta, sunt niște oameni foarte răi care doresc răul și altora. Cum ți s-a părut acest oraș la început?