O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL X

Un an..un an trebuie să.l aștept,nu.mi vine sã cred ceea ce tocmai s.a întâmplat,nu.mi vine sã cred cum am putut pierde ...din nou..chiar sunt persoana aia de la care visele se smulg ușor..prea ușor...

Îmi vreau viața înapoi..îmi vreau tatãl înapoi,îl vreau pe Marco înapoi..
Îmi lipsește...a plecat de 2 minute și deja îmi lipsește. Îmi lipsea și când era în brațele mele..

Greu de crezut,nu? Cum oamenii pur și simplu apar brusc în casa ta la prima orã iar tu habar n.ai cine sunt,iar apoi devin atât de speciali încât nu îi mai poți pãrãsi vreodatã.
Cel puțin,dacã ai fire de fatã sufãrãcioasã ca a mea..

Mã întreb cum o sã pot rezista atâta timp fãrã el,fãrã cuvintele lui,fãrã zâmbetul ãla,off..vorbesc degeaba! Nimeni nu mã poate înțelege. E pur și simplu...magic ce se întâmpla atunci când eram cu el..

O sã.mi lipseascã totul..mai ales alinturile lui "pitic" etc.. O sã.mi lipseascã gesturile alea cu care mã enerva instant. Pe cine mai dau eu afarã din camerã?..

Atâtea amintiri,Dumnezeule!

Un an povestea mea a continuat sã se destrame..oameni noi,chestii noi,cãcaturi noi,fãra el totul era plictisitor. Nu mai aveam scãpare acestei situatii..

Viata inseamna multe, toti visãm la o viatã mai bunã dar toti renuntam. Toti au vise, toti au cosmaruri, dar pentru unii cosmarul incepe cand visul se terminã. Nu poti permite ca timpul sã stea in loc pentru ceva important tie. Asteptand ceva ce nu se va intampla poti pierde multe, atât de multe...Dar uneori inima.ti rãmane in acel loc iar fara inimã, nici vampirii nu trãiesc...

E greu când nu poți face nimic..e foarte foarte greu,oameni!

E foarte greu sã trãiești iubind o umbrã,e foarte greu sã simți cum inima ta se zdrobește în fiecare minut doar pentru cã îi privești pe ceilalți având ceea ce iubesc dar nepãsându.le,iar tu stai și aștepți cu viețile o secundã de revedere murind de dor.

M.aș putea stinge în fiecare secundã. De ce nu o fac? Pentru el. E greu când pleci cu principiul cã reziști de dragul cuiva. Dacã persoana aia te lasã baltã,s.a dus dracu tot..nu vreau sã mã laud,dar eu mereu am reușit cu propria mea putere și forțã fãrã sã zic "o fac pentru tine" dar gata..asta o fac numai pentru el...

Nicu nu m.am gândit cã doare așa de tare. Nici nu m.am gândit cã pot ține așa mult la o persoanã și pãcat,e atât de drastic cã fix când acea persoanã pleacã,avem așa multe de spus,ne revin puterile și suntem hotãrâți...

Mare încurcãturã..un an trãind doar în ceațã,cu sete de *el* și simțind cum cazi în fiecare moment,și doare,oameni,când persoana care te ridicã nu te mai ridicã.

Trãiesc fãrã el,trãiesc cu el în piept,d.aia amintirea lui mã urmãrește,pentru cã bate,bate,în fiecare secundã! Inima asta nenorocitã! Bate! Când se va prãbuși? Soartã,de ce?!

Am nevoie de el..
Am nevoue de el sã mã ierte mereu..
Sã mã învețe mereu..
Sã îmi aducã aminte cã nu sunt singurã

E foarte greu..

Și cu jigodiile astea de oameni ce poți sã faci?! Le ceri ajutorul și ori te fac sã te autodistrugi,ori te distrug ei..

Îmi e dor de el,si de zâmbetul lui,oamenilor. Vreau sã mor numai ca sã ajung sus și sã.l privesc mereeeeu,nu vreau ca sufletul meu sã supraviețuiascã acestui gol. Ar fi o încercare prea mare,prea mare.

Totuși,va fi bine...va fi bine...va fi binee..

*3 weeks ago*

O zi plictisitoare în care gândul meu hoinãrea doar la el iar amintirile mele mã omorau pe secundã ce treceau,primesc un telefon misterios chiar dupã ce ies de la școalã.

-Bunã,Zara! Sunt Daniel!

