Jurnalul unei fete bolnave de cancer[#Wattys2016]

Capitolul douazeci si sase

Porniți melodia si ascultați-o toată!Nu o sa regretați.

Ma uitam pe geam si încercam sa imi amintesc primele zile in care l-am vazut pe el.Treceam cu capul in pământ pe coridorul liceului si încercam sa găsesc clasa in care mi-am petrecut ultimi patru ani.In fata mea se afla el punând la pământ un boboc.Si-a ridicat privirea din pământ ,iar ochii lui plin de răzbunare S-au întâlnit cu ai mei.A scăpat cămașă băiatului ,a întors spatele și cu mâinile in buzunar a părăsit încăperea.Nu l-am mai vazut pana la ora de franceza cand profesoara l-a rugat sa spuna lecția si nu a stiut .Mi-am mișcat buzele mimând cuvântul ,iar el a dat din cap in semn de Multumesc.Profesoara a vazut acest gest si m-a "pedepsit" punându-ma in banca cu el tot anul școlar.
Si acum as merge la ea si i-as oferi un tort de bezele.Nu credeam ca voi iubi atat de mult franceza.De atunci nu a mai venit cu lecțiile nestiute ,se purta frumos cu mine si imi amintesc si azi ziua in care m-a ajutat sa urc pe sfoara la ora de sport.Mainile lui încolăcite in jurul meu imi dădeau si mai multe emoții,dar cel putin teama căzutului a dispărut.Daca ma dezechilibrat cădeam in brate l-a el,ceea ce S-a si intamplat .Ne-am petrecut ultimul timp unul in brațele celuilalt.