O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL IV

Un om chiar poate sta așa ascuns,cum pot sta eu așa ascunsã de Marco,decât sã regret,mai bine stau pe capul altcuiva,poate pe capul nepãsãtoarei mele mame pe care de câteva zile nu prea o mai vãd decât cu soțul ei care nu îmi e tatã,sau,mai bine stau și plâng.

Da,plânsul devine brusc o super idee! O mega super idee! Cea mai tare idee! Doamne..

Oare când voi reuși..când voi reuși sã fiu și eu ca ceilalți..când voi reuși sã.mi folosesc și partea indiferentã? Sunt sigurã cã trebuie sã existe mãcar o parte în mine cãruia sã nu.i peste. Mai trebuia doar sã vãd unde este. Și ,sã învãț cum sã o folosesc..

De obicei am fost mereu aia cãlcatã în picioare de cãtre cocalarii care fãceau legea,mereu a trebuit sã plec capul persoanelor care n.au avut dreptul asupra controlului meu,atât psihic cât și fizic.
Cu toate astea,mereu trebuia sã am pe cineva alãturi de mine,și am avut,o mulțime de prieteni...cum spuneam,ei sãgeți,eu ținta.

De astãzi nu.mi mai pasã,o sã fac tot ce.mi stã în puteri sã o las baltã,frate. Deci nu mai îmi pasã. Decât tata,totul pânã la tata. Of,tata,de acolo sus,încredințeazã.mi părerea ta,o iau pe drumul cel bun?

Mi.am fãcut.o cu mâna mea,Marc e un bãiat bun..Nu merita asta,mi.a dat toatã atenția din lume,iar eu l.am fãcut sã se simtã ca dracu..Nu pot sã cred ce am fãcut,nu pot sã cred cã atâta timp mã lãudam cu personalitatea mea originalã de invidiat și cu sufletul meu mare. Sunt cea mai oribilã persoanã. Nici nu mi.ar mai sta în putere sã mã mai uit în oglindã,sunt o persoanã atât de rea încât și eu aș pleca de lângã mine..

Nu puteam sã las totul așa,nu puteam sã umblu singurã pe drumuri toatã viața,trebuie sã mã întorc acasã,chiar dacã mã urãște,chiar dacã nu.mi vorbește...Vreau sã respirãm același aer.

E greu sã faci o alegere când ești doar tu,o minte fragilã înecatã într.o mare de persoane false care își schițeazã masca și inima în fiecare zi. Mã întreb de ce am ajuns din nou sã stau singurã,dupã rãu vine bine așa.i? Pãi,tatã nu mai am,mamã nu,iar acum se întâmplã sã rãmân singurã. E corect? Am ochii tatei,iar buzele mamei,dar pe fața mea,ei nu s.au despãrțit niciodatã...of,tati..îmi e foarte dor de tine,îngere!

Totuși,singura persoanã în care am vãzut o sfãrãmiturã din tatãl meu a fost Marco...El nu.mi știe povestea,poate dacã o știa,nu se mai preocupa de acest orgoliu și mã hrãnea cu o îmbrãțișare caldã. Off,câte dorințe am,și o viațã atât de scurtã și strâmbã.

Am decis sã mã întorc și sã vãd ce voi face...am nevoie Marco...Și de zâmbetul ãla al lui pe care aproape l.am uitat..
Când afarã începe sã se însereze bine,eu decid sã merg acasã. Îmi vãrs ultimele gânduri pe drum,și apoi încerc sã deschid ușa casei ușor.

Ceva mi se pare suspect. Ceva lipsea. Ceva nu era ca înainte,eram sigurã dar nu puteam spune exact ce e. Am stat puțin pe gânduri,am înțepenit la ușã,iar când am căzut în brațele melancoliei,un fâs îmi înnimerește direct în ochii înfricoșându.mã ca naiba.

-Cãcat de aparat frumos mirositor!

Dupã ce au ieșit aceste cuvinte din gura mea am realizat ceva. În casã mirosea a parfum. Nu mai simțeam nici o urmã de fum de la vreo țigarã. Era ciudat,mã întrebam dacã încã nu a venit..

Încep sã tropãi cu bocancii prin casã iar la un moment dat,camera ușii lui se deschide. Mã pregãteam sã.mi iau cearta,dacã îi pãsa de mine,cu siguranțã mã certa cã am venit la o orã așa de târzie acasã..

Aveam emoții,dar pff,ce sã crezi? Ceea ce credeam eu a fi Marco,era defapt domnul Daniel,cãpitanul ratat.