O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL XVII

Pur și simplu acela a fost ultimul eveniment. Zilele s.au scurs rapid de atunci, fãrã sã.mi mai dau seama. Era prea tipic. Totul era prea tipic. Zilele parcã se repetau, ca și când aș fi fost plasatã într.un univers absurd. Toate zilele erau la fel, toate nopțile începeau în același fel, iar diminețile, diminețile...

Diminețile erau identice. Aceleași raze palide care aterizau din cerul palid și mort, aspectul sumbru al cerului mã fãcea sã cred cã pânã și natura în sine s.a plictisit sã fie în viațã.

Era aiurea. Mã simțeam cu totul aiurea. El.. El era aiurea. Nu înțeleg ce a determinat aceastã schimbare. Marco parcã era introdus de asemenea, în acest joc plictisitor.. Îl vedeam schimbat.

Nu mã mai iubea cu aceeași poftã nebunã pe care o avea în vene. Mã uitam în ochii lui, privind cum se stinge sclipirea.. Sclipirea aceea pe care numai în ochii lui o zãream și care eclipsa iubirea eternã pe care mi.o purta. Dar.. Unde e? Ce s.a întâmplat? Observam cum se distanțeazã de mine, simțeam cã drumul nostru devine tot mai întunecat, nu exagerez.

Acea senzație care îmi umplea trupul de fericire sufleteascã, acea senzație care mã aducea întotdeauna la viațã. Acea senzație care lua naștere doar în brațele lui. Acele momente în care mã învelea în îmbrãțișãri minute întregi, în care eram mai aproape de inima lui, cea care mereu bãtea repede trazmițându.mi iubire..

Momentele în care mã învãța, mã ajuta, mã corecta. Chiar dacã se certa cu mine, sau țipa la mine, o fãcea doar pentru binele meu. Iar el, el era singurul în fața cãruia cedam, și îl urmam. Nimeni nu m.a putut domina vreodatã mai bine. Nimeni nu m.a mai putut opri pânã acum.

Mã iubea într.un mod unic, special,dar m.a speriat așa brusc o oprire de sentimente nejustificatã, exact ca o panã de curent. M.a lãsat pur și simplu în întuneric..

Mã simțeam pierdutã, nu se mai comporta deloc așa cu mine. Nu mai avea aceeași plãcere sã mã aibã în preajmã. Înțeleg, adicã eu, 16 ani, el aproape 18.. Înțeleg..

Un an. Un an a durat nenorocirea asta. Gândiți.vã. 12 luni stând și privindu.l cum pur și simplu se stinge din a mã iubi.

Toate aceste zile mi.au provocat comfuzie. De ce? Pentru cã în fața ochilor nu îmi mai vedeam iubitul, vedeam un tip. Un tip care pare sã se joace cu mine. Numai cã se pare teatrul a nu fi specialitatea lui.

Se..se...

Se vedea pe fațã felul cum mã ținea de mânã, fãrã sã o strângã, se vedea cum mã privește fãrã a zâmbi, se vedea felul cum tânjeam dupã un sãrut, dar în schimb primeam niște buze indiferente care pãreau a nu se combina tocmai cu ale mele.. Se vedea cum el mã lãsa..Se vedea cum inima mea ceda..

Ei bine, îmi era destuuul. Nu mai puteam continua în modul acesta. Totuși, am decis sã aștept.. În mine tot mai rãsufla o speranțã ca el sã își revinã. Datoritã acesteia am pus punct unei despãrțiri. Am decis sã aștept..

Totuși, am început sã vorbesc cu bãieți, sã.mi fac prieteni, iar el de data asta nu spunea nimic. Era clar cã ceva neînregulã s.a petrecut.

Prietenii ca prietenii, dar veneam la ore foarte târzii acasã,venind din oraș. El..el și nepãsarea. Îl durea în cot la ce orã vin eu sau lucruri asemãnãtoare.

Deja îmi era dor de vechiul el.. Pânã în acele momente, nu am realizat ce mult aveam lângã mine.. Toți realizãm când pierdem.. Ei bine, simt cã asta se și întâmplã.. Nu vreau sã îi dau drumul și sã.l las sã se rãtãceascã în lume, dar dacã asta va fi alegerea lui, o voi respecta..

Ochii mei priveau rapiditatea cu care el se distanțeazã.. Mã sãturasem de indiferența cu care mã trata, mã sãturasem sã țin locul unei simple jucãrii ușor de manipulat...

Mergeam de fiecare datã acasã pentru cã timpul petrecut cu el devenea din ce în ce mai plictisitor... E greu de exprimat. E foarte greu sã privești în claritate cum persoana pe care o iubești cel mai mult pe lume se distanțeazã de tine..

Am așteptat, am sperat sã nu fie decât o parte proastã din capitolul nostru de iubire. Am avut atâtea motive sã plec, dar am așteptat.. Am așteptat pentru noi.. Pentru cã eu țin la noi..