Nepotrivire de Caracter

Capitolul 8 - Îmblânzirea Scorpiei

Toronto, Canada.

Jace...

Zborul a fost unul liniștit, fără turbulențe sau replici acide, din partea Sonyei, care să ne zguduie la propriu. Ne pregătim să coborâm, avionul a aterizat și așteptăm ca ușa să se deschidă. Mă proptesc lângă soția mea și o cuprind delicat de talie spre consternarea ei.

Coborâm și când văd imaginea ce se profilează înaintea noastră fac primul lucru care îmi trece prin cap, dar și pe care mi-l doream de câteva zile. O sărut, nu genul de sărut pe care îl vroiam ci doar o atingere delicată și scurtă a buzelor ei în timp ce o trag în brațele mele iar ea își pune o mână ușor pe umărul meu. Regret că nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în noaptea nunții, regret că acesta este pentru mine primul nostru sărut.

— Reporteri, îi șoptesc după ce întrerup sărutul zâmbind cuceritor.

M-am văzut obligat să o avertizez pentru că nu vroiam să mă trezesc plesnit în fața atâtor oameni. Zâmbește și ea la rându-i deși știu că nu asta e ceea ce simte. Nu se poate abține prea mult din păcate sau din fericire, încep să mă obișnuiesc cu caracterul ei și chiar îmi place, așa că printre zâmbete îmi susură cât de suav poate replica cea mai dulce.

— Dacă mă mai săruți o singură dată, te castrez.

— Trebuie să păstrăm aparențele scumpa mea, îi șoptesc la ureche afundându-mi nasul în părul ei parfumat.

— Miroși ca o scrumieră! îmi spune printre dinți zâmbind în continuare dar mă lovește "delicat" cu cotul în coaste.

Icnesc scurt de durere și o strâng mai tare de talie, mormăind o înjurătură colorată. De unde să știu eu că ea nu fumează. Nu e ca si cum ne-am cunoaște de-o viață.

La naiba cu ei paparazzi!

Nu știu de unde au aflat că mă întorc, cert e că de cum am pus piciorul în aeroport m-am trezit într-o mare de aparate de fotografiat cu o ploaie de blitzuri orbindu-mă. Poate că nu-mi convine, dar m-am obișnuit, nu pot spune același lucru și despre Sonya, mai are puțin și face cale întoarsă.

Robert e cel mai neafectat de toate astea, renumele lui de aspirator de femei nu îl deranjează deloc din contră, îi crește inima când vede că aparatele sunt acum îndreptate spre el și spre domnișoara blondă.

Încă nu știu de ce a venit și Amber aici. Nu m-am deranjat să întreb și dacă stau să mă gândesc mai bine, nici nu-mi pasă. Vreau să cred că motivul este Robert, că doar nu o să vină să locuiască la mine.

— Domnule Prescott, cine este domnișoara? întreabă unul din ei înfigându-mi la propriu microfonul în gură.

— Domnișoara este soția mea! spun simplu și un murmur de uimire dar și o liniște totală se lasă peste toți.

Blițurile încetează iar reporterii încremenesc o clipă, doar o clipă însă căci avalanșa începe din nou mai puternică privirile lor sunt acum îndreptate spre femeia de la brațul meu.

— Cum rămâne cu nunta? Dar cu logodnica dumneavoastră Sandra Jefferson?

— Fuziunea celor două firme mai este valabilă? întreabă altul.

— Unde ați ținut-o până acum?

— De cât timp vă cunoașteți?

— Ați fugit în Las Vegas că să vă căsătoriți?

Întrebările curg una după alta iar Sonya este din ce în ce mai nervoasă. O simt încordată ca un arc și știu că mai are puțin și cedează. Mașina familiei mele se află la câțiva pași de noi, o trag pe Sonya mai aproape de mine care se chinuie să zâmbească forțat în fața atâtor paparazzi. Dacă așa se comportă în fața lor nu vreau să mă gândesc cum se va comporta în fața părinților mei. Unul din bodyguarzii ne face loc printre mulțimea de oameni care își îndreaptă aparatele de fotografiat spre noi mai ceva ca niște ulii care își urmăresc prada.