Nepotrivire de Caracter

Capitolul 4 - Îl urăsc pe nemernic!

Sonya Krawley...

Mă îndepărtez de nemernic și de prietenul lui la fel de tâmpit. Nu mai suport să îl văd pe așa-zisul meu soț zâmbind plin de sine. Am nevoie de aer, am nevoie de spațiu, am nevoie de timp.

Aer, ca să pot respira în voie, spațiu, pentru că ego-ul lui Jonathan ocupă jumătate de camera, cealaltă jumătate fiind ocupată de prietenul lui. Timp, ca să găsesc o soluție să ies din rahatul ăsta în care m-am băgat sigură. Halal weekend, halal petrecere de burlăciță, halal prietenă.

Amber, oare unde ești nebuno?

Buna mea prietenă a dispărut de aseară și deși am căutat-o nu am reușit să dau de ea. Cine știe ce face de fapt și eu îmi fac griji ca nebuna.

Am nevoie de ea ca să mă ajute și poate împreună să găsim o soluție.

Dar cu ce m-ar putea ajuta?

Îmi fac procese de conștiință, dacă l-aș fi lăsat acolo pe Jonathan acum nu aș mai fi fost în situația asta. Dacă aș fi băut doar un pahar aș fi fost conștientă de ceea ce fac. Parcă mi-a luat Dumnezeu mințile, parcă am avut în loc de creier o alună. Dacă și cu parcă...

Să-l ia naiba cu ochii lui frumoși!

Sunt în fața hotelului, mă uit în stânga și în dreapta neștiind încotro să o apuc. În minte îmi vine imaginea lui Stewart, ochii lui atât de blânzi.

— Sonya!?

Mă întorc automat spre sursa vocii și mă trezesc că stau față în față cu Amber. Părul ei blond mereu perfect aranjat acum arată ca un cuib de păsări, ochii îi sunt roșii, semn că nu prea a dormit, iar hainele ei sunt aceleași ca aseară.

— Amber! Mulțumesc lui Dumnezeu! spun și sar în brațele ei. Ce cauți aici și de ce arăți așa... răvășită?

— Oh, câtă dragoste! Ușurel drăguță că mă sufoci! Am vrut să întreb la recepție dacă te-a văzut cineva dar te-am zărit afară și m-am răzgândit.

— Ah, dar unde ai fost toată noaptea? întreb punându-mi o mână în șold.

Nu am înțeles prea bine de ce ar întreba aici de mine și nici nu am timp să îi cer alte lămuriri că începe să turuie entuziasmată.

— Eu, am avut o noapte fabuloasă, am cunoscut un tip aseară și mi-am petrecut noaptea cu el. Ar fi trebuit să îl vezi, îl cheamă Robert și...

— Nu cred! rostesc surprinsă. Înalt, brunet, ochi căprui, deranjant de plin de sine?

— Da, exact! De unde știi? Mă întreabă cu reținere.

— Oh îl știu! L-am cunoscut mai devreme, e prieten cu cel cu care mi-am petrecut eu noaptea, spun simplu.

— Ai făcut ce? Sonya, dar Stewart?

— Ah nu, nu m-am culcat cu el, eram prea amețiți.

— Ok! Bine atunci, spune ușurată.

— M-am căsătorit cu el, așa de beți eram, șoptesc și îi arăt verigheta de pe deget.

Nu cred că am văzut-o vreodată pe Amber șocată, azi e o premieră. Prietena mea mă privește cu ochi mari fără să clipească, deschide gura de câteva ori să spună ceva dar nu reușește să articuleze nici un cuvânt.

— Ai făcut ce? Și cum rămâne cu Stewart, cu nunta? rostește într-un final.

— Nu știu, sunt terminată Amber, nu știu ce mă fac, nu știu.