— Tu realizezi ce vrei să faci? Tu nu presimți seama de consecințe? urlă Lucas nervos la William, dar el se sprijină de ușa mașinii și continuă să își fumeze țigara, fără să-l bage în seamă pe Lucas
El mă ținea de mână, asigurându-se că nu îmi iau tălpășița. Eram în parcarea aeroportului din Londra. Și nu aveam habar despre ce naiba vorbeau cei doi frați. Mă simțeam extrem de ciudat. Și a nimănui, era un sentiment străin. Parcă speranța mea la o viață fericită a pierit și acum îmi este indiferent ce s-ar întâmpla cu mine. Chiar de voi scăpa și de acești doi măscărici, trecutul mă va bântui pe viață.
— Nu-ți fă griji, oamenii tatei ne vor ajuta. pufnește William ne mai suportând urletele lui Lucas
— Du-te dracului. Dacă ne-au găsit așa de ușor în ascunzătoarea din New York și știu că am fugit, crezi că următoarea țintă nu va fi tata? Alexander este isteț.
Ba nu, tata nu este isteț deloc.
William își dăduse ochii peste cap plictisit și își trecu o mână prin părul ondulat.
— De fapt, puțin îmi pasă. Eu merg la tata și punct! Nu e viața mea în joc, e a acestei târfe, care își tot plânge de milă. Cel puțin, îți salvăm viața și nu te lăsăm pe mâinile animalului de taică-tu, nu te victimiza atât!
Crețul ăsta are un tupeu extraordinar! Sunt o fată răpită, ar fi și culmea să mă împac cu ideea! În plus, de ce îmi jicnește tatăl când el este replica întruchipată a tatălui meu.
— Nu mă mai numi așa! mă încrunt la William și țip nervoasă, referindu-mă la faptul că m-a numit târfă. Dacă v-ați săturat de prezența mea, îmi puteți oferi libertatea, și niște bani. Vreau același lucru, răzbunarea asupra tatălui meu.
Lucas mă strânse ușor de mână. Și parcă așteptam ca William să izbucnească. Știu că asta va face, și poate că mă va și pocni, dar m-am săturat să mă jicnească.
Și spre surprinderea mea el începe să râdă, e un idiot.
— Haide să mergem. La tata! spune William și urcă în mașină
— Da, tu poți merge la tata. Eu merg la propria mea casă.
Lucas plecase mai departe, enervându-se din ce în ce mai tare. Venele sale de pe gât se umflau și dispăreau la fiecare eliberare a aerului din plămâni, erau atât de proeminente prin pielea gâtului.
— Unde mă duci? întreb smucindu-mă din mâna lui
— Doar taci. Vei vedea când vom ajunge! strigă și eu tresar, e pentru prima dată când îmi răspunde așa și ridică tonul asupra mea
— Vreau să știu unde mergem! Merit măcar asta să știu.
El se întoarse pe călcâie brusc, fiind roșu la față de furie. Mă uimește complet atunci când palma sa îmi lovește obrazul drept, lăsând o urmă roșie în urma lui și o durere usturătoare. Parcă totul se derula cu încetinitorul. Nu credeam că el e ca fratele lui, nu credeam că și el poate fi violent, nu credeam că e un monstru fără inimă. Dar se pare că m-am înșelat. E exact ca William, acum văd asemănarea dintre ei doi, chit că cea fizică nu există.
Lacrimile au început să curgă și mi-am închis ochii, sperând ca totul să fie doar un vis urât. Îmi doream să fie un coșmar.
Am deschis ochii și l-am privit pe nesimțitul din fața mea. Privea în pământ, fără să spună nimic. E un prefăcut al naibii de bun, crede că am impresia că el regretă gestul, când sunt atât de sigură că mă lovise cu toată pofta.
Până la urmă, cine sunt cei doi și ce drept au de a mă lovi și a se comporta cu mine de parcă aș fi un gunoi? Cine le-a permis asta? Nu sunt o păpușă nenorocită.
Se întoarse din nou și își continuă drumul, făcându-mi doar semn să îl urmez.
Asta este șansa mea! Pot să scap. Am fugit în aeroport, aruncându-mă în mulțimea de oameni, pentru a-i mări dificultatea lui Lucas de a mă găsi, asta dacă nu a observat că nu mai sunt în preajma sa. Apoi am luat un autobuz și mă îndreptam, undeva...nu știu unde. Inima a început să îmi pompeze cu putere, și un bolovan mi s-a ridicat de pe piept, însă încercam să nu mă bucur de aceste momente de libertate. Viața mea e o harababură totală și am impresia că se va întoarce împotriva mea.
Lacrimile au curs de fericire, împotriva reținerii mele. Le-am șters rapid și mi-am pus gluga de la hanorac pe cap, așezându-mă pe un scaun.
Am scăpat de alți doi maniaci...
LUCAS
Nu pot să cred! Am atins-o, am lovit-o! Nu mai am tupeul de a mă uita în ochii ei, mi-e rușine, de gestul pe care tocmai l-am făcut. Mai că-mi venea să plâng și să mă așez în genunchi implorând pentru iertare în fața ei. Dar mi-am revenit rapid. Nu voi face asta niciodată, am demnitatea de bărbat și nu am de gând să o calc în picioare. M-am întors ca să-i răspund la întrebarea pe care mi-a pus-o mai devreme. Mergeam la casa mea din Londra.
Am făcut ochii mari cât cepele. Emma nu era pe nici unde. La dracu! Nu! Nu! Nu! Nu! Nu! Ce prost pot fi, i-am oferit oportunitatea de a fugi atunci când nu am fost atent. La dracu!
Am început să o strig. Dar în zadar. Nu pot să cred că am pierdut-o de sub nas. Dacă tata va afla că Emma a reușit să scape, o da în bară într-un mod jalnic.
L-am sunat pe William în timp ce fugeam prin aeroport.
~ Ce vrei? îmi răspunde pe un ton arogant
~ Taci dracului și vino înapoi la aeroport. Emma a scăpat și nu știu unde a fugit!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
