O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL IX

De data asta nici el nu m.a urmãrit,nu m.a mai oprit. M.am simțit ciudat..voiam atât de tare sã stau cu el,dar totuși nu mã duceam chiar dacã era doar la o camerã distanțã..

Îmi era fricã de dimineațã,îmi era fricã de soare,îmi era fricã de faptul cã soarele o sã mi.l rãpeascã..el o sã plece,iar eu ..restart my life? Delete all my memories? Nu prea cred..

Fãrã sã vreau,am adormit,iar când m.am trezit,era deja luminat afarã..Era 13:28 ceasul,iar în casã nu se mai auzea nici o mișcare. Am ieșit pe hol iar inima mea bãtea foarte tare,emoțiile erau date la maximum,mã întrebam dacã plecase deja..

Am deschis ușa camerei lui Marc..draperiile erau trase,iar în camerã era întuneric.
Am deschis ușor lumina și speram ca el sã fie acolo,dar se pare,cã din pãcate nu s.a întâmplat...

Începusem sã plâng,nu puteam crede cã s.a întâmplat. Mã uitam în camerã și speram sã nu fie adevãrat,dar din pãcate era..și eu eram pierdută..extrem de pierdutã..

În toatã durerea mea,observ un mic detaliu pe patul lui Marc. Era hanoracul lui împachetat și pus într.un colț al patului.

Prin mintea mea treceau multe,nu mai știam ce sã cred,am învãțat cã totul e posibil,am pornit de la o viațã groaznicã,apoi a apãrut el ca o stea cãzãtoare care mi.a luminat viața,iar apoi toatã fericirea s.a transformat din nou în groazã..

Mã întrebam dacã l.a lãsat special...ca o amintire...
L.am luat și imediat l.am pus pe mine cãutând.o pe mama...

Frate,în casa asta nu mai gãsești pe nimeni sã mor eu..

Nu mai era nimeni. Era ceva ciudat la mijloc. Așa cã,urc din nou în camera mea ca sã iau telefonul pentru a suna.o pe mama. Dar,când sã intru în camerã,aud pași în spatele meu..
Îmi era fricã sã mã uit,nu mai era nimeni în casă,abia mã uitasem..

Acel cineva mã prinde de gluga hanoracului iar eu mã sperii și încep să țip întorcându.mã..

-Ce ai,iubire? ~îmi spune Marco râzând de mine.

-Stai,cee? Ești aici?! Acum?! Tu?! N.ai plecat?!~îl întreb eu confuzã

-Nu,Zara,evident nu am plecat..Apropo..ce faci cu hanoracul meu?

-Pãi..am crezut cã ai plecat și mi l.ai lãsat amintire..gen,era acolo pe pat și..

-Da,l.am pus acolo ca sã mã îmbrac cu el,ca de fiecare datã,bleguțo..

-Și unde ai fost?!

-Cu pãrinții noștrii la o terasã ca sã.i împac..

-Și a mers?

-Mda,au rãmas "prieteni"..dar vestea bunã e cã tata a decis sã rãmânem în cartier.

-Aaa,serios?! Ce bine! Doamne! Și unde ve.ți sta?

-Pãi,peste un an,când tata va face rost de bani,ne vom lua o casã aici..

-Un an?!

-Da..

-Marco,un an?!

-Daa!

-Îmi explici și mie ce fac un an fãrã tine?

-E doar un an..va fi bine,îți promit..

-Marco...într.un an se schimbã multe..

-Nu și iubirea adevãrarã,pitico..

Am mai stat puțin de vorbã și am aflat cã peste 2 zile pleacã,dar vestea bunã e cã peste 365 se întoarce iar..

În aceste 2 zile am stat numai cu el,numai în brațele lui..deja brațele lui fãceau parte din mine..

Eram atât de fericitã,dar atât de tristã în același timp,nu știam de ce mi se întâmplã mie..toate..deci altora nu,dar mie da.

Ei bine,douã zile trec repede,nu? Da..și vine și momentul plecãrii..acel moment în care mi.a dat drumul..m.a pupat pe frunte și a zis cã va fi bine..

S.a îndepãrtat,dar eu nu puteam lãsa lucrurile așa,am sãrit pe el și l.am sãrutat..nu m.am putut abține,într.un fel era iubitul meu,nu?
El nu a spus nimic..cred cã nu l.a deranjat asta..ba chiar m.a mai luat odatã în brațe,iar apoi,din nou s.a îndepãrtat și l.a însoțit pe tatãl său în mașinã. Nu aveam puterea să cred una ca asta,e ca un lanț pus pe inima mea,fiecare om pe care îl iubesc,trebuie sã plece,sã disparã sau sã moarã,e imposibil frate..
Îl..îl iubesc așa de mult...