Nepotrivire de Caracter

Capitolul 20 - Ce urmărești?

Jace...

Am ales să mint, să ascund adevărul urât de ea și deși îmi pare rău nu pot face nimic. Robert a încercat să mă convingă să îi spun Sonyei dar nu am vrut să aud. I-am interzis să mai deschidă subiectul și să o informeze și pe Amber că nu are dreptul să spună ceva.

Nici măcar să vorbească la telefon cu Sonya nu am acceptat. Nu l-am mai vrut pe Robert nici în preajma mea, am evitat să îl văd. Doar câteva clipe i-am permis să intre în salonul Sonyei și asta doar pentru a-l întreba dacă i-a spus mamei ceva despre ce s-a întâmplat.

Nu vroiam să o îngrijorez degeaba mai ales că inima ei nu e prea rezistentă la șocuri. Unul și anume "căsătoria" cu Sonya a fost de ajuns. I-am mai cerut să îmi informeze familia că vacanța se va prelungi pe o perioadă nedeterminată pentru că nu știam cât timp urma să mai rămânem aici.

Abia după ce Sonya s-a trezit, o săptămână mai târziu am acceptat să vină. Atunci i-am spus decizia mea. Nu a fost prea încântat dar nici nu a avut de ales.

Afltat acum acasă simt că Sonya parcă a aflat ceva, nu știu exact cum, dar știe. Poate nu îmi spune dar văd. Îi simt tensiunea și privirile ucigătoare îndreptate spre mine atunci când crede că nu o văd. Și poate nu o văd dar uneori nu e necesar.

Ne-am întors de două săptămâni și parcă suntem la început când nu mă suporta și mă disprețuia. Deși acum știu că s-a despărțit de Stewart și nici nu a mai pomenit de el sau de Phoenix, orașul natal, parcă tânjește să se întoarcă acolo. Nu știu cât va mai rezista, sunt mai mult că sigur că într-o zi, cât de curând va exploda.

Persoana care m-a surprins cel mai mult însă a fost mama. Schimbarea ei este atât de abruptă încât uneori îmi este greu să cred.

Ziua externării...

— Ești gata să te întorci acasă? întreb mimând veselia.

A trecut mai bine de o săptămână de când s-a trezit și ceva e schimbat la ea. Nu mă mai privește ca atunci când eram la cabană. Ce tot spun, până și în ziua în care a deschis ochii m-a privit diferit, cu căldură nu ca acum.

— Da, acasă, spune pufnind.

Nu înțeleg de ce e asa ciudată, de vreo câteva zile mă privește urât atunci când crede că nu o văd. Poza cu mine de pe ecranul telefonului a dispărut fiind înlocuită cu un peisaj montan. Am căutat poza în galeria telefonului dar nu mai este, a șters-o.

Lănțișorul, nu îl poartă, e aruncat, aș putea spune, într-un mod neglijent pe dulapul de lângă pat. Ce s-a schimbat?

Am de gând să o cer în căsătorie.
Acum că știu că certificatul nu este real sunt hotărât să îl fac. Nu știu cum să fac asta în așa fel încât să nu îi dau de bănuit dar voi merge până la capăt cu ideea.

O ajut să se îmbrace cu geaca groasă și mâinile mele zăbovesc pe umerii ei. Se îndepărtează brusc de parcă atingerea mea ar arde-o și suspină dar îmi zâmbește stângaci.

Robert pătrunde în salon și o cuprinde în brațe pe neașteptate iar ea se foiește stingheră.

— Cumnațică, ce mă bucur că ești bine, spune zâmbind.

— Nu-mi mai spune așa, rostește rece. Nu sunt cumnata ta, tu nu ești fratele lui Jonathan.

O privim amândoi încurcați apoi ne uităm unul la altul cu subînțeles. Sonya se îndepărtează de noi și iese din salon fără nici un alt cuvânt.