O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL XII

  Dupã câte ați putut observa, pânã acum,viața mea nu e tocmai coloratã. S.au întâmplat multe, greșeli au fost fãcute, am trecut prin o selecție vastă de dezamãgiri,lupte, încercãri, am fost expusã unor alegeri care la prima vedere erau imposibile , iar acum nu.mi doresc mai mult decât ca Marco sã fie langã mine. Pe vecie. Am luptat atât pentru relația asta încât nu.l voi mai scãpa din mânã niciodatã! Chiar dacã el va vrea sã plece vreodatã.

Totuși, am început din nou sã stau cu el, ne întâlneam foarte des pentru cã, am menționat, se mutase foarte aproape de casa mea.

Am continuat sã vorbim ca și cum nimic nu s.ar fi întâmplat, comportamentul lui era foarte viu, nici nu credeai cã am fi trecut prin atâtea drame pentru a ajunge aici.

Cel mai mult îmi plãcea cã de fiecare datã când se uita în ochii mei, o fãcea într.un mod aparte, îi privea cu atâta dragoste, de parcã ar fi fost ultima. Iubeam asta.

Iubeam sã stau cu el, mai tot timpul în brațele lui, privindu.i mâinile lui mari care mã cuprinzeau.

Iubeam sã îl am în preajmã, era un sentiment unic, mã simțeam liberã, când mã atingea eram imediat plasatã într.un alt univers, vast,de asemenea care oglinda o scenã de vis.

Pur și simplu mã consideram cea mai norocoasã fatã din lume. Nu se poate explica asta.E irelevant. Nu puteam sã cred cã acum e lângã mine. Nu puteam sã cred cã totul e bine.

Hmm,prea mult bine aici,ce se întâmplã? Bãnuiesc cã iar vreo iluzie a vieții care te face al dracului de fericit,iar dupã te bagã în pãmânt.

Pf, și eu acum..mã aud oare? Doamne,gen mã plâng cã îmi este bine! Ce aiurea!

Numai cã..

Într.o zi decid sã ies în oraș. Exact așa cum fac în fiecare weekend. Mereu am tendința sã ies cu amicii sau cu Marco.

Mã îmbrac,intru în camera mamei,o anunț cã vreau sã ies afarã, iar dupã ce îmi aprobã plecarea, decid sã merg în parc, locul în care gașca este nelipsitã.

Mã întâlnesc cu Marco,iar el îmi spune sã ne distanțãm de gașcã pentru cã dorește ca toatã atenția lui sã fie asupra mea. Câteva secunde am fost introdusã într.o stare de uimire și fricã, cred cã un soi de emoție..ceva..Am aprobat asta și am bãgat o scuzã penibilã gãștii pentru a putea pleca.

Fiind tare nedumeritã unde mã duce,pe tot parcursul drumului am încercat sã aflu care va fi destinația, dar în zadar, aceasta se presupune a fi un secret.

Mergând pe marginea drumului, deodatã mã trage în partea stângã și mã îndrumã într.o pãdure:

-Marco,ce se întâmplã..? ~întreb eu insistent

-Așteaptã. Vei vedea,bine iubire? ~îmi rãspunde el zâmbind înainte de a mã sãruta pe frunte.

Dupã fiecare pas eu deveneam tot mai confuzã. Ce loc special sã gãsești în mijlocul pãdurii, în mijlocul pustietãții?! Și mai rãu, pãrea cã nu se mai terminã.

-Hai Marc..deja mergem de 20 de minute și eu nu vãd decât copaci. Dacã ne rãtãcim?! ~îl întreb eu fiind speriatã.

El ofteazã și își dã ochii peste cap, apoi îmi spune sã am rãbdare pe un ton calm.

Am tãcut, pãrea cã l.am enervat, iar nu ãsta era scopul meu..

Dupã câteva sute...sute..sau mii...sute sau mii? În fine. Dupã "câteva" minute, ajungem la un fel de restaurant cu tematicã de pãdure gen.

-Vezi..? ~mã întreabã el chicotind

-Of..mda,scuze.~îi rãspund eu

Intrãm, iar înãutru era o groazã de lume, însã , pe mine mã duce într.un separeu și îmi spune sã.l aștept.

-Unde te duci?! ~îl întreb eu

-Localul ãsta este al pãrințiilor unui bun prieten al meu. Am vorbit sã ne întâlnim, mã duc sã.l caut..~îmi explicã el fiind agitat

Se ridicã, mã sãrutã și pleacã. Eu mã simțeam ciudat,adicã eu singurã..

Dupã câteva momente de plictisealã și maxim nervi eram curioasã dacã ginericã se întoarce sau rãmân doar eu la întâlnirea noastrã.

Dintr.o datã, Marco intrã cu prietenul sãu care se uita tare ciudat la mine și râdea ca un retardat.

-Buun, Zara, Lukas, Lukas,Zara.~spune Marco tot agitat

-Saluuuut,era și timpul sã veniți. ~exclam eu ironic

S.au pus la masã,iar Marco era din ce în ce mai agitat. Nu înțelegeam ce a pãțit.

-Și, sper sã vã simțiți bine în localul pãrinților mei! ~spune Lukas.

-Da, e locul ideal pentru o întâlnire. ~îi spun eu uitându.mã în jur.

-Întâlnire? ~spune Lukas mirat

-Ah,în..întâl..întâlnire...ști tu...întâlnire,nu mai mult ..~spune Marco rar și greu

-Aah ~inspirã Lukas liniștindu.se

Credeam cã e ceva între voi. ~adaugã el chicotind

-Pãi, cam e. ~adaug eu neștiind ce se întâmplã.

-Ba nu,Zara,nu e.~îmi spune Marco mãrindu.și ochii.

-Ce zici,mã?! Cum adicã nu e?! Am trecut prin atâtea și tu acum îmi zici cã nu e?! ~îl întreb eu sãrindu.mi nervii

-Zara,taci..~îmi zice el oftând punându.și mâna pe frunte în timp ce se uitã în alte pãrți.

-Marco,sã tac? Sã tac?! Te auzi ce spui?!~țip eu la el.

-Bãi frate,fata asta e nebunã dupã tine,las.o mai moale. ~îi șoptește Lukas.

-Cum adicã "nebunã"?!~țip eu ridicându.mã de la masã în timp ce pe obraji mi se zãresc primele lacrimi.

-Zara, calmeazã.te! ~îmi spune Marc ridicându.se, de asemenea și prinzându.mã de mânã.

Nu mai aveam nevoie de vreo explicație. Nu sunt genul de fatã cu care te poți juca pe degete. Dacã el se simte josnic într.o relație cu mine,aia e. Dispar. Pot face asta. Nu cã ar fi prima datã.

Mã ridic și încep sã.mi strâng lucrurile. Când sã plec, Marc mã prinde de mânã și îmi spune sã aștept.

-Ce ai spus?! Ce ai spus?!~îl întreb eu aproape plângând dându.i peste mânã.

Reușesc sã scap de mâna lui, încerc sã plec, dar, din nou, Marc intervine:

-Ți.am zis sã stai..~spune el nervos punându.se în fața mea.

Nu i.am replicat,am luat pur și simplu Frappe.ul de la cealaltã masã, și i l.am turnat frumos și elegant în cap. A avut o reacție destul de urâtã, dar nu m.a mai intresat. Singura mea problemã era cum voi ajunge din nou acasã.

Afarã,mã gândeam ce pot face..aveam douã variante.

Puteam sã mai aștept frumos și civilizat afarã pânã iese el ca sã vãd pe unde o ia, saaau mã puteam duce de nebunã singurã cu riscul cã mã voi rãtãci.

Logic,am așteptat ca el sã plece ca sã nu cumva sã pãțesc ceva...
Ce pnm? Logic cã m.am dus singurã. Nu mã mai bazez în viața mea pe nimeni.

Dificilã pãdurea asta, dar am trecut eu prin prea multe ca sã las un sac de buturugi sã mã doboare.

Nu îmi vine sã cred! Nu cred! Nu e posibil! Sã lupți pânã la disperare în modul acesta pentru o persoanã, iar apoi sã te întrebi "de ce?" pentru cã, aceasta s.a dovedit a fi un gunoi mergãtor. Oamenii vin,pleacã,vin din nou, dar nu mai meritã. Nu meritã nici un fel de efort. ~unii dintre ei~