ANORMALL

Capitolul douăzeci și cinci

EMMA

      Credeam că n-o să-l mai văd în viața mea, totul era așa de bine fără el, era liniște și pace, fie, nu chiar liniște și pace, dar totuși timpul fără el a fost excepțional.

      — T-tată? spun cu vocea tremurândă

      Dacă ar fi după mine credeam că e doar o iluzie idioată, dar mi-am dat seama că e real datorită faptului că și William se uită urât în direcția tatălui meu care se holba la noi cu un rânjet diavolesc pe față.

      — Alexander, ce cauți aici? spune William cu o voce înfricoșătoare. Nu o vei lua înapoi! E a mea! spune împingându-mă în spatele lui

      — Copile, dă-te la o parte și lasă-mi fiica în pace. Asta dacă nu vrei să-ți zbor creierii.

      Ies din spatele lui William și merg până la tatăl meu. Fără să mă controlez încep să îl mângâi pe obraz, analizându-i trăsăturile atât de diferite față de ale mele. Chiar sunt fiica lui? Nu îi semăn deloc.

      — Ești chiar tu?! spun încet

      Dar furia începe să mă controleze și îi dau o palmă cât am putut de tare.

      — După câte mi-ai făcut ai tupeul să vii aici și să mă iei acasă. Sunt majoră de doi ani, am dreptul să nu fiu lângă tine! Nu voi veni cu tine nici gând! Stau aici, lângă William, până și tu știi că îl iubesc!

      — Îl iubești? Patetic. În timp ce locuiai în cocioaba asta, el se răsfăța într-o vilă de lux cu toate târfele găsite în cale! Nu comenta, vii acasă! La casa ta! spune nervos prinzându-mă de antebraț

      — Nu, la dracu! Ce nu înțelegi?! mă răstesc la el

      Tata ridică mâna, pregătit să mă lovească. Dar William l-a prins de mână și la lovit în stomac cu cotul.

      — Să nu o atingi! îi strigă William

      Tata scoase un pistol de la spate din betelia pantalonilor și îl îndreptase spre creț, el tensionându-se, inima îmi stătuse în loc. Nici nu mai puteam respira. Simțeam o durere acută în coșul pieptului. M-am așezat în fața lui William, așa fel încât să nu-l poată împușca.

      — Dacă moare el mor și eu!

      — Taci dracului și dă-te la o parte! Copilul ăsta seamănă pe tac'su, un tâmpit cu gura prea mare.

      — Nu vorbi așa despre William! Tu nu îl cunoști deloc.

      — Emma îți mai spun o singură dată, dă-te la....

      Nu a mai apucat să termine fraza că un sunet de armă se auzise și... tata cade jos împușcat undeva în piept. Mi-am dat seama imediat, William îl împușcase. Când tata nu a fost atent el a tras.

      M-am întors spre el cu o privire șocată, am răsuflat adânc și l-am luat în brațe. Am început să plâng, de durere, nu credeam că o să fie așa de greu să-mi văd tatăl murind.

      M-am apropiat de el și i-am verificat pulsul, nu avea, monstrul meu de tată era mort. Lacrimile s-au adunat, acum plângeam de fericire, eram în sfârșit liberă. Sângele curgea șiroaie din locul rănit de armă, el ajungând să stea inconștient într-o baltă de sânge.

      În scurt timp o ambulanță apăru cu câteva mașini de poliție. Pe tata l-au dus la morgă și polițiștii ne-au luat declarații. William mi-a dictat exact ce să le spun, nu-mi place să mint doar ca el să fie liber. Le-am spus oamenilor legii că e tatăl meu și nu știu din ce motive a început să ne atace dar William îi prinse pistolul și îl atacase.