O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL V

Am încercat sã.l aștept,am încercat,dar am adormit,nici mãcar nu am idee la ce orã a venit de afarã,dar primul lucru pe care l.am fãcut când m.am trezit a fost sã mã duc în camera lui sã verific dacã e acolo.

Am intrat și desigur,sãrãcuțul dormea și chiar îmi spuneam în gând cã ar fi și pãcat sã vinã o nebunã scãpatã de la casa de nebuni ca mine ca sã.i strice somnul.
Dar ehh,dacã nu ești nebun,cum cãcat îți faci amintiri calumea?

Hmm,mã gândeam,ori sã mã pun lângã el și sã îl trezesc cu un pupic,ori sã îl iau de picioare și sã.l dau jos din pat..
Voi ce credeți cã aleg? E și logic,vreau mai mult ca orice sã.l sãrut. Așa cã..

Îl voi lua de picioare cã de sãrutat îl mai sãruți,dar de bulit fața când?

L.am luat de picioare și cu toatã forța,am reușit sã îl trântesc pe podea. Faza de cãcat e cã a dat cu cãpușorul de marginea patului și deja îmi trecea prin fața ochiilor o bãtaie zdravãnã pe care o voi primi pentru asta.

S.a trezit,s.a speriat,și s.a ridicat în fața mea. Am crezut cã îmi voi lua cea mai dureroasã bãtaie din viața mea. Dar,a început sã zâmbeascã atunci când eu începusem sã mã sperii. Stãtea nemișcat și se uita la mine cu un zâmbet de prost..

-Șii...nu.mi spui nimic? Nu mã înjuri pentru asta? ~îl întreb eu mușcându.mi buza și uitându.mã în sus.

"Nu" a rãspuns,dar m.a luat brusc în brațe a început sã mã învârtã,sã mã ciupeascã și sã mã muște.

-Ce ai fãcut,mã,ãh? Ia zi,mai faci? Mai faci,mai faci? Ia stai tu puțin..~îmi zice în timp ce mã "chinuia"

-Ehh,așa faci amintiri mișto ~îi spun eu țipând.

-Pãi ia stai sã vezi ce amintiri îți fac eu acuma dacã tot ai chef. ~îmi spune el încercând sã mã ținã.

Între timp ne strigã mama sã coborâm jos și ne întreabã pe un ton de retardatã ceva de genul:

-Ce faceți la ora asta în casã? Ieșiți și voi afarã.

Eu,gata sã înjur,apuc sã zic "Ești" (o handicapatã,lasã.ne dracu în pace sã stãm când vor mușchii noștrii,unde vor mușchii noștrii,idioata planetei,retardata planetei,închide gura aia de cioarã în p*** mea) dar Marco îmi ține gura și îi zice:

-Ești...Zara voia sã spunã cã ești o mamã minunatã și te iubește! Da,ieșim afarã!

-Bine,dar ai grijã de ea,o ia razna,e trãznitã.

Pregãtitã sã îi f** una apuc sã zis "Thh.." (Taci dreq de idioatã handicapatã cãzutã în cap evadatã de la "Specimene") dar Marco iar blocheazã tot conflictul ținându.mi gura.

-Da,desigur,am eu grijã! ~îi exclamã Marco.

Ne ducem sus,ne pregãtim,și eu încerc sã.l întreb de ce nu m.a lãsat sã.i zic ce voiam. Mi.a zis sã tac cã îmi explicã el afarã.

Ieșim afarã,mã duce într.un loc drãguț mai ascuns de ochii lumii și acolo începe sã se învãluie atmosfera cu o tãcere nespus de groasã. M.am așezat lângã un copac,iar el stãtea în fața mea aprinzându.și cu greu o țigarã pentru cã vântul era puțin mai nemilos.

A început sã consume țigara fãrã sã scoatã un sunet,eu nu știam ce sã fac,țineam capul în jos jucându.mã cu fermoarul evitând sã mã uit în ochii lui pentru cã se uita la mine..
Se uita,dar nu spunea nimic,în gândul meu mã întrebam ce se întâmplã. Cât timp va trebui sã.mi nenorocesc fermoarul? Cât timp? Se tot uita la mine,apoi se întorcea,se uita în jur și iar la mine...eram prea timidã sã ridic privirea,dar când el își plimba privirea în alte pãrți,eu mã uitam la el...Aș fi privit toatã ziua spatele lui. Pânã și spatele lui e drãguț.