O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL II

Nu credeam vreodatã cã pot fi așa de bleagã și arțãgoasã,vorba lui,dar,offf...așa sunt eu,cine mã poate,oare, schimba?

Mã întrebam dacã tot timpul va fi așa,într.un fel adoram modul în care se purta cu mine,dar îl și uram. Mã fãcea sã.l plac într.un fel,și era destul de aiurea...Noi doi,frați în devenire...chestii...

Totuși,nu puteam sã.i interzic pentru cã,o spun,firar sã fie,îmi place! De modul acela de a se purta,de zâmbetul lui,de el,ba nuuu,nu de el,ba da și de el,ba nu,ba da,ce tot spun acolo? E prea minunaaat.

În fiecare searã venea și stãteam de vorbã,cu fiecare minut în parte simțeam cã îl cunosc din ce în ce mai mult,și culmea,cred cã începeam sã.l plac în adevãratul sens al cuvântului..

Îmi plãcea ironia lui abstractã din fiecare cuvânt. Lua în glumã lucrurile de care trebuia sã se îngrijoreze. Avea un comportament de luptãtor,îmi plãcea gândirea lui,mã fãcea sã fiu și eu așa puternicã,mã fãcea sã mai am o speranțã cã pot ajunge unde mi.am propus..

Într.o searã,când toate luminile pãrințiilor s.au stins,am decis sã ies afarã, ieșeam pe balconul camerei mele ca nimeni sã nu mã gãseascã. Și obijnuiam sã stau acolo..doar eu. Dar mhm..apare fratimiu' ...Frate,nu pot sã cred,îl iubesc așa de mult,dar totuși,mã enerveazã de îmi sar capacele..

A venit,doar el,un hanorac,douã cãni și un pachet de țigãri.

-Ce faci aici,pitico?

-Serios Marc..? Tu nu ai somn?

-Nu,uite, ți.am adus o canã.

-Marco,tu la ora asta ai fãcut cafea?

-Da,eu am cafea,tu ai ciocolatã caldã,ai doar 15 anișori..

-Tu ai 17,și vorbești de parcã ai fi maturul maturilor.Ești atât de...atât de...Gata,ieși din balconul meu.

-Ies,dar..stai..

-Nu mai stau,Marco,ieși!

-Am spus sã stai,și nu mai țipa!

În pune hanoracul lui pe mine,mã pupã pe frunte,iar apoi se îndepãrteazã ușor din balcon. Nu puteam sã.l las sã plece,așa cã l.am prins de o mânã și i.am acceptat prezența lui de bãiat enervant..

-Și de ce stai aici singuricã? Poți sã mã chemi oricând,ști?~îmi spune el uitându.se la mine cu o fațã bleagã

-Da Marco,dar uneori simt nevoia sã fiu singurã..

-Putem fi noi doi singuri..

-Sau doar eu.

-Ști,mereu mi.am dorit sã fiu cât mai mult singur cu tine,sã te ascult,să te învãț,sã te corectez.

-Hahah,bãiete,uite cum stã treaba,eu nu împart cu nimeni sentimentele..

-De ce le ți în tine?

-De ce nu? Sunt o fatã simplã.

-Ești o fatã complicatã,crede.mã.

-De ce?

-Taci..

A început sã se uite la stele,și.a aprins o țigarã și a început sã.mi povesteascã cât de important e sã ai liniște și pace sufleteascã,dar toate astea le obții și dacã te arãți cuiva.

Începusem sã mã simt ciudat,avea dreptate,dar eu trãiam într.o totalã minciunã! Cu mamã care m.a trãdat,cu tatã care nu mi.e tatã,cu frate care nu mi.e frate,cu o viațã care nu e viațã..