DIFERIT

Spectacolul

Zilele au trecut precum câteva clipe. Astăzi este ziua spectacolului. Simt că va fi ceva minunat pe care n-am să-l uit niciodată. Îmi pare rău că tata nu este aici. Am să-i dau totuși un mesaj, să-i spun că voi urca pe scenă pentru prima dată. Poate va amâna munca pentru câteva ore... oriunde ar fi.

Se pare că e liber dacă mi-a răspuns:

Succes, Evelyn! Vei fi cea mai tare! Promit că voi ajunge la ori 18:00 ca să te văd.

M-am bucurat să văd că vrea să vină... . Abia așteptam. Mi-am pus costumul în ghiozdan și am plecat spre liceu.

Ajunsă acolo, am observat că toată lumea era foarte agitată. În curtea liceului se simțea o încărcătură mare emoțională. Eu nu aveam emoții. O simțeam pe mama cu mine, chiar dacă nu o mai vedeam. Am intrat în liceu, apoi în sala de festivități și m-am întâlnit cu trupa, unde era și Kail.

- Mai frumoasă pe zi ce trece! Ce faci, prințeso?

- Sunt pregătită să reptăm.

M-am dus în spatele scenei și mi-am scos costumul pentru spectacol. L-am așezat cu grijă să nu pățească ceva pe un umeraș, apoi, l-am pus pe suportul de umerașe. Mă uitam la el și îmi imaginam cum ar fi să-l poarte mama. Și ea cânta! Cânta frumos. Probabil, de la ea am moștenit vocea și energia... și talentul.... și totul..., căci în tata nu mă regăseam deloc.

Cu siguranță va fi tare mândră de mine în seara asta! De ar fi și tata aici.... .

- Ești gata? intrase Kail în spatele scenei și a strigat.

- Da, sunt.

- Ăsta-i costumul?

- Da, acesta este. Îți place?

- Dacă îmi place? Vei arată bombă în el?

- Bombă... .

- Mă îngâni?

- Nu..., dar... .

- Dar ce?

- Dar alte cuvinte nu știi să folosești?

- Vrei să-ți arăt ce știu să folosesc?

S-a apropiat de mine nervos și m-a cuprins brutal. M-a urcat pe masa pe care erau diferite obiecte ce făceau parte din recuzită și m-a strâns de față. M-a sărutat.

Apoi și-a pus mâna în părul meu și m-a tras, spunându-mi:

- Fii mai cuminte, Evelyn! Se pot întâmpla multe... .

A râs, și-a luat mână. Mi-a întors spatele și a plecat.

M-am speriat puțin. Nu-mi plăcea când era brutal, dar era iubitul meu... cred. Trebuia să mă obișnuiesc.

Mi-am făcut curaj și m-am dus să repet.

Câțiva colegi deja erau în sală. Probabil, nu aveau ore și stăteau să ne asculte.

 Repetiția a decurs grozav. Eram tare sigură că așa va fi și la spectacol. 

Pentru puțin timp, am luat o pauză. Am ieșit în curte. Era cam.. ora 16:00, iar la 17 începea spectacolul.

- Hei, Evelyn! Vino puțin. m-a strigat Roxi.

- Bună! Ești ok?

- Da, am emoții pentru tine!

- Stai liniștită. Va fi bine! 

Ce drăgut că se gândea la mine! Cred că era singura căreia chiar îi păsa. Uneori avea un spirit matern care mie îmi lipsea. Mă bucuram că e prietena mea, așa că i-am zis.