Ceaiul cu secrete

9. Vândută... sau nu?

-Nu-i poți face asta!

-Nu mă pot abate de la plan!

-Dar totuși e prea crud!

-Gândește-te că ei sunt acolo!

-Și cum le vei spune să aibă grijă de ea? Telepatic?

-Lasă-mă Harold! Decizia este luată!

Cred că acea „ea" eram chiar eu. În dimineața asta m-am trezit cu o dispoziție mai proastă ca de obicei. Nu am avut chef nici să-i fac lui Andrew albumul foto promis pentru aniversarea lui și a Carlei de un an de relație. Au trecut deja doi ani de când m-am despărțit de Daniel, iar de atunci nu am mai avut pe nimeni. La cafenea m-am dus imediat după ce mi-am adus aminte de fratele meu, dar Lindei nu i-am zis chiar toată povestea, am eclus partea cu plânsul și cu Harold și că-mi amintesc de fratele meu. Memoria revine și cea din adolescență și cea din copilărie, dar mai greu.

Harold nu i-a zis tatei nimic așa cum a promis, eu am reușit să trec peste. Sau așa mă mint. Numai luna știe că în fiecare noapte plâng după el. Bărbatul avuse dreptate: sunt ca tata, nu mă pot vindeca.

Când tata m-a chemat la subsol în mijlocul tuturor bărbaților aceia bizari mi-am dat seama că ziua de azi nu va fi una grozavă, ci din contră una din cele mai teribile.

-Nu am banii ceruți, dar la schimb vă dau fiica mea. Cum vi se pare?

-Ce știe să facă? întreabă cel mai în vârstă dintre ei care pare șeful.

-Orice.

-Hmm... E bună pentru Alexander... El nu are „jucărie" și deși refuză orice ofertă, pe fiica ta nu va mai îndrăzni. Este un ordin pentru el!

M-am uitat panicată spre tata. Nu schița niciun gest. Am vrut să mă retrag când am înțeles ce se va întâmpla cu mine, dar doi bărbați m-au blocat strângându-mi brațele. Mă vindea! Propriul părinte! Mă dădea pe post de curvă pentru unul din acei mafioți, pentru că așa păreau.

Nici nu apuc să ripostez când sunt legată fedeleș și cărată spre mașina lor. Harold îmi șoptește un „succes!" sincer, dar înspăimântător. Sunt aruncată într-un sac cu o gaură care-mi permite să respir pe bancheta din spate și legată strâns la ochi. 

Până ajungem la destinație încerc să mă încurajez singură, dar nu reușesc. Ce se va întâmpla cu mine mai departe? Sunt pierdută! Odată intrată în așa ceva nu mai există cale de scăpare sau cel puțin așa-mi povestise Daniel în puținele momente în care-mi vorbea de munca sa. Mașina s-a oprit după câteva ore, iar atunci m-am simțit cărată pe sus.

-Băieți! Altă captură? urla o voce masculină puternică.

-Da șefu! Este special pentru șeful mare! 

-Pentru Alexander?