DIFERIT

Pistolul

După câteva minute de mers în continuu. Am ajuns la pădure. Parcă începea să se întunece. Începusem să urc pe munte alături de Timși ne împingeam unul într-altul precum doi copii de grădiniță. Îmi plăceau jocurile acestea doar în preajma lui, căci, altfel, sunt o fire serioasă... sau încercam să fiu.

Am tot urcat până am ajuns în vârful muntelui care era desprins de pădure, desprins de orășelul în care acum locuiam și desprins de tot ce simțeam în lumea de jos.

- De ce am urcat tocmai aici?

-Fiindcă aici mă antrenez eu. După cum bine vezi, suntem foarte departe de oraș, deci zgomotul nu se va auzi așa de tare. A raspuns Tim.

- Ce zgomot? Despre ce vorbești? l-am întrebat râzând.

-Ți-ai adus pistolul?

Pentru câteva secunde am crezut că are de gând să folosească acel pistol împotriva mea, însă, fiind la mine, puteam să-l folosesc eu împotriva lui. Așă că am preferat să-l mint.

- Nu l-am adus. Ce să fac cu el?

-Păi, cum ce să faci cu el, Evelyn? De crezi că ți l-am dat? se răstise la mine cu un ton pe care nu l-a mai avut până acum.

- Păi, ce să cred, domnule misterios? Cum crezi că e când un necunoscut îți dă un pistol înloc de flori sau de ciocolată?

- Necunoscut? Adică eu pentru tine sunt un simplu necunoscut? Evelyn, credeam total altceva... .

-N-am vrut să sune așa... .

- N-ai vrut!!! Dar la flori si la ciocolată să nu te aștepți?

- Să nu mă aștept? Nici n-am nevoie! Credeam că ești o persoană bună! M-am înșelat! Îmi dai un pistol, te comporți blând și atent cu mine, dar țipi și urli în vârful muntelui ca și cum ai fi o bestie? Și pe ce motiv? Știi ceva? Lasă-mă!

M-am întors, curprinsă de nervi și de furie. Am început să cobor și să fug cât pot de mult și de repede. Simțeam că nu mă mai pot opri și că ceva mă cheamă. Mă lovea fiecare piatră, iar spinii brazilor mă înțepau în tălpi și în picioare. Vedeam cum deja pielea îmi sângerează și m-am oprit.

M-am așezat lângă un copac. Afară se făcuse întuneric.

,, Dacă e întuneric, te poți rătăci." De ce trebuia să aud tocmai acum vocea lui Tim în mintea mea? Este atât de urât în pădurea asta, este atât de frig și de întuneric! Ce o fost cu mine să vin aici cu un criminal? De ce mi-ar fi dat un pistol?

Priveam în jur și am lăsat gândurile de o parte. Urmăream cum lumina devine din ce în ce mai slabă și cum se așterne liniștea. Printre copaci, mai foșneau câteva frunze, dar deodată mi s-a părut că am văzut ceva. Era acea lumină pe care o vedeam dimineața, dar era mult mai mică. M-am ridicat rapid și am cuprins cu mâinele copacul.

Acum urmăream lumina care se mișca din dreapta în stânga cu aceeasi viteză, între doi copaci. Nu cred că era o insectă așa de luminoasă. Este clar că aceasta chestie este ceva nemaivăzut.

Acea lumină începuse să se îndepărteze tot mai mult. Începuse să meargă drept, iar dintr-o dată se oprise. Am tresărit când am văzut că se îndreaptă iarași spre mine.

S-a oprit din nou lângă cei doi copaci ca și cum i-ar fi frică să se apropie de mine.

Nu știam ce reprezintă acest joc de lumini care parcă mă chema să aleg drumul lor. Decât să fiu condusă, mai bine conduc eu. Mi-am scos pistolul și am tras rapid în lumină.