O Relatie Cu Fratele Meu Vitreg

CAPITOLUL XI

Nenorociții dracu. Ce fac acum? Nu e ușor sã îi spun adio pentru un an,și dintr.o datã sã mã trezesc la înmormântarea lui..

NU o sã las lucrurile așa. Mã bag în pãmânt CU EL și punct. NU pot sã accept ideea. VOI LUPTA. Bucãțicã cu bucãțicã,chiar nu.mi pasã!
DRAGÃ VIAȚÃ..ÎNCÃ NU AI CÂȘTIGAT!

-Zara..trebuie sã.l ducem la capelã.~îmi afirmã Daniel

-Pãi da,și ce vrei acum?! Sã nu mai plang?! Sau ce pula mea?! ~îi rãspund eu sãrindu.mi nervii.

-Nu,Zara,voiam sã spun cã trebuie sã dai drumul sicriului ca sã putem sã.l ducem,ști?

-EU?! SÃ.I DAU DRUMUL?! IA HAI SICTIR CÃ VÃ OMOR PE TOȚI!

-Zara,calmeazã.te..

-SÃ MÃ CALMEZ?! EȘTI NEBUN?! CE FEL DE TATÃ EȘTI TU,MÃ?!

Pânã la urmã am cedat,și Marco a fost dus la capelã,dar fãrã sã.i dau drumul. Intru în pãmânt cu el,chiar nu.mi pasã.

-Pot fi singurã cu el un moment vã rog? ~întreb eu cu o voce tremuratã plangând.

Rugãmintea mea a fost aprobatã. M.au lãsat singurã în capelã cu el.

Eram rãpunsã de durere. Nu puteam sã cred. Nu puteam accepta ideea cã suntem în aceeași încãpere și nu mã ia în brațe,nu mã sãrutã,nu îmi zâmbește,nu mã ceartã,nu mã încurajeazã..

Era prea liniște și chiar dacã sufletul meu era învelit în cuțite,iar mintea mea o luase razna,totuși,mi.am fãcut putere sã vorbesc,chiar dacã pentru fiecare cuvânt mã strãduiam tot mai tare.

- Hei..Hei Marco..ch..c-e..faci? Explicã.mi ce s.a întâmplat..cum ai putut sã pleci din viața mea. Ce fac acum? Ce fac acum?! Cine va mai fi aici când voi avea nevoie? Cine o sã mã mai aline cum o fãceai tu? Cine o sã mã facã sã te scot din mintea mea? Realitatea e durã dar a meritat, si va merita intotdeauna sã risc pentru tine si pentru noi, iubirea mea. Am luptat, si voi lupta mereu pentru ca inimile noastre sã batã mereu in acelasi timp. Te voi iubi ca si cum nu am fost niciodatã rânita, voi merge prin foc pentru tine ca și cum nu m.am ars niciodatã. Voi da timpul înapoi de câte ori va fi nevoie, pentru a nu imbãtrânii niciodatâ. Tu, imi dai putere, Tu, imi dai speranțã, cu Tine de mana, cu bãtaia inimii tale pe care o aud când mã ți în brate dormind, cu respiratia ta la urechea mea, cu fiecare sãrut, fiecare mângaiere, fiecare privire, inima îmi creste și simt cã totul e posibil. Oricât de rea și cruntã ar fi lumea, omenirea, dragostea rãmane cel mai pur si puternic sentiment, si cea mai durã armã. Chiar dacã uneori dragostea asta,arma asta,mã rãnește. Absența ta nu o mai poate repara nimeni. Nu vreau sã te las. Îmi e greu,Marco,foarte greu,nu pot sã fac asta,crede.mã.. Te rog,spune.mi cã mã auzi..

Stãteam și mã uitam la ochii lui..ochii lui închiși..și îmi aminteam cã undeva,cândva îi priveam pentru prima oarã și mã fãceau sã uit de tot..

Cum sã accept asta?

Cine mai reparã asta?! Nimeni! Și totul s.a terminat fix când a început..dar eu sunt o luptãtoare,voi urca pânã în cer sã te iau înapoi.

Nu mai aveam puterea sã fac nimic pe moment. Stãteam și mã rugam sã nu fie adevãrat.

Am stat toatã noaptea cu el,nu am dormit nici o secundã.

-Haide Maco,deschide ochișorii ãia..pentru mine..haide..

"Este aici?"

Aud eu. Ceea ce era ciudat era cã nu era Marc,dar era vocea lui.