Jucand Cu Moartea

Un al doilea nou inceput...

Hei, toata lumea! Uite ca am devenit din nou activ, mi-am schimbat putin parerea despre desfasurarea acestei carti pe viitor, sper sa va placa!! Si puteti sa va lasati opinia asupra noii intorsaturi a cartii, inseamna mult! Lectura placuta sa aveti! __________________________________________________________________________________________________________________________________
*In cimitir*
O zi ploioasa, una dintre acele zile in care pana si vremea iti jeleste durerea pe care o porti in suflet. Sabina..se pare ca din cate am aflat si-a sacrificat viata pentru a ma salva. Si eu totusi nici acum nu gandesc prea lucid, cosciugul s-a pravalit inauntrul gropii, gata, s-a terminat, viata mea s-a terminat odata cu a ei, imi spun mie insami. Insa Ana subliniaza faptul ca trebuie sa trec peste si sa incep o viata noua. O viata fara demoni, fara vrajitorii si fara Sabina..
Gata, m-am decis, am sa plec!
*La doua mile indepartare*
In cele din urma m-am mutat, fara prea multa judecata am plecat intr-un oras mic si indepartat unde am gasit o casa exagerat de ieftina si veche pe care am cumparat-o cu toate econimisirile mele. Era una asemanatoare unui castel din evul mediu. Era foarte spatioasa dar subreda, cu un aer proaspat cu o usoara aroma de mucegai.
-Voi uita tot. Imi spun in timp ce-mi asezam noul mobilier. Dormitorul meu era unul spatios dar simplistic, un pat de doua persoane, o noptiera, un dulap si o masuta, de asemeni niste tablouri pe pereti de o arta pe care eu nu o inteleg.. Restul camerelor erau impartite la parter si la eraj, la parter: bucataria, baia, sufrageria si doua dormitoare, iar la eraj erau prezente inca o baie si o bucatarie, de asemeni si o camera tip magazie si 2 dormitoare. Totusi, repet, ciudat de ieftina.. Era timpul sa-mi reintregesc rezerva de mancare pana ce stomacul meu nu va exploda de foame. Ajung in cele din urma la supermarket, imi iau tot ce imi trebuie insa observ pe drum o taverna cu vechituri, ma opresc de curiozitate si observ un asa zis talisman de hartie pe care scrie "odata ce renunti asa usor, va renunta si viata la fel de usor la tine" vanzatoarea se pare ca m-a atintit cu privirea in timp ce remarcasem talismanul, insa nu ma opresc ci trec mai dreptate. Ajung acasa, toate ușile erau deschise, absolut toate! Iar eu imi amintesc sa le fi inchis inainte de a pleca din casa. Asta chiar a fost ciudat, dar chiar nu am vrut sa ma gandesc la nimic anormal acum. Afara se innoptase, vremea era una aspra cu vant racoros si puternic care clatina crengile copacilor. De afara se auzea un zgomot ciudat care persista. Deschid usa si ies afara, se parea ca nu era nimeni, insa, pe banca de afara era asezata cu spatele o fetita, se putea observa unele trasaturi contopite cu intunericul, parul lung, inchis, pana la sold, incalcit, imbracata intr-o rochita pana la genunghi alba, cu dantela. De obicei nu sunt prea atent la detalii, insa de data asta pot observa ca avea un talisman de hartie in mana.. Ma indrept spre ea, ii ating usor umarul cu mana, isi intoarce brusc capul intr-un mod lent si suav, fara ca nici macar sa produca un zgomot, lasand cantecul vantului care lovea iarba sa persiste in atmosfera. Avea fata palida, ochii negri, dar nu orice negru, ci unul pur si intunecat. Deodata, disparuse! Vantul conduse rochita spre mine, acoperindu-mi fata. O dau de o parte lasand-o s-o ia vantul tot mai departe, era tot ce mai ramasese din fetita, inima-mi incepu sa-mi tremure, apoi dupa cateva gafaieli observ ca am acelasi talisman in mana ca si al fetitei, iar pe el scria ..."odata ce renunti asa usor, va renunta si viata la fel de usor la tine". Vantul se potolise, se lasa tacerea asurzitoare a noptii. Ma intorc inapoi in casa, doar ca nu ma simteam confortabil, ba chiar ma simteam urmarit de cineva sau ceva, oare as putea sa scap vreodata de acest sentiment?
*Dimineata*
Ma trezesc si vad imaginea camerei noi, ma ridic si ma indrept spre bucatarie cu scopul de a manca. Nu prea mai bagam in seama ce se intamplase azi-noapte, era ca si cum mintea mea ar fi vrut sa para ca ar fi fost doar o iluzie. Imi fac micul dejun si il mananc la fel de repede, m-am gandit sa dau o tura prin oras, oricum era mic. O da, sa nu uitam de Harry, se pare ca s-a teleportat aici printr-un portal in dimineata aceasta, as fi putut sa-l alung, dar sincer i-am cam dus dorul micutului. Dupa cum spuneam, am inceput sa merg prin oras, am trecut pe langa biblioteca, o biserica si spital, nu erau foarte departe de mine, insa am uitat sa mentionez ca noua mea casa se afla oarecum la periferia orasului pe un deal, pozitionata totusi inafara orasului. Deci eram inafara populatiei, nu ma auzea nimeni de acasa, iar asta e ceea ce am si vrut, libertate! Totusi, observ ca acea taraba care era ieri aici, azi nu mai era, cine stie, poate a plecat in alt oras, imi spun monoton in minte. In cele din urma am terminat plimbarea prin oras. Ma pregateam sa ies din oras, insa un fior m-a trecut pe sira spinarii, din senim o masina a trecut cu o viteza enorma pe drum, iar chiar in fata drumului o fetita se juca cu un balon. Am tipat la ea cu toata forta insa ea parca nici macar n-ar fi auzit. S-a oprit auzind sunetul masinii insa a fost prea tarziu, a fost spulberata de catre bordul masinii, aruncata la cativa metrii distanta, intr-o fractiune de secunda in jurul ei s-a adunat o balta de sange. Alerg sprea ea cu lacrimi in ochi si ma pun in genunghi, ii dau parul deoparte pentru ai vedea chipul, cu toate ca se putea observa ca era plin de sange..dar.. In momentul in care i-am dat parul la o parte am vazut-o, era ea! Acea fetita care a aparut pe banca noaptea trecuta. Ma uit in jurul meu si vad oamenii care trec linistiti pe drum de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
-Ajutor!! Ajutor am zis, nu vedeti, e plina de sange, sange!!! Sunati la politie, cineva, oamenilor!! Insa toate privirile au fost atintite spre mine, cobor privirea si vad...nu mai era nimeni jos, nu mai tineam pe nimeni de mana, era acelasi asfalt gol fara o picatura de sange pe el, fara nici un accident, ci doar niste priviri confuze indreptate spre mine. A disparut, a fost o iluzie..o amintire a celei decedate, amintirea mortii ei, amintirea ultimului minut petrecut in aceasta viata. Totul a fost doar o scena ireala, o scena a mortii fetitei de doar 11 ani din acea casa...