În Căutarea Afroditei

Capitolul 1

A coborât scările repede, sărind peste ultima. Și-a luat geanta de pe dulăpiorul din hol și a trecut prin fața bucătăriei.

- Tara, micul dejun! I-a strigat mama ei.

- Îl iau cu James, mamă, i-a răspuns din tocul ușii, iar părintele ei doar a zâmbit.

Afară, sprijinit de mașină și cu privirea în telefon, James o aștepta pe roșcată în liniște. Era îmbrăcat cu o pereche de blugi albaștri și un tricou simplu, alb. Și-a ridicat capul când a auzit ușa de la casă trântindu-se și nu s-a abținut să nu dea dezaprobator din cap. Tara s-a apropiat de el și s-a urcat pe capota mașinii. Avea blugii ei preferați, cei negri, deși el credea că are vreo zece perechi exact ca aceștia. Bluza ei largă de culoarea verde era în contrast cu podoaba roșie ce era prinsă într-o coadă împletită.

- Mi-e foame, a început ea conversația și s-a dat jos de pe capotă.

- 'Neața și ție, i-a zis plin de ironie James. Hai, am pizza acasă, a intrat în mașină pe locul șoferului.

- Ce gentleman, a pufnit Tara și s-a așezat pe celălalt loc. Nu vreau să mănânc pizza la micul dejun. Am 24 de ani, cred că pot să gătesc un mic dejun decent.

- Ultima dată când ai gătit...

- Ai ouă acasă? L-a întrerup, pentru că nu voia să îl audă iar cum îi face morală. Îmi voi face un ou ochi. Tu poți să mânănci pizza.

- Și ai găsit ceva? Blondul se referea la un loc în care se puteau face săpături. Nu știa cum a ajuns să le facă pe plac părinților lui și să urmeze facultatea de arheologie. Dar măcar așa a cunoscut-o pe Tara. Fata asta e așa energică încât el obosește doar cât o privește. Întotdeauna are ceva de spus și nu se sfiește să își expună părerea. Iar când te cerți cu ea... mai bine pur și simplu nu o faci. Nu a mai cunoscut pe nimeni ca ea până acum și, sincer, îi e de ajuns doar ea. Sunt cei mai buni prieteni încă de la începutul facultății. S-au împrietenit după ce au avut o ceartă colosală și și-au dat seama că de fapt amândoi aveau aceeași părere, doar că nu au înțeles bine.

- Da, am găsit ceva foarte interesant, vocea ei l-a trezit din amintiri. A parcat mașina și au urcat la apartamentul lui. Spre deosebire de ea, el locuia singur într-un apartament din mijlocul Londrei.

Nici nu au intrat bine că Tara a fugit în bucătărie să își facă de mâncare, iar James și-a adus laptopul. În toți acești patru ani s-au obișnuit unul cu altul: Tara mereu vrea să mănânce, James mereu cel serios. Dar chiar și așa, trăiesc în armonie, iar singurele certuri pe care le au sunt în legătură cu faptul că Tara își dă toți banii pe cărți și că James nu prea vorbește cu părinții lui.

- Te descurci în bucătărie? S-a lăsat cu spatele pe canapea și a privit tavanul alb, căzând pe gânduri.

- Normal. Vrei și tu ceva? S-a uitat la el din ușa bucătăriei și a aruncat cu un prosop în el. Atenția la mine, Smith.

- Nu vreau nimic. Doar încălzește pizza aia. Și mie îmi e foame. Tara a încuviințat din cap și a plecat. Atunci, ușa de la intrare s-a lovit zgomotos de perete și pe ea a intrat un băiat brunet cu un zâmbet mare pe față și cu o privire verde ce dădea toate domnișoarele pe spate.

- Nick e aici, a zis el și s-a trântit pe canapea lângă prietenul său.

Nick Jackson este cel mai bun prieten al lui James din copilărie și dușmanul de moarte al Tarei. Încă de când s-au întâlnit prima dată singurul gând al său a fost să o cucerească pe roșcată. Aceasta nu s-a lăsat vrăjită de farmecele lui, ba chiar îi dădea câte o replică acidă când era cazul. Chiar și după patru ani, brunetul nu a încetat cu avansurile, chiar dacă acum sunt mai rare și mai subtile.

- La masă, băieți, până nu se răcește! Tara s-a așezat la masa din bucătărie și a început să mănânce fără să îi mai aștepte pe cei doi Feți-Frumoşi. Veneau ei în cele din urmă.

După micul dejun, fata a început să caute pe laptop ceea ce îi interesa pe cei trei. În cele din urmă, le-a arătat articolul ce a intrigat-o la culme și care i-a ațâțat curiozitatea.

Mitul statuii Afroditei ce a fost aruncată în mare tocmai s-a dovedit a fi realitate. Pe data de 28 iunie anul acesta, un localnic a găsit pe plajă un braț de piatră ce pare a fi al unei femei. Se știe că în această zonă umblă o legendă.

Un muritor i-a făcut o statuie atât de frumoasă Afroditei încât și soția acestuia era geloasă. În fiecare zi, sculptorul stătea câteva ore în liniște în fața statuii și contempla zeița pe care ajunsese să o iubească. Într-o zi, când acesta a plecat din sat, soția lui a luat statuia și a spart-o, iar bucățile din ea le-a aruncat în mare. Când soțul ei s-a întors acasă și a văzut lipsa statuii și-a întrebat consoarta ce s-a întâmplat. Aceasta l-a mințit și i-a zis că au venit niște oameni și au furat-o. Bărbatul a crezut-o la început până când a observat fărâme din piatra sculptată și s-a luat după urme, ajungând la marea învolburată. A văzut în larg capul statuii sau poate doar i s-a părut, nu se știe exact, și a sărit în apă pentru a recupera cu orice preț aceea statuie. Soția lui îl urmărise și i-a strigat de pe mal că ar putea face altă statuie, dar aceasta nu a auzit-o. Fusese înghițit de valurile mării.

Mai mulți arheologi au fost întrebați dacă se vor duce și vor explora locul pentru a găsi statuia, dar aceștia au spus că e prea primejdios, marea fiind înșelătoare. Acum, oare cine va avea curajul să exploreze adâncurile apelor de lângă insula Cipru pentru a le afla taina?

- Și? Ce ziceți? Vă băgați sau nu? Tara îi privea pe cei doi pe rând așteptând un răspuns.

- Eu merg oriunde te duci și tu, dragă, i-a zis Nick, dar tot ce a primit a fost un cot între coaste de la fată.

- Cipru sună bine. Acolo nu sunt ploi ca în Londra, a dat din umeri James.

- Pe tine te interesează clima? Roșcata s-a ridicat de pe canapea și a început să se plimbe prin cameră. E vorba de o legendă care s-a dovedit a fi realitate! În plus, nimeni nu vrea să se ducă! Ar fi șansa noastră de glorie!

- Tara, să nu ne grăbim. Știm cu toții cât de mult te fascinează legendele Olimpului. Și mai trebuie să găsim resurse, nu putem merge de capul nostru. Haideți întâi să vorbim cu profesorul Kosovo și apoi să vedem ce facem.

- Bine, ai și tu dreptate, Tara s-a așezat resemnată pe un fotoliu. M-am lăsat dusă de val. Mâine mergem la universitate și vedem după ce facem.