O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL VIII

Chiar nu.mi pãsa dacă vor mai fi sau nu împreunã. Scorpia aia de "mamã" a mea cicã,nu meritã pe nimeni. Meritã doar sã fie bãtutã și trezitã la realitate.
Sau și mai simplu,o bagi într.un sac și la casa de nebuni cu ea.

M.am pus pe scãri cu Marco și ascultam cearta lor de proști,eu chiar râdeam,Marco însã,zâmbea cam forțat,dar am decis sã nu.l întreb de ce.

"Ești un nenorocit! Nu.mi vine sã cred!"

"Tot eu,mã?! Eu sunt aia nebunã care face pe animalul în casa asta? Ești proastã?"

Doamne,când auzeam astfel de replici adresate între pãrinții noștrii chiar nu aveai cum sã te abții de la râs.
Și sincer,era un plus,adicã eu și Marco nu mai trebuia sã fim frați și puteam sã.i zic în p*** mea cã vreau sã fiu cu el.

Toate bune și frumoase pânã când,o propoziție a reușit sã.mi distrugã viața.

"Eu și Marco vom pleca înapoi!"~spune Daniel..

Brusc,zâmbetul meu dispare,sufletul meu se destramã,iar pofta mea de viațã moare.

Pe ochii mei erau lacrimi..nu știam ce sã fac,m.am uitat în ochii lui și i.am spus "Nu o sã pleci,nu.i așa..?"

Ei bine,acel rãspuns pe care îl așteptam din tot sufletul,acel rãspuns care în mintea mea se enunța "Nu,voi fi întotdeauna lângã tine" s.a transformat în "Zara..nu..nu știu"

M.am ridicat și m.am îndreptat în fugã spre camera mea unde m.am pus sã plâng puțin..

-Nu pot sã cred,Doamne! De ce mie? Off..~le repetam pereților

-Zara..hei,ești bine?~Spune Marco intrând.

-Cum ai tupeul sã.mi pui întrebarea asta?! Cum..?! Nu o sã fiu bine..deloc..nu o sã mã împac cu ideea cã nu mai pot face nimic...Marco,dacã tu pleci,eu ori vin cu tine,ori vin cu tineeeee!

-Stai,pitic..uite,ești o fatã puternicã,da? Hai nu mai plânge. Deci,ești o fatã puternicã. Tu o sã reziști la multe. Cu sau fãrã mine,mereu vei avea puterea sã ți capul sus,crede.mã! Tu ești propria ta putere,Zara..

-Nu Maco,puterea mea ești tu! Fãrã tine...eu rãmân doar o jumãtate..

-Of,nu știu ce sã fac,Zara...

- Îți zic eu,ia.mã cu tine! Oriunde! Nu.mi pasã!

-Dar te iau,chiar dacã nu te iau..

-Ce vrei sã spui?

-Când merg undeva,merg cu tot cu inima mea,corect?

-Marco,inima ta e atât de norocoasã..

-Știu și eu cã ești.

Dupã aceea Marco mã ia încet în brațe și îmi mângâie spatele,adoram sã fiu în brațele lui,adoram sã.i simt inima cum bate..adoram sã.i simt respirația..Doamne..

-Zar..Zara..ce faci? ~întreabã el crezând cã am murit strângându.l în brațe.

-Te îmbrãțișez.

-Doamne,ce mã bucur! Trãiești!~îmi spune el râzând.

-Da,mãi..~spun eu oftând dându.i puțin drumul apoi strângându.l și mai tare.

Dupã puțin timp,auzind încã scandalul dintre pãrinții noștrii care pare să nu se mai termine,Marco sparge din nou liniștea și îmi spune:

-Ști,Zara..orice se va întâmpla de mâine încolo,te rog sã fi puternicã..~îmi spune el oftând

-Da..~spun eu inocent

-Sã nu fi tristã,da? ~îmi spune el plimbându.și mâinile pe spatele meu.

-Da..~spun eu pe același ton inocent și în același timp mincinos.

-Și sã nu plângi,da?

-Da...

Dupã ce i.am zis cã nu voi plânge,conversația pãrinților continuã și ochii mei brusc fãceau pe dușmanii..

-Și acum de ce plângi,mã? Ce mi.ai spus? ~mã întreabã el pe un ton serios

-Ți.am spus..dar...

-Bãi,nu plânge! Și dacã plec,ce? O sã.ți mai faci prieteni!

-Of,nu e vorba de prietenie..

În acel moment,m.a îndepãrtat din brațele lui,m.a luat de mâini,apoi mi.a șters lacrimile.

-Atunci,Zara,despre ce e vorba?

-Despre iubire..

-Ce iubire?

-E târziu sã.ți spun de asta. E prea târziu..

-Ce?

-Mai aveam nevoie de timp,pânã acum nu am avut tupeul sã.ți spun..

-Ce anume?

-Lasã.

Of,era momentul perfect sã.i spun dar nu tocmai perfect..

-Zara..noi trecem împreunã peste toate,nu?

-Da Marc..

-Și prin foc..nu?

-Oricând..

-Și atunci de ce nu îmi spui totul? Mereu ascunzi ceva..mereu ți.e fricã sã.mi spui lucruri..

-Ba nu..

-De ce mã minți? Vezi cã ochișorii ãia blegi te dau de gol..

-Mhm,acceptã cã nu sunt ca celelalte..

-Dar nici nu vreau sã fi așa.

-Amintirile îngheațã..

-Ce tot spui acolo,pitic?

-Gata..eu îmi bag piciorul! Deci,nu știu cum vei reacționa,dar eu acum,aici voi întoarce cãrțile! NU pot sã nu mã gândesc la tine..toate amintirile alea..toate..îmi îngheațã în minte,Marco..și nu pot sã scap de ele. Și TE PLAC,și îmi bag piciorul pentru cã trebuia sã.ți spun de la început,crede.mã am vrut dar a intervenit Maria..și știu cã acum îți spun degeaba pentru cã nu mai are rost,probabil e ultima ta searã aici,nu mai are rost,scuzã.mã..~îi spun eu ridicându.mã

-Stai,Zara...și eu vreau sã fiu cu tine...

-Ce ai spus? Gata..nu are rost,oricum nu pot rezista dorului..

-Ți.aș fi spus,dar n.am știut ce vrea de la mine inima ta..

-Pãi,acum ști..

-Deci suntem împreunã?

-Marco,tu o sã pleci,rãmâne aici doar dorul..

-Dorul..iubirea învinge..

-Nu,Marco,chiar dacã am fi nemuritori,tot am murii de dor,crede.mã..

Am ieșit din camerã aproape plângând..m.am dus și m.am culcat fãrã sã.i spun nici mãcar noapte bunã. Merita sã dorm,merita sã uit totul.

Am plecat chiar dacã probabil,nu o să.l mai vãd vreodatã,m.am culcat chiar dacã eram conștientã cã atunci când mã voi trezi,el nu va mai fi aici..

Am cãzut plasã viselor.