Ceaiul cu secrete

1. O lume în schimbare

Deschid ușa cafenelei și mă îndrept direct la masa mea. Este pentru prima dată când vin atât de târziu! De obicei eram aici cu două ore înainte, dar nu și azi. Mai întâi s-a luat electricitatea în întreaga casă, apoi mi-am ars bluza favorită și am răsturnat găleata cu apă peste pantalonii mei de casă. Am început azi cu stângul! Îmi las geaca pe scaunul din fața mea și mă așez comod.

Cafeneaua ca locație este foarte mare, prevăzută cu multe mese și scaune, dar cu puțini clienți. Când intri observi pultul înalt de lemn și barul, iar în fața lor câteva mese de două persoane. Aici este locul meu, chiar în față, cu vedere și în sânga și în dreapta mea. De aici poți să mergi în părțile laterale fiecare cu alt tip de mobilier. În stânga sunt locuri de 6,8 și 10 persoane, în partea opusă fiind cu 4 locuri.

Practic, este un mare „U" pus la dispoziția clienților. 

-Britanny, ai ajuns! exclamă chelnerița ce vine lângă mine.

-Bună dimineața, Carla! 

-Vai! Să vezi ce s-a întâmplat la deschidere! Cred că Linda și-a pierdut mințile...

-S-a enervat? întreb confuză.

-Nu, mai rău! Vin aici, eu trebuie să plec!

Mă lasă cu mintea încețoșată. Linda este proprietara cafenelei, cea care mi-a arătat dragoste și înțelegere timp de cinci ani. Destinul m-a adus aici la doar câteva zile de la externarea din spital, când doream puțină liniște. Fugisem de acasă pe ploaie și picasem într-o baltă la picioarele sale. Atunci ea m-a adus aici și mi-a zis: „De acum înainte poți veni aici zilnic." Nu m-a lăsat să plătesc consumația, așa că niciodată nu comandam nimic. Și-a dat seama că în acest ritm doar voi ocupa masa degeaba și a decis să-mi trimită ea câte o ceașcă de ceai.

Practic Linda m-a adoptat. Rămasă fără mamă și fără memorie, mi-am găsit oarecum refugiul aici. Un accident la vârsta de 16 ani m-a făcut să nu mai am vreo amintire. Tatăl meu m-a luat acasă dovedind tuturor că sunt fiica lui în mod legal, dar tot eram confuză, așa că în acea zi am simțit nevoia să evadez din colivia minții mele. Linda nu m-a întrebat niciodată nimic despre viața mea, m-a luat exact așa cum eram. Am considerat că ar fi bine totuși să știe pe cine ocrotește, așa că am găsit în ea un partener grozav de discuții.

Mi-am luat o carte din geantă și am început să răsfoiesc frenetic până am regăsit pagina la care am rămas. Îmi iau privirea din carte și mă  întorc spre persoanele ce se holbează la mine.

-Brittany, ce bine că ai ajuns! Mi-am făcut griji când am remarcat lipsa ta...

-Poveste lungă... Linda, de ce Carla...

Nu apuc să-mi termin propoziția pentru că îmi dau singură răspunsul. Lângă femeia de circa 45 de ani, stătea un bărbat pe care nu l-am mai văzut până acum. În ciuda modului deplorabil în care arăta, inima mea și-a dublat ritmul de pulsare a sângelui și stomacul mi s-a strâns într-un mod dureros. Privirea sa verde pătrunzătoare ațintită spre mine mă făcea să mă simt destul de inconfortabil, ajungând astfel să mă fâțâi pe scaun de parcă cineva îmi pusese pioneze pe șezut.