-A,bunã ziua! Ce s.a întâmplat?

-Vreau sã ne întâlnim în fața bisericii din cartierul tãu..mâine,ora 4,ca sã ajungã și Marco,venim separat..trebuie sã.ți arãtãm ceva.

Nu aveam idee de ce,iar tatãl lui Marco a evitat sã.mi dea detalii. Dar dupã voce nu era ceva de bine.

Nu am prea putut sã dorm,de emoție,mã gândeam doar la Marco,cum,Dumnezeule, este imposibil sã poți iubi pe cineva așa cum îl iubesc pe Marco!

La ora 16:00 m.am prezentat în fața bisericii. Într.adevãr,tatãl lui Marco era în fațã.

-Bunã ziua,Daniel! Ce s.a întâmplat?

-Bunã ziua,Zara! Ce sã se întâmple? Ți.am adus un bilet.

Îmi înmâneazã biletul în mânã ,iar apoi îmi spune sã.l citesc cu voce tare.
Era un scris de mânã ca cel pe care l.a folosit Marco pe caietele mele de teme..Acel scris de mânã,l.aș cunoaște dintr.o mie.

"Hei tata,eu unul nu mai pot rezista,mi.ați dat viața peste cap. Ai încercat să.ți repari viața,dar mi.ai înjunghiat.o mie! Tata,mi.ai tãiat aripile! Prea devreme! Voi fugi de acasã. Și stai calm,tot ce se va întâmpla va fi 100% cu intenție și nu vreau sã vã speriați.
Dã.i biletul acesta și Zarei. O iubesc extrem de mult și regret cã nu e aici,sã mã opreascã cum m.a oprit și din fumat. Doar ea mã poate opri acum. Doar ea mã poate alina și înțelege,și îmi pare rău sã o dezamãgesc,îmi pare rãu,dar asta simt sã fac,și asta voi face.."

Începusem sã plâng,iar lacrimile mele cãzuse pe foaie..

-Ce s.a întâmplat,ce a fãcut? ~întreb eu tremurând.

-Hai sã intrãm în curtea bisericii e mai liniște,pe stradã se uitã lumea ~mi.a zis Daniel înroșindu.se

Înaintând ușor în grãdina bisericii cu biletul în mânã și așteptând ca Daniel sã își calculeze cuvintele,în fața mea,la câțiva metrii,o grãmadã de oameni,adunați la o înmormântare.

Nu puteam sã vãd nimic,nu prea pot vedea prea bine la distanțã,dar când acei oameni s.au dat la o parte și am vãzut sicriul,am cãzut în genunchi și mi.am repetat cã nu e adevãrat.

Era Marco. Nu îmi venea sã cred,rãmãsesem fãrã cuvinte,mintea mea îmi repeta cã nu poate fi real. Cum poate sã mi se întâmple și asta?

Eram devastatã,nu mã puteam ridica de jos,iar ochii mei se vãrsau mai rapid ca o ploaie.
Sufletul meu se sfâșia! Se sfâșia la propriu! Acolo! Pe jos! Cred cã nimeni nu va putea vreo datã sã redea ceea ce am simțit.

Nu puteam sã îmi revin,m.am ridicat,m.am prins cu o mânã de sicriu și mã țineam sã nu cad. Nu puteam sã privesc așa ceva,nu puteam sã accept cã el este acolo. Nu puteam!

-Ce...ce..s.a întâmplat..? CE S.A ÎNTÂMPLAT?!! ~am întrebat eu plângând și tremurând.

-A avut un accident de mașinã. ~mi.a rãspuns tatãl lui,de asemenea cu lacrimi în ochii.

-De ce?! De ce?! De ce nu ați avut grijã de el?! De ce a trebuit sã plece de lângã mine?! UITE CE AȚI FÃCUT,NENOROCIȚILOR. ~strig eu nemaiputând sã.mi controlez demonii.

-Zara,nu e vina noastrã..nu e vina nimãnui..~îmi afirmã Daniel pe un ton sec

-Nenorociților! Nenorociți! Nenorociții naibii..nenorociți,dobitocilor! Sunteți niște dobitoci,dobitoci..cei mai mari..dobitocilor ..~exclam eu fiind disperarã, punându.mã jos dar fãrã sã iau mâna de pe sicriu.

-Crede.mã,Zara,nu e vina nimãnui. Nici eu nu mã pot împãca cu ideea